De Alison Mutler
Jurnalista Roxana Dascălu, care a acoperit deceniul tumultuos de după căderea comunismului înainte de a deveni o activistă civică pasionată, a cărei viață a urmărit trecerea dificilă a României de la dictatură la democrație, a murit. Avea 69 de ani.
A murit miercuri dimineață în Chalabre, Franța, unde locuia în ultimii ani.
Fostul ei șef la Reuters, Peter Humphrey, a numit-o „o lingvistă talentată” și „o minge de foc”.
Si-a început cariera jurnalistica in zilele revoluției, când a fost angajată de Reuters pentru a asista echipa corespondenților străini trimiși sa relateze despre evenimentele din România care au dus la căderea și execuția dictatorului Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989.
A devenit prima angajată de naționalitate română și o forță motrice în spatele primului birou permanent al Reuters în București.
„Mi-a schimbat viața pentru totdeauna”, a spus ea mai târziu despre acel moment. Pentru o tânără care crescuse sub unul dintre cele mai represive regimuri comuniste din Europa, Reuters reprezenta „cea mai bună școală de jurnalism din lume”.
A lucrat alături de unii dintre cei mai experimentați corespondenți ai epocii, în timp ce România trecea prin cea mai sângeroasă dintre revoluțiile care au cuprins fostul bloc sovietic.
Ceea ce inițial se aștepta să fie o misiune de scurtă durată a devenit o carieră de zece ani – „cel mai bun și cel mai rău deceniu din viața mea”, timp în care a relatat din România și din întreaga regiune, inclusiv din Moldova, Ucraina, Ungaria și fosta Iugoslavie devastată de război, cronica tranzițiilor democratice, a tulburărilor economice și a conflictelor armate.
Colegii își amintesc de creativitatea ei, de rigoarea intelectuală, de rezistența ei sub presiune și de vocea care a devenit din ce în ce mai sigură pe măsură ce Estul și Vestul se întâlneau în redacție.
Prietenii își amintesc de ea pentru natura ei energică, devotamentul față de democrație și ușurința și plăcerea de a intra în contact cu oameni diferiți.
Experiențele ei au fost ulterior consemnate în cartea sa Cronici din Est. Cu emoție, pasiune și adesea plină de umor, cartea povestește istoria umană din spatele reportajelor și reflectă asupra ciocnirii culturale dintre o societate postcomunistă și lumea disciplinată a unei agenții de știri occidentale.
Într-un interviu despre cartea sa acordat ziarului Libertatea, Roxana a menționat că a scris-o pentru „un copil nou-născut după revoluție, care sper să fi devenit omul tânăr care eram eu atunci. Și pentru părinții lui necunoscuți, pe care i-am intersectat, fugar, în noaptea aceea de acum 30 de ani, în acel decembrie de foc și sânge și sete de libertate.”
Roxana a părăsit Reuters în decembrie 2000, în urma unei reduceri majore a personalului din biroul din București, pe care a descris-o – nu fără ironie – ca fiind un „divorț în stil britanic”. A continuat să lucreze în relații publice în România pentru Cook Communications.
În ultimul deceniu, a devenit o activistă civică dedicată, colaborând îndeaproape cu organizații democratice, printre care Inițiativa România. „Timp de mai bine de zece ani, a fost o prezență constantă în proiectele noastre – adesea scânteia din spatele ideilor noi – servind ca mentor, colegă și sursă de inspirație. Cei care au lucrat alături de ea își amintesc de ea ca de o luptătoare cu principii și o persoană de o rară claritate morală”, a declarat organizația într-un comunicat.
În ultimii ani, Roxana a fondat și Santinela, o organizație civică dedicată apărării libertății presei și respectării standardelor jurnalistice profesionale. Prin Santinela, ea a lucrat pentru a expune manipularea, a combate dezinformarea și a promova un jurnalism riguros și etic. Organizația a dezvoltat și un site web de analiză a știrilor, conceput ca un spațiu pentru examinarea atentă a narațiunilor mass-media și a discursului public – o extensie a convingerii sale de-o viață că democrația depinde de un public bine informat și de o presă responsabilă.
În paralel, s-a întors la jurnalism ca colaboratoare din Franța, scriind și comentând pentru La Dépêche, Libertatea și B1 TV, aducând o perspectivă lucidă, transnațională, modelată de experiența trăită atât în Europa de Est, cât și în Europa de Vest. Angajamentul său față de etica jurnalistică a rămas neclintit; în Franța, a contestat public răspândirea dezinformării, inclusiv printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Emmanuel Macron, în care avertiza asupra pericolelor pe care le reprezintă știrile false pentru încrederea în democrație.
În ultimii ani, Roxana a locuit în sud-vestul Franței, unde s-a dedicat scrisului, trăind alături de soțul ei, Radu Tănăsescu (d. 2023), un artist ceramist de origine română. În satul ei din Pirinei, Roxana era în centrul comunității, făcând legătura între localnici și expați și făcând voluntariat pentru o asociație locală care promovează patrimoniul cultural al regiunii.
Roxana Dascalu lasă în urmă o moștenire de jurnalism principial și cetățenie angajată. Ea a aparținut unei generații care a învățat brusc ce înseamnă libertatea și a înțeles că democrația trebuie apărată în fiecare zi. Pentru cei care au cunoscut-o – cititori, colegi, activiști civici sau prieteni – ea rămâne un exemplu de integritate, curaj și onestitate intelectuală și o amintire că a avea „dreptate” înseamnă, în ultimă instanță, a fi drept.
Prietenii ei își amintesc de empatia și entuziasmul ei nelimitat când venea vorba de a lupta pentru o cauză justă – și de disponibilitatea ei nesfârșită de a-și deschide casa din vechiul cartier armenesc al Bucureștiului, care a devenit un centru social pentru jurnaliști, artiști și activiști civici români. În Franța, a făcut același lucru, mulți considerând, mai gluma, mai in serios, casa ei „biroul informal al primarei” din Chalabre.
Nu s-au dat imediat detalii despre înmormântare. Ea lasă în urmă o fiică vitregă.
Declarația completă a lui Peter Humphrey
„Când am înființat primul birou permanent al Reuters la începutul anului 1990, Roxana făcea parte din echipa de români care fuseseră angajați ca freelanceri de corespondenții Reuters aflați în vizită scurtă, care au acoperit primele zile ale revoluției. Erau buni colectori de informații, dar i-am instruit apoi ca reporteri Reuters adecvați, care scriau în engleză pentru publicul global, inclusiv Roxana. Ea a fost întotdeauna cea mai strălucită și cea mai rapidă în a învăța. Era extrem de talentată și o lingvistă excelentă. A fost sub tutela mea timp de peste patru ani, până când am părăsit România pentru a urma un stagiu la Harvard. Știam că las în urmă o stea. Am păstrat legătura în toți acești ani, iar ea m-a consultat când a scris cartea Cronici din Est acum câțiva ani. Eram mai mult decât colegi. Eram prieteni. Am purtat multe conversații cu Roxana în ultimele luni, în timp ce era bolnavă. Era în continuare plină de energie și încerca să facă planuri pentru viitor. Era mereu plină de viață, aceeași persoană energică. Am organizat un eveniment online de Valentine’s Day pentru ea, cu mulți colegi de la Reuters din întreaga lume, dar înainte de Valentine’s Day, ea s-a prăbușit, iar zece zile mai târziu, Dumnezeu a luat-o dintre noi. Am vrut să o văd încă o dată și să o țin de mână. Din păcate, nu a fost să fie. Oriunde s-ar fi dus, sper că acum se odihnește în pace. Îmi va fi dor de ea. Tuturor ne va fi dor de ea. Odihnește-te în pace, Roxana.”
(Colaj foto: Inițiativa România / Facebook)
