Ion Iliescu se află în stare critică, anunță Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”

Data:

Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a agravat semnificativ, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde acesta este internat de la începutul lunii iunie.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, se află în stare critică anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Starea sa generală s-a deteriorat considerabil. Acesta se află în prezent într-o stare critică și necesită intervenție medicală intensivă.

„Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”, a transmis spitalul, sâmbătă, într-un comunicat pe Facebook.

Acesta a fost diagnosticat cu cancer pulmonar.

Reprezentanții unității medicale au precizat că Ion Iliescu „beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare”.

Fostul șef al statului este internat în acest spital din data de 9 iunie. O săptămână mai târziu, pe 16 iunie, medicii au confirmat că acesta suferă de cancer pulmonar.

Spitalul a menționat că va reveni cu noi informații în funcție de evoluția stării sale de sănătate.

Citește și: Ministrul Mediului a anunțat că a trimis bărci de la Apele Române și personal specializat pentru gestionarea deșeurilor acumulate în lacul Izvorul Muntelui

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related