Judecătorii decid dacă micșorează pedeapsa lui Mario Iorgulescu. Șeful LPF se plânge că procesul fiului l-a ruinat

Data:

Curtea de Apel București ar trebui să stabilească, joi, dacă admite, în principiu, contestația în anulare depusă de Mario Iorgulescu, condamnat în decembrie 2024 la o pedeapsă de 8 ani și 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor.

Potrivit surselor PRESShub, contestația în anulare a fost depusă de avocații lui Iorgulescu cu scopul de a elimina fapta de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, în „lumina” unei decizii recente a instanței supreme care a stabilit că autoritățile trebuie să demonstreze că substanțele descoperite în organismul unui șofer trebuie să influenţeze comportamentul conducătorului auto la volan.

Ciudat, procesul nu apare pe portalul de jurisprudență rejust.ro, portal administrat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), deși obiectul de judecată al acestuia nu se regăsește printre obiectele excluse pe motiv de confidențialitate a datelor personale.

Abțineri pe capete

Potrivit portalului instanțelor de judecată, în primele două termene, trei judecători au făcut cerere de abținere în acest dosar, cereri care au fost admise.  

Pe 30 aprilie 2025, noul complet de judecată a intrat în divergență. Este vorba despre judecătorul Valentin Mihai și Elena Violeta Georgescu Ashemimry. Cea din urmă a fost delegată președinte al Secției 1 Penale a Curții de Apel București cu câteva zile înainte de a-l achita pe fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie. „Reia în complet de divergență judecarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de contestatorul-condamnat IORGULESCU GINO-MARIO împotriva deciziei penale nr.1665/A/18.12.2024 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, pronunțate în dosarul nr.20691/3/2020*”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Al treilea judecător care a intrat în complet pentru a analiza cazul este Adina Adriana Radu.

Dacă va fi acceptată contestația în anulare, o cale extraordinară de atac, pedeapsa lui Iorgulescu va scădea la cel mult 7 ani închisoare, uciderea din culpă în varianta agravantă fiind pedepsită între 2 și 7 ani închisoare.

Dacă judecătorii decid să schimbe încadrarea juridică în varianta simplă și constată prescrierea faptelor pentru conducerea sub influența drogurilor, pedeapsa lui Iorgulescu scade la maximum 5 ani închisoare.  

Citește și: Marian Vanghelie a scăpat de 11 ani de închisoare și plătește doar 2,6 milioane de euro, deși a luat șpăgi de 30 milioane euro

Condamnări anulate

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, în rejudecare, în decembrie 2024, pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Pedeapsa inițială a fost de 13 ani și 8 luni închisoare. În iunie 2024, un complet format din trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație depus de Mario Iorgulescu și a anulat hotărârea Curții de Apel București din octombrie 2023, prin care acesta fusese condamnat la o pedeapsă de 13 ani și 8 luni de închisoare. Decizia instanței supreme impune reluarea procesului în faza de apel. Atunci, doi dintre judecători, Adriana Ispas și Lia Savonea, au susținut necesitatea rejudecării dosarului, în timp ce Dan Andrei Ene a argumentat pentru respingerea recursului în casație. Ultimul s-a pensionat, celelalte două judecătoare sunt încă la instanța supremă.

Citește și: Se aliniază astrele pentru Bădălău la Curtea de Apel București?

Proces costisitor

Într-un dialog cu directorul GSP Ovidiu Ioanițoaia, Gino Iorgulescu (68 de ani), președintele LPF și tatăl lui Mario Iorgulescu, a susținut că „necazul în care ne-a băgat Mario costă imens. Medicii, avocații, clinicile, tratamentele etc, a trebuit să vând urgent cinci trattorii, toate sub prețul pieței”. Gino Iorgulescu a mai spus că „el a primit certificat de handicapat în Italia, act neluat în seamă însă de justiția noastră, deși legile europene stipulează că un document pe acest gen eliberat într-o țară UE e valabil în toată Uniunea Europeană…”. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related