O zi a aplauzelor nu doar la Gala de premiere, ci practic la toate filmele din programul zilei de sâmbătă la Astra Film Festival 2025. A fost o zi cu totul spectaculoasă prin filmele programate, sesiunile Q&A și, desigur, prin festivitatea de premiere, într-atât încât să îți fie ciudă că se termină și să aștepți deja cu nerăbdare o nouă ediție.
Nu au lipsit momentele artistice, Tulnicăresele deschizând Gala printr-un moment muzical desăvârșit, urmând ca Ana Everling să inspire publicul prin vocea ei autentică și piese pline de emoție, ca finalul să fie marcat glorios de Fanfara din Cozmești. Mesajul din marșul femeilor petrecut cu o săptămână în urmă în Sibiu și în alte orașe din țară a fost readus în atenția publicului din Sala Thalia. Pancarte ridicate în public, emoția transmisă de pe scenă de către Eniko Gall, din partea Asociației A.L.E.G., au adus tăcerea în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu; momente de reflecție necesare ín realitatea de azi.
…Iar programul de astăzi include, la CinemaGold și Astra Film Cinema, toate filmele premiate în acest an.
Ropote de aplauze la filmul despre omul care vânează crocodili cu mâna goală
Cum poți trăi și acoperi nevoile materiale ale unei familii undeva într-un sat din America Centrală, practicând meseria tradițională de vânător de crocodili cu mâna goală? Spectatorii filmului „Spre Vest, în Zapata” (r. David Bim, Cuba – 2025) au trăit secvențe hipnotice într-o sală arhiplină care aproape nu respira la vederea scenelor în care Landi vânează crocodili într-o mlaștină, în mijlocul unei furtuni aprige. „Primul crocodil pe care l-am prins mi-a scos toți dinții. Și nu mi-a fost frică”, mărturisește la un moment dat eroul. Un documentar realizat în două părți, prima concentrată pe Landi, a doua pe nevasta lui, Mercedes, și pe copilul lor cu autism.
Un adevărat poem vizual, alb-negru, unde imaginile și sunetul au roluri principale, unde abia dac-au existat vorbe – urme ale lor se auzeau prin radioul lui Landi, din junglă, care transmitea știri despre pandemia de Covid. Filmul a fost recompensat cu premiul pentru regie la Astra Film Festival 2025, secțiunea Voci emergente.
Regizorul David Bim, prezent la Q&A-ul de după vizionare, a fost primit cu ropote de aplauze, interminabile, semn al aprecierii publicului pentru filmul realizat: „E incredibil și foarte important pentru mine că sunteți aici, vă mulțumesc!”, și-a deschis discuția cu publicul. A menționat că are o fire mai solitară și că îi place să caute povești, să călătorească prin Cuba. Așa a și dat de Mercedes și de fiul său: „Când ridici privirea, ești în alte lumi, ai conversații cu oamenii și poți spune: ce bine e să trăiești și să te bucuri de toate astea!”, apoi povestește cum a primit o cafea de la Mercedes și au intrat în vorbă, moment în care l-a cunoscut și pe fiul său, care l-a îmbrățișat, ceva total neașteptat, pentru că e un copil teritorial, fiind din spectrul autist, așa cum regizorul precizează. S-a apropiat astfel de această familie, pe care a ajuns să o iubească și abia apoi a aflat despre ce face Landi, până într-o zi când i-a spus să meargă cu el.
A petrecut 20 de zile în junglă: „Mi-a luat 5 ani apoi să încerc să înțeleg ce trăiam, fără să filmez. Nu aveam o structură atunci. Am văzut durerea lor zi de zi. (…) Când ceva e exotic, nu e o variantă bună să filmezi. Trebuie să creezi intimitate cu spațiul ca să poți filma, așa că am zis că trebuie să petrec timp aici și cred că cinema-ul despre asta e. Am mai realizat că timpul nu are aceeași valență pentru noi toți; cei vulnerabili, ca Landi și Mercedes, trebuie să își riște viața din nou și din nou și din nou ca să mănânce. (…) Ei sunt ca o familie unită, într-o țară plină de ruini, și când spun asta mă refer la cele sufletești, care se ascund în inimă”, a precizat Bim. Regizor, producător, editor și sunetist al filmului, David Bim a mărturisit că a avut un material filmat de doar 5 ore; asta pentru că, spune el, a fost foarte sigur ce are de filmat. Și nu a avut, în junglă, baterii pentru mai mult.
„Pădurile Carpaților sunt serios amenințate”
În paralel, la Sala Thalia era proiectat documentarul „Ikea iubește lemnul” (r. Tom Heinemann, Danemarca – 2024), care arată cum cel mai mare proprietar privat de păduri din țară defrișează pădurile virgine ale României. Filmul dezvăluie impactul ecologic real asupra pădurilor virgine românești, evidențiind contradicțiile flagrante dintre discursul despre sustenabilitate și realitățile dure de pe teren. O anchetă jurnalistică care aduce în prim-plan tăieri ilegale, monocultură forestieră și complicități instituționale, toate mascate sub umbrela „certificării” și „sustenabilității”.
La sesiunea Q&A a participat și regizorul Tom Heinemann, care a menționat că a început să lucreze la investigație din 2019. A vorbit de dezastrele pe care le-a făcut Ikea în pădurile din România, din Suceava în Sibiu, declarându-se șocat de faptul că pădurile au fost rase de pe fața Pământului, iar asta l-a făcut să exclame că „pădurile Carpaților sunt serios amenințate”.
„Filmul meu e unul dintre multele pe subiect și fenomenul se duce și către alte industrii, alte business-uri. Multe arată că sunt sustenabile, că au certificate aprobate de tot felul de entități – dar aici vine rolul nostru ca jurnaliști să verificăm. Și eu sunt, la rândul meu, inspirat de jurnaliști ca mine”, a mai precizat el. ca răspuns la o întrebare din public. Întrebat dacă crede că se va îmbunătăți ceva în managementul Ikea, dacă vor schimba ceva, regizorul a spus că nu se așteaptă la asta și că este mâhnit și de campaniile agresive pe care le fac în online pe ideea de fast furniture: „Nu am ambiția că Ikea va schimba ideea de management. Și campaniile agresive de marketing și ads duc spre a vinde mai mult deși tu, poate, consumatorul, nu ai nevoie de ceva nou. (…) E loc de îmbunătățiri? Vorbim de o sectă aici, asta m-a șocat”, a mai spusHeinemann.
Dialog între copii și adulți, la Kabul: Câte gloanțe ai tras?
„Kabul, între rugăciuni” (r. Aboozar Amini, Olanda – 2025). O meditație documentară profundă asupra vieții cotidiene în Kabul sub dominația talibană, urmărindu-i pe frații Samim (23), un soldat profund devotat ideologiei, care jonglează între aspirațiile de martir și banalitatea vieții de fermier și soț, și pe fratele său mai mic, Rafi (14), aflat în pragul adolescenței și atras de figura autoritară a lui Samim, într-o lume marcată de decenii de conflict și radicalizare. Înțelegem prin acest film de ce băieții afgani, crescuți în mirajul spiritului taliban, ajung să creadă că scopul suprem al vieții lor e să împlinească voia lui Allah în misiuni ale războiului sfânt, devenind martiri sinucigași cu bombă. Sunt secvențe șocante în film, când cei mici sunt învățați să tragă cu arma: „Nu vreau ca voi doi să știți numai cum se ține un stilou și să nu știți nimic despre arme” și chiar întreabă curioși „Acum o să tragi? Câte gloanțe ai tras acum?”.
Prezent la Q&A, regizorul, care a utilizat un stil observațional și empatic, într-o introspecție vizuală care supune privitorul unei realități inconfortabile, dar indispensabil de autentică, a precizat că filmul face parte dintr-o trilogie. La ultima parte, despre copiii din toată lumea afectați de războaie – Afganistan, Ucraina, Irak, încă se lucrează. Aboozar Amini are 250 de ore de material brut, este ajutat de un editor român și s-a împrietenit cu multe dintre personaje pentru că, e convins, e important să creezi conexiune cu oamenii din filmul pe care îl faci: „Nu i-am putut filma pe toți oamenii, doar pe acei soldați. Primeam constant întrebări despre ce făceam acolo. (…) Nu am speranță pentru ei, sunt extrem de radicali în ideologie, chiar și tinerele generații sunt pe brainwashing masiv. (…) Nu am putut filma femei. Ele sunt absente din societate și asta se vede în film. Apar doar când sunt arestate”. Filmul a fost premiat ca cel mai bun film documentar în secțiunea Voci emergente.
Cine sunt câștigătorii AFF2025
Momentul zilei, pe lângă filmele de impact vizionate și întâlnirile cu regizorii, a fost Gala de premiere AFF 2025. Două ore dedicate regizorilor, echipelor de producție, subiectelor construite, personajelor redate prin documentare, emoțiilor trăite. 120 de minute de aplauze, de felicitări și de apreciere pentru munca lor, prin premiile oferite de juriul AFF 2025.
Premiile ediției:
Cel mai bun documentar | Secțiunea competițională Voci Emergente – „Kabul, între rugăciuni” (r. Aboozar Amini, Olanda – 2025);
Cel mai bun regizor | Secțiunea competițională Voci Emergente – „Spre Vest, în Zapata” (r. David Bim, Cuba – 2025);
Premiul I | Secțiunea competițională Europa de Est – „Dragul meu Théo” (r. Alisa Kovalenko, Ucraina – 2025);
Cel mai bun documentar | Secțiunea competițională România (Premiul VOYO) – „Still Nia” (r. Paula Oneț, România – 2025);
Cel mai bun regizor | Secțiunea competițională România – „Viitor luminos” (r. Andra MacMasters, România – 2025);
Cel mai bun documentar | Secțiunea competițională DocSchool – „Planul necunoscut al lui Dumnezeu” (r. Moritz Mueller-Preisser, Germania – 2025);
Cel mai bun documentar | Secțiunea competițională DocShorts- „67 de milisecunde” (r. Fleury Fontaine, Franța – 2025).
Ce vedem azi la AFF 2025
Astăzi publicul va putea revedea filmele câștigătoare ale competiției și nu numai.
11:00 (CineGold) – Filmele câștigătoare din secțiunea competițională DocShorts;
11:00 (Astra Film Cinema) – Filmele câștigătoare din secțiunea competițională DocSchool;
14:00 (Astra Film Cinema) – Cel mai bun documentar din secțiunea Europa de Est;
14:00 (CineGold) – Cel mai bun documentar din secțiunea România;
16:00 (CineGold) – Am scris întâmplător o carte (r. Nóra Lakos, Ungaria – 2024) – Fermecătorul film de familie este povestea unei adolescente care vrea să devină scriitoare, încercând în același timp să învețe despre sine și despre memoria mamei sale.
16:30 (CineGold) – Cel mai bun documentar din secțiunea Voci emergente.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Marius Șumlea)
