Noul director al Romsilva a crescut profesional la DS Buzău, care făcea afaceri cu Ciolacu

Data:

  • Jean Vișan este noul director interimar al Romsilva, conform unor informații obținute de Laurențiu Ciornei, președintele asociației „Alianță pentru Pădure”. Informația a fost apoi confirmată oficial, în cursul serii, și de Ministerul Mediului.
  • Acesta a intrat, în 2002, în Romsilva și a avansat în cadrul companiei naționale, în Direcția Silvică (DS) Buzău. Până în 2006, Jean Vișan a fost inginer în cadrul direcției județene. După 2020, a început să avanseze și în cadrul Romsilva din București.
  • Între 2003 și 2007, Marcel Ciolacu a făcut mai multe afaceri cu Direcția Silvică Buzău, printre care un schimb de terenuri avantajos și contracte de un milion de lei, așa cum a dezvăluit PRESSHub în materialul „Primul milion de lei al familiei Ciolacu”.

Numirea lui Jean Vișan la conducerea interimară a Romsilva a fost anunțată public prima dată de printr-o postare pe Facebook a lui Laurențiu Ciornei, președintele asociației „Alianță pentru Pădure”.

Anunțul oficial

Apoi, și Ministerul Mediului a confirmat numirea.

„Ministerul anunță finalizarea procedurii de selecție pentru funcția de director general interimar al Regiei Naționale a Pădurilor – o premieră instituțională în spiritul transparenței și al responsabilității față de păduri”, se precizează într-un comunicat postat tot pe Facebook.

„Este pentru prima dată când o astfel de procedură este derulată într-un cadru de deplină transparență. Interviurile au fost înregistrate și publicate, iar înaintea deciziei finale a avut loc și o dezbatere publică alături de reprezentanții societății civile. Consider că aceasta trebuie să fie direcția și pe mai departe: reguli clare, transparență și responsabilitate în gestionarea patrimoniului forestier al României” a declarat și ministra Diana Buzoianu.

Outsiderul

„Jean Vișan, inginer silvic cu peste 24 de ani de experiență în domeniu, doctor în Silvicultură al Universității Transilvania din Brașov, este câștigătorul concursului pentru funcția de director general interimar al Romsilva, ales de Consiliul de Administrație. De-a lungul carierei, Jean Vișan a coordonat proiecte de regenerare a pădurilor și modernizare a infrastructurii forestiere, ocupând funcții de conducere la nivel central și local în cadrul Romsilva”, se mai precizează în comunicatul Ministerului Mediului.

„Fumul alb la Romsilva: Jean Vișan, noul director general interimar! După un adevărat carnaval de circ și prostii regizat de liderii de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a ieșit, în sfârșit, fumul alb. Jean Vișan a fost ales director general cu mandat provizoriu”, a scris Ciornei, anunțând de facto încheierea blocajului instituțional la RNP. În aceeași intervenție, liderul ONG a notat „favoriții” pentru funcție, în opinia sa. „Octavian Anghel (sprijinit de Clubul Rotary și USR Prahova), fie pe Ilie Covrig (favoritul unor ONG-uri apropiate de Mihai Goțiu), fie pe Adrian Băban (susținut de USR Timișoara)”, a mai scris Laurențiu Ciornei.

Portretul noului director al Romsilva, Jean Vișan

Potrivit propriului CV, Vișan contabilizează 24 de ani de experiență și conducea, înaintea numirii, Serviciul Investiții și Regenerarea Pădurilor la nivel central, în Romsilva.

Drumul profesional între 2002 și 2006 este ca inginer silvic la Direcția Silvică Buzău din cadrul Romsilva. Din 2006 și până în 2010 se mută la RNP – Romsilva, la nivel central, ca inginer în Serviciul Investiții–Mecanizare, apoi șef de birou Investiții.

În 2020, între iunie și noiembrie, a fost detașat director al Direcției Silvice Buzău, pentru ca din decembrie 2020 și până în februarie să fie șef serviciu la Serviciul Investiții Fonduri Proprii, Accesibilizare, Buget și Fonduri Externe, Regenerarea Pădurilor și Perdele Forestiere.

Din februarie 2025 a fost numit director la Direcția Regenerare–Dezvoltare.

Din biografia profesională a lui Jean Vișan reiese că acesta este specializat în:

  • Investiții (de la pregătire, bugete și surse de finanțare la achiziții și controlul execuției)
  • Regenerarea pădurilor (împăduriri, pepiniere, perdele forestiere).

Studii: inginer silvic, doctor în silvicultură

Vișan este inginer diplomat silvic al Universității Transilvania din Brașov – Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere (promoția 1996–2001) și deține titlul științific de doctor în Silvicultură (2013–2017).

Peste aceste studii „de bază” se așază o serie de atestări profesionale: manager achiziții (2007), atestări în proiectarea și execuția de lucrări de drumuri forestiere (2007/2009), precum și „Expert prevenire și combatere a corupției” (2018) – util pentru regimurile de achiziții publice. Este membru al Asociației Progresul Silvic.

Legăturile cronologice cu afacerile lui Marcel Ciolacu la Direcția Silvică Buzău

Reamintim că între 2002–2006, Jean Vișan a lucrat ca inginer silvic la Direcția Silvică Buzău (Romsilva) – perioadă confirmată în datele din CV-ul său.

Recorder a prezentat faptul că, pe 2 decembrie 2003, firma Lucia Com ’94 SRL (asociată atunci cu Marcel Ciolacu și soția sa) face un schimb de teren: o pășune de 9.359 mp contra 9.358 mp de pădure în intravilanul municipiului Buzău, terenul forestier provenind de la Direcția Silvică Buzău; contractul de schimb este semnat personal de Marcel Ciolacu, potrivit investigației Recorder și documentelor publicate de aceasta.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, în anul 2007, Romsilva este obligată să prezinte date despre contracte publice.

Așa a aflat PRESSHub că ALCOM SRL (altă firmă a familiei lui Marcel Ciolacu) a avut contracte chiar de îngrijire a pădurilor cu DS Buzău în 2007, 2010 și 2011. Conform surselor PRESSHub, contracte au fost și înainte de 2007. Romsilva a negat acest lucru într-un răspuns oficial.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related