Istoricul Armand Goșu: SRI nu are capacitatea să elimine influenţa rusească în România / Serviciile vor să îndepărteze orice suspiciune asupra lor

Data:

Profesorul Armand Goșu, istoric specializat pe spaţiul ex-sovietic, a afirmat, într-un interviu pentru agenția News.ro, că SRI nu are acum capacitatea de a îndeplini misiunea pe care a anunţat-o preşedintele României, Nicuşor Dan, de a lupta şi de a elimina influenţa rusească.

Armand Goşu afirmă, pentru News.ro, că versiunea lansată în spaţiul public, conform căreia serviciile secrete ar fi atenţionat din timp asupra atacului hibrid rusesc, este doar o manipulare copiată din manualele KGB-ului. E puţin probabil, spune istoricul, ca serviciile de informaţii româneşti să fi semnalat responsabililor politici ce se petrece. Acum se încearcă doar ştergerea urmelor că au încercat o lovitură de stat împreună cu ruşii şi că au fost în spatele lui Călin Georgescu.

România seamănă cu Rusia din punctul de vedere al organizării statale, deoarece structurile militarizate joacă un rol important în politică, în administraţie. Ceea ce le deosebeşte, spune profesorul Armand Goşu în interviul pentru News.ro, este că la Moscova elitele militarizate aşteaptă ca Putin să le livreze beneficii. Marea slăbiciune a acestor sisteme este acest risc prin care a trecut şi România în noiembrie 2024, să se producă schimbări de regim prin lovituri militare.

News.ro: Bună ziua, domnule profesor Armand Goşu, vă mulţumesc pentru timpul pe care vi l-aţi făcut pentru acest interviu. Acum, la aproape o săptămână după alegeri, putem spune că rezultatul din Moldova reprezintă o înfrângere decisivă pentru Putin în această ţară?

Armand Goşu: E greu de spus. Pe termen lung, nu ştim cum vor evolua lucrurile. În momentul ăsta, da, aşa pare! Pare o înfrângere a Rusiei. Dar acum trebuie, totuşi, subliniat faptul că, măcar în ultimii 25 de ani – memoria noastră activă – Kremlinul a pariat întotdeauna pe cai pierzători. Schemele gândite, tacticile lor s-au dovedit a fi greşite, aşa că n-ar trebui să ne mire faptul că partidele politice pro-ruse – dar şi aici e o problemă, care-s partide politice pro-ruse la Chişinău – au pierdut aceste alegeri! Pentru că, în afară de Blocul Patriotic, care a afişat clar o orientare spre Moscova, în rest nu e foarte clar din programele şi din discursul liderilor celorlalte partide că ar fi orientate spre Rusia. Mai degrabă sunt pe o cale de mijloc între Rusia şi Uniunea Europeană în speranţa că sunt beneficii cât mai mari pentru Moldova. Cam asta a fost filosofia elitei politice de la Chişinău în ultimii 35 de ani fie că a fost unionistă, fie că a fost pro-europeană, fie că a fost pro-rusă. Lucrurile sunt mai complicate, trebuie nuanţate. În fine, au trecut alegerile, trebuie să ieşim din zona asta de propagandă electorală care ne împiedică să înţelegem ce se întâmplă la est de Prut.

Citește interviul complet pe News.ro

Citește și: Strălucirea palidă a stelei roșii la Kiev (2): Destrămarea stelei falsei prietenii

Citește și: Atac masiv al Rusiei cu drone și rachete asupra Ucrainei. Polonia a ridicat avioane militare pentru siguranța spațiului său aerian

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Țesături din inima Pădurenilor. O nouă carte și o nouă poveste la Muzeul Textilelor din Băița

În mijlocul Munților Apuseni, într-o fostă localitate minieră, Muzeul...

​Aktual24 | Monstruozitatea finanțării partidelor a creat adevărate carteluri

Partidele din România primesc sume grase de la buget,...