Ionuț Moșteanu, la Congresul liberalilor: „Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi în momentul ăsta – președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan”

Data:

La Congresul extraordinar al PNL, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a transmis un mesaj către actuala conducere a țării, afirmând că președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan sunt liderii în jurul cărora se poate reconstrui încrederea publică.

„Suntem într-un punct decisiv pentru societatea românească și pentru noi ca partide. Suntem într-un punct din care începem o reconstrucție, o reconstrucție a încrederii în politică, în politicieni, în mecanismele democratice. Suntem într-un punct din care începem să reconstruim încrederea în instituții, pentru că o democrație nu poate funcționa fără instituții puternice și am văzut ce s-a întâmplat în ultimul an și jumătate, ce probleme am avut, cum ne-a trecut un glonț pe la ureche (…). România este în cel mai bun punct în care putea fi, uitându-ne la cea fost lunile trecute. Există niște realități obiective pe care le vedem în orice sondaj de opinie și le vedem și mergând pe stradă și discutând cu oamenii. Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi în momentul ăsta. Domnul președinte Nicușor Dan, domnul premier Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăștia, și mai ales în ultimele luni, că merită această încredere a populației”, a declarat Ionuț Moșteanu în cadrul Congresului PNL, citat de Agerpres.

Declarațiile au fost făcute, sâmbătă, în cadrul Congresului extraordinar al PNL, organizat la Palatul Parlamentului.

Citește și: Ilie Bolojan, la Congresul PNL: „Sunt gata să fac tot ceea ce ține de mine pentru ca PNL să fie din nou cu numele lui similar cu modernizarea României”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Donald Trump intensifică războiul comercial și impune tarife vamale de 30% pentru importurile din UE și Mexic

Președintele Donald Trump a impus, sâmbătă, un tarif vamal...

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Predoiu, Veștea, Pauliuc și Ciucu, desemnați prim-vicepreședinți

Liberalii și-au ales noua conducere în cadrul Congresului extraordinar...

Un copil de 12 ani a fost prins conducând mașina mamei sale în Dâmbovița

Un băiat de 12 ani din județul Dâmbovița a...