Ioana-Bogdana Albani: Denunțurile condamnaților sunt folosite pentru obținerea unor pedepse mai mici

Data:

Ioana-Bogdana Albani a vorbit, în cadrul interviului pentru funcția de procuror-șef al DIICOT, despre problema denunțurilor condamnaților. Candidata a susținut că persoanele acuzate de infracțiuni grave (tentativă de omor, omor) fac denunțuri în privința unor infracțiuni minore, precum traficul de droguri. Scopul este obținerea unei sentințe reduse.

„ În cursul anului trecut, s-a desfășurat un amplu control cu o tematică sensibilă, cea a înregistrării denunțurilor persoanelor care au fost inculpate și fac acest lucru, nu din mărinimie, ci pentru a-și asigura o situație mai confortabilă, o pedeapsă mai mică. Denunțul, dacă este valorificat, poate reduce la jumătate limitele între care se poate stabili o pedeapsă.” a declarat candidata, citată de Agerpres.

Ea a adăugat că s-au constatat neregularități în cadrul unora dintre aceste denunțuri.

„Au fost constatate neregularități, unele dintre ele în anumite zone, să spunem, sistematic, în altele, din necunoaștere sau poate din neglijență; este vorba doar de circuitul și înregistrarea acestor denunțuri, nu este vorba de cum sunt ele soluționate. Controlul nu a avut ca obiect să intervină în soluția vreunui procuror în acest sens, ci doar circuitul.”

Critica formulată de DNA

Ioana Albani a relatat cum, la un moment dat, DNA a criticat DIICOT pentru faptul că unele persoane trimise în judecată de procurorii anticorupție se foloseau de denunțuri la DIICOT. legate de traficul de droguri pentru a obține pedepse reduse

„Cu mai mulți ani în urmă, a fost formulată o critică la adresa DIICOT chiar de către DNA, în sensul că inculpați trimiși în judecată de ei pentru fapte complexe formulau denunțuri la DICOT pe droguri, fiind varianta cea mai simplă și obțineau prin valorificarea acestor denunțuri, prin trimiterea la instanță a hârtiilor necesare reducerea limitelor de pedeapsă pentru acele infracțiuni importante. ”

Necesitatea verificării denunțurilor

Procuroarea a subliniat că este esențială verificarea autorilor denunțurilor de către procurorii DIICOT. Aceștia din urmă trebuie să observe, înainte de toate, dacă persoana care a făcut denunțul nu a fost condamnată pentru fapte grave.

„Nu poate fi acceptat ca un inculpat trimis de judecată de structura centrală să depună un denunț în structura teritorială, structura teritorială să nu verifice, cum spune ordinul, cine l-a trimis în judecată și să purceadă mai departe la acordarea beneficiilor, fără ca procurorul care l-a trimis în judecată să poată și el aprecia cumva dacă două ‘bile’ cumpărate echivalează cu kilogramul de droguri cu care tu l-ai prins”.

Citește și: Procuror candidat Tatiana Toader: „Magistrații nu au nevoie de garanții penale suplimentare. Egalitatea în fața legii trebuie respectată”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Captură de ecran/Minsitrul justiției/Facebook

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related