Laura Dronca contestă clasarea unei părți din dosarul exploziei care l-a ucis pe tatăl ei, Ioan Crișan

Data:

Adusă din Penitenciarul Arad pentru termenul de judecată, Laura Dronca s-a confruntat cu tânărul pe care anchetatorii îl consideră autorul mecanismului exploziv, după ce procurorii au dispus clasarea cauzei în privința acestuia, acuzând lipsa vinovăției dovedite, relatează Special Arad.

Prezența acesteia în instanță a fost determinată de plângerea formulată împotriva soluției de clasare dispuse de procurori în cazul tânărului, considerat anterior persoană de interes în anchetă. Potrivit anchetatorilor, acesta nu ar fi cunoscut scopul real pentru care Adrian Horodincă și Sebastian Bulbuc, presupușii complici ai femeii, i-au cerut să realizeze dispozitivul, motiv pentru care s-a clasat dosarul în privința acestuia.

Întrebată pe holurile Tribunalului Arad care sunt motivele pentru care îl consideră implicat, Laura Dronca a declarat că suspiciunile sale se bazează pe declarațiile date de acesta în cursul anchetei, precizând că nu deține informații noi cu privire la dosar.

Tânărul vizat a refuzat să facă declarații publice. Avocatul său, Tudor Oprean, a declarat că termenul de judecată a fost amânat pentru data de 3 februarie, întrucât instanța a solicitat atașarea actelor din dosarul de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta a subliniat că, din punct de vedere legal, clientul său nu are nicio calitate procesuală în dosarul privind moartea lui Ioan Crișan.

Continuarea, pe: Special Arad.

Citește și: Caz grav în Timiș: doi soți au intrat în hipotermie după ce și-au oprit căldura; bărbatul nu a supraviețuit

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Special Arad

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related