Membrii grupului informal „Odbrana struke” (Apărarea profesiei), alcătuit din judecători și procurori din Republica Serbia care militează pentru independența și integritatea sistemului judiciar, au transmis un “mesaj de profundă solidaritate și sprijin” magistraților din România „în lupta actuală pentru justiție, transparență și statul de drept”.
Scrisoarea de solidaritate trimisă de magistrații sârbi a fost publicată pe site-ul Asociației “Forumul Judecătorilor din România”.
„În ultimele zile, ne exprimăm profunda solidaritate cu magistrații, procurorii, jurnaliștii, reprezentanții societății civile și cetățenii români care s-au opus cu curaj disfuncțiilor sistemice, interferențelor politice și corupției din sistemul judiciar. Recunoaștem provocările cu care vă confruntați și suntem uniți în sprijinul eforturilor dumneavoastră de a susține independența sistemului judiciar și statul de drept”, se arată în mesajul de solidaritate.
Magistrații sârbi susțin că, în mod similar, în Serbia, grupul „Odbrana struke” se angajează în aceeași luptă pentru a apăra independența și autonomia justiției și se confruntă cu atacuri fără precedent asupra independenței sistemului judiciar, cu corupție la nivel înalt și cu încercări de subminare a statului de drept, iar cetățenii protestează de peste un an, solicitând transparență, responsabilitate și respect pentru justiție.
„În ceea ce privește lupta dumneavoastră, suntem solidari, împărtășind același angajament de a apăra independența sistemului judiciar, de a susține adevărul și integritatea, de a combate fără teamă corupția și de a ne asigura că justiția îi servește pe toți cetățenii și că nimeni nu este mai presus de lege. Protestele dumneavoastră – care reunesc sute de magistrați și zeci de mii de cetățeni – și apelurile larg răspândite la schimbări structurale reflectă nu numai preocuparea națională, ci și un imperativ european mai larg: că sistemele de justiție trebuie să fie rezistente capturării politice, trebuie să-i protejeze pe cei care spun adevărul puterii și trebuie să servească poporul cu independență și demnitate”, au transmis magistrați sârbi.
Judecătorii și procurorii din grupul „Odbrana struke” și-au anunțat sprijinul pentru colegii lor din România în privința solicitărilor care vizează:
• o reformă semnificativă și transparentă a legilor justiției, astfel încât independența judecătorilor și a procurorilor să fie cu adevărat protejată;
• tragerea la răspundere a celor care abuzează de pozițiile lor sau subminează încrederea publică;
• un sistem de justiție care servește mai degrabă interesului public și protejează drepturile omului, decât interesele celor puternici;
• și un spațiu civic activ, în care profesioniștii, mass-media și cetățenii pot colabora pentru a consolida statul de drept.
„Curajul dumneavoastră de a vorbi și solidaritatea demonstrată de concetățenii dumneavoastră sunt exemple inspiratoare ale modului în care societățile democratice pot și trebuie să răspundă atunci când instituțiile de bază sunt percepute ca fiind în pericol. Lupta voastră nu este izolată; reverberează cu lupte similare pentru integritatea judiciară în întreaga Europă și în afara acesteia.
Credem cu tărie că numai dacă rămânem uniți – judecători, procurori, societatea civilă și cetățenii, deopotrivă – putem asigura justiția pentru toți. Într-o societate liberă, rolul judecătorului este indispensabil, iar expunerea curajoasă a corupției nu este doar o datorie, ci o piatră de temelie a statului de drept. Împreună, prin vigilență și solidaritate, putem proteja integritatea instituțiilor noastre și drepturile fiecărui cetățean.
Tuturor judecătorilor, procurorilor și cetățenilor României – vă salutăm curajul, ne afirmăm sprijinul pentru obiectivele dumneavoastră și ne alăturăm în spirit și principiu în căutarea unui sistem de justiție corect, independent și demn de încrederea tuturor oamenilor”, au transmis în scrisoarea de solidaritate magistrații din Serbia.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)



