A mai trecut o lună în care s-a discutat mult, dar nu s-a făcut nimic. Fiecare lună, la nivelul actual de cheltuieli, costă 2,5 – 3,0 miliarde EUR peste încasările bugetare. Pe de altă parte, însă, anul acesta până în martie 2025 (ultimele date publicate de Ministerul de Finanțe), datoria publică a crescut (net) cu mai puțin de 5 miliarde, sub necesarul de finanțat pentru două luni (nu trei).
România a ieșit mult mai puțin pe piețele externe fiindcă așteaptă noul guvern si planul său de reducere a deficitului. Piețele externe nu par a mai fi așa de dornice să ne mai împrumute până când nu văd un plan credibil de reabilitare: se vede și din dobânzile din ce în ce mai mari pe care le plătim.
Realitatea este însă că la nivelul actual de încasări și cheltuieli, România are nevoie să împrumute de 55-60 miliarde anul acesta: aproximativ 35 miliarde EUR noi, peste 20 miliarde EUR pentru rambursarea împrumuturilor mai vechi care ajung la scadență. Chiar dacă reducem deficitul bugetar la 7%, tot avem nevoie de peste 45 miliarde EUR (de aproximativ 25 miliarde EUR noi plus peste aceleași aproximativ 20 miliarde EUR rambursări). Suma de finanțat chiar și la un deficit de 7% rămâne foarte mare.
Comisia Europeană și finanțatorii: de unde vin banii?
Atunci de ce trăim cu convingerea că o reducere a deficitului de 2–2,5% e suficientă? Pentru că se consideră a fi fost agreată de Comisia Europeană. Dar nu Comisia ne împrumută: ei pot doar să nu ne taie fondurile europene, care nu pot fi folosite decât pentru investiții (nu și pentru salarii, contribuții sociale și cheltuieli curente), și au nevoie de cofinanțare (care trebuie să vină de undeva).
Dacă vom convinge Comisia ajută, cheia problemei este însă la finanțatori: pe ei trebuie de fapt să îi convingem ca să ne dea sumele enorme de care avem nevoie în acest an (și la anul, și nu numai).
Pentru asta o condiție necesară (dar nu suficientă) este să menținem rating-ul peste junk: agențiile de rating sunt până la urmă stakeholder-ul principal pe care trebuie să îl convingem. Dar ele nu vor mai accepta povești și liste lungi cu zeci (sau chiar sute) de măsuri cu impact marginal și nici nu mai au răbdare să ne aștepte prea mult.
Piața globală a datoriilor guvernamentale este de peste 100 trilioane de USD, deci sunt multe țări care au nevoie de bani.
De aceea, încă o lună (după cinci pierdute deja anul acesta) este enorm.
De ce o lună fără reforme este „prea mult”?
De peste 5 ani, bugetul României a fost ca cel al unei familii fericite care mergea în fiecare lună la cumpărături la supermarket. La început fiecare cumpăra puțin, dar a venit pandemia și s-a deschis robinetul de bani. Fiecare membru al familiei a început să pună mai mult în coș în fiecare lună, pentru că au descoperit ghișeul de credit cu buletinul. Și l-au tot folosit, până când cei de la ghișeu au început să-i învețe și să-și pună întrebări. La un moment dat finanțarea s-a cam oprit și familia fericită a început să se întrebe ce-i de făcut și-au sunat și toți prietenii să se sfătuiască.
Citește și: Alegerile au trecut, problemele rămân
Au apărut tot felul de idei: să cerem venituri mai mari, să căutăm mărunțișul din toate buzunarele, să vindem pe OLX ce putem, să mergem la recuperatori. Sute de idei, majoritatea fanteziste și neaplicabile rapid.
Mai nimeni nu a spus: hai să dăm jos din cos marfa pentru care nu avem bani, pentru că oricum nu trebuia să o punem în coș de la început. Nu se îndură nimeni să renunțe la produsele lui din coș, dar dacă nu o facem noi, o vor face alții pentru noi.
Fiecare lună care trece fără a avea soluții ne îngroapă mai mult. Fiecare ceartă în fața supermarketului ne face mai puțin credibili. Lista lungă de mărunțiș pe care îl putem strânge din tot felul de inițiative discutabile (pe care oricum nu prea are cine și când să le pună în practică) ne va pune capac. Nu mai avem timp de liste de cumpărături, asta e pentru data viitoare: acum trebuie să dăm jos din coș rapid.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com/ JamesQube)
