Ne aflăm într-un local cu decor sovietic în centrul istoric al Clujului, foarte aproape de Muzeul de Istorie a Transilvaniei. E mijlocul zilei și localul e plin de tineri. De pe pereți un Lenin imens se uită eroic spre viitor, slogane și îndemnuri la luptă, Trăiască puterea sovietică, Stalin și puterea rusă veghează, de sub chipiu. Aud voci în capul meu, dar ele sună rusește – scrie deasupra unei intrări.
Mă întâlnesc cu profesorul de istorie contemporană Virgiliu Țârău, fost membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ( CNSAS) și timp de 11 ani, vicepreședinte al Colegiului. Profesorul Țârău este unul dintre lectorii Școlii de Vară de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, de la Sighetul Marmației.
Este o zi luminoasă, de iarnă, 5 februarie, ziua în care cu 73 de ani în urmă, între zidurile reci ale închisorii comuniste de la Sighetu Marmației murea liderul țărănist, Iuliu Maniu.
Începem să discutăm despre tentația de a reinterpreta trecutul într-o notă hipsterească, iar profesorul s-a așezat sub o pictură care-l înfățișează pe un tânăr erou ridicând ciocanul în aer și cu o seceră la picioare, înaintează curajos spre tabloul cu Stalin.
Discuția se mută dinspre estetică spre mecanisme: cum ajunge justiția să capituleze în fața regimurilor autoritare și cum poate legea să fie folosită nu ca protecție, ci ca instrument de pedepsire. Profesorul explică și moștenirea lăsată în 1989: o justiție ieșită dintr-un sistem de „legalitate” ideologică, reflexe instituționale greu de dezvățat, și o societate în care memoria se pierde ușor – mai ales când trecutul e reambalat ca „nostalgie” și amplificat de o nouă tehno-propagandă (imagini, algoritmi, consum cultural).
În final, discuția revine la prezent: ce știu tinerii despre comunism, de ce contează educația istorică și de ce, fără conținut și cunoaștere, spațiul public rămâne vulnerabil la amnezie și manipulare.
Idei-cheie din interviu:
- Banalizarea comunismului prin decor „cool” și glume poate ajunge să albească un trecut violent și să trivializeze suferința victimelor.
- Separarea puterilor și statul de drept sunt fragile: când sunt deturnate, justiția devine armă politică.
- Regimurile autoritare preiau controlul prin două mecanisme: epurări/numiri (oameni) și modificarea legilor (reguli), până când „legalitatea” devine ideologică.
- Represiunea se construiește „legal” prin infracțiuni politice, proceduri de anchetă abuzive și folosirea sistemului judiciar ca instrument de intimidare.
- Eliminarea elitelor și a opoziției e graduală, în valuri, până când societatea rămâne fără anticorpi instituționali.
- După 1989 rămân reflexe și vulnerabilități instituționale; schimbarea reală e lentă și cere reguli clare, profesioniști și control democratic.
- În prezent, nostalgia și propaganda se reactivează prin media și algoritmi: fără educație istorică solidă, publicul devine ușor de dus spre amnezie și manipulare.
PressHUB: Domnule profesor, vă mulțumesc că ați acceptat să discutăm despre justiție și despre cum poate ajunge ea armă în mâna unor regimuri autocrate. Este ziua în care a murit Iuliu Maniu în temnița comunistă de la Sighet. Dar, nu pot să nu vă întreb, cum vă simțiți în acest decor? Cum credeți că îl percep tinerii? Ca pe niște glume, un fel de flit dat istoriei, sau care o fac mai amuzantă și mai acceptabilă?
Virgiliu Țârău: Cred că sunt lucruri mai bune și mai elegante de făcut decât să privilegiem amintirea unui timp și a unei lumi care, din nefericire, a lăsat atât de multe traume și durere în spate încât a o trata hipsterește, nu mi se pare cea mai bună formă. Trec adesea pe aici spre Muzeu și nu am vrut să intru niciodată, deși studenții mi-au zis că ei se duc și se întâlnesc aici și că le place, m-au invitat dar eu i-am refuzat de fiecare dată.
Pe de altă parte, ziua de 5 februarie e foarte potrivită să purtăm această discuție nemaipomenită pentru că, vedeți, Iuliu Maniu e un personaj care nu a făcut niciodată un secret din faptul că a urât dictatura și dictatorii, a fost un luptător pentru drepturi și pentru libertăți, pentru dialog și cred că lumea sovietelor este complet distinctă, diametral opusă a lumii pe care el a visat-o vreodată în termeni politici.
Dincolo de simbolistica faptului că ne comemorăm eroii uneori, alteori ne amintim de ei, asemenea întâlniri pot să genereze învățăminte, dar există o condiție. Să existe conținut, cunoaștere, că dacă nu există conținut și cunoaștere nu se întâmplă nimic. Iar lumea în care noi trăim astăzi e o lume tot mai mult de forme, de inputuri, cum spune tânăra generație și mult mai puțin de conținut. Și asta e una dintre marile noastre probleme, de fapt, că trăim într-o lume care provoacă amnezii și, provocând amnezii, generează nostalgii și, generând nostalgii, o fac într-o modalitate selectivă și nedreaptă cu victimele acelei perioade groaznice pentru generațiile trecute.
Și cred că ăsta e lucrul cel mai urât dintre toate, pentru că, să ne gândim, Iuliu Maniu era un om la senectute atunci când a murit. Atunci când a fost arestat era un septuagenar. L-au arestat considerându-l – hai să spunem – personificarea opoziției ideologice.
L-au arestat și a murit, de fapt, în urma unui proces înscenat, cum că o parte dintre apropiații lui au vrut să fugă din țară și să facă un complot împotriva viitoarei Republici Populare, pentru că încă era monarhie la data respectivă. A murit la începutul anilor 50, în anul 1953. Și a lăsat în urmă un gol imens, un gol care a fost umplut, din păcate, doar de o literatură produsă într-un univers.
Și care și astăzi, din nefericire, mai lasă zgură în felul în care noi ne amintim acele vremuri.
PressHUB: Domnule profesor, predați istorie studenților, ați fost vicepreședinte al CNSAS, știu că aveți și studii de drept. Vreau să vorbim despre cum ajunge justiția armă în mâna unui regim autoritar, iar România a trecut prin așa ceva de cel puțin două ori. Cum capitulează justiția în mâna regimurilor?
Virgiliu Țârău: Una dintre marile invenții ale modernității, și una dintre principalele lupte date de cei care au inventat modernitatea politică, a fost aceea ca puterea politică să nu mai aibă dreptul de a abuza de drepturile, libertățile și de contractul făcut între guvernanți și guvernați.
De la 1215 încoace de la Magna Carta și până la toate petițiile dreptului și toate aranjamentele constituționale ale Revoluțiilor Atlantice și a difuzărilor mai apoi în întreaga lume, toate conțin de fapt un fundamental principiu al separației între puterile în stat, adică cel care are puterea de a reține să nu aibă puterea de a judeca.
Ori, de fapt, vedeți, întreaga rafinare modernă a politicului a ținut de această separare a puterilor în stat și de o justă balansare, echilibrare a raporturilor dintre cele trei puteri, cei care dau legi, cei care pun legile în aplicare și cei care judecă aplicarea lor.
În punctul ăsta de vedere, secolul XX ne aduce în atenție o transformare ideocratică a acestei relații a separației puterilor în stat. De ce ideocratică? Pentru că o ideologie vine să distrugă, de fapt, limitele care există între aceste trei puteri.
PressHUB: Și, concret, cum o fac?
Virgiliu Țârău: O fac foarte simplu. În primul și în primul rând suspendă inamovibilitatea judecătorilor, adică judecătorii devin dependenți nu doar la numire sau la pensionare de stat, ci devin dependenți de o autoritate politică, executivă și legislativă deopotrivă. Adică ei devin niște funcționari de stat. Hai să spunem așa, în România secolului XX, primul care face acest lucru și leagă sistemul juridic de sistemul politic și îl subordonează este Carol al II-lea.
În 1938 el suspendă inamovibilitatea judecătorească, adică judecătorii nu mai sunt iresponsabili în raport de ceea ce judecă, civilmente sau penalmente sau în termeni de răspundere publică, ci devin dependenți de o răspundere de natură politică. Și sunt chemați ca atare să îndeplinească rolul de a pune în mișcare un sistem juridic, un sistem legal care comportă un abuz în relația dintre guvernanți și guvernați. Carol al II lea și-a construit un regim personalist.
Nu a știut să construiască un regim pur totalitar sau dictatorial totalitar. El a făcut un regim personalist și foarte multe dintre dictaturile tradiționaliste fac asta. Adică instrumentalizează această dependență a judecătorilor de puterea politică și de puterea legislațională.
PressHUB: E doar primul pas?
Virgiliu Țârău: De obicei este primul pas, deoarece în acest pas îi faci dependenți prin politici de epurare și prin politici de fidelizare pe cei care exercită autoritatea juridică.
Adică îi subordonezi într-un sistem și îi pui să exercită acea autoritate ținând cont de, hai să spunem, piramida politică a acelei societăți. În pasul al doilea – și ăsta este pasul cel mai complicat –, se metamorfozează complet legislația care stă la bază actului juridic. Adică aici apare ceea ce se numește golirea semantică a vechilor conținuturi și înlocuirea acelor conținuturi cu unele ideologice noi.
Adică inventăm noi principii de drept, nu doar noi conținuturi. Spre exemplu, în România comunistă există un principiu vechi în lege care spune că nu există nicio faptă pentru care să fie pedepsit dacă ea, la ora la care a fost realizată, nu era pedepsită de o lege. Ăsta este un principiu penal vechi.
Ori, comuniștii, toți comuniștii, au inventat fapte contrarevoluționare făcute în trecut, pe care le-au pedepsit în prezent pentru viitor, deși nu erai interzise la data la care au fost comise.Erau retroactiv considerate, interpretate ca infracțiuni, contravenții sau fapte împotriva ordinii comuniste.
PressHUB: Așa s-a întâmplat cu elita românească băgată în pușcării?
Virgiliu Țârău: Ce greu i s-a întâmplat elitei românești, foarte greu… România are o situație foarte, foarte interesantă! În 1944 și 1947 are o situație interesantă pentru că, spre deosebire de toate celelalte state din Est, datorită actului de la 23 august și a revenirii încorsetate a unei suveranități a instituțiilor statului român și a repunerii în vigoare a Constituției din 1923 cu limitele date de decretul din 31 august, două dintre ele vizând exact problema inamovibilității judecătorilor și care a fost suspendată. Judecătorii au devenit în continuare dependenți de autoritatea politică și a doua, aceea a restructurării legislativului, adică organizarea parlamentului urma să fie decisă printr-un decret guvernamental.
Mai erau încă altele două, dar ele nu importă la nivelul ăsta. Ori, România, din punctul ăsta de vedere, a redevenit o monarhie constituțională, în care vechile aranjamente constituționale se păstrau, doar că era suspendată inamovibilitatea judecătorească, iar pe această cale autoritățile comuniste, după februarie-martie 1945, au reușit să îndepărteze din corpul magistraților, pe numeroși judecători, pe criterii de natură politică, adică au dat decretul de epurare și au spus: toți judecătorii numiți între 1938 și 1944 sunt supuși legii de epurare.
Vedeți, asta este, de fapt, marea problema. Un regim dictatorial vine și cu o schimbare, de fapt, de substanță legală. El înlocuiește și vechea legislație și atunci ce au făcut comuniștii? Mai întâi au înlocuit și au numit în funcție de judecători persoane cu afinități politice de stânga și mai apoi au golit de conținut legislația, adică au început să schimbe legislația.
Dar asta au început să facă de-abia în 1947. Atunci se petrece o mutație.
E o mutație teribilă. La o zi după ce semnăm Tratatul de Pace, vine un ordin secret pe filiera Ministerului de Interne, careordonă ridicarea, fără respectarea procedurilor legale, fără supravegherea procurorului, ajutătorului de instrucție, a tuturor celor care făceau contrabandă, speculă și a celor care lansau zvonuri. Ăsta este un ordin pur ideologic.
În temeiul acestui ordin au fost luați în următorii șapte, opt ani de zile, peste 60 de mii, zeci de mii de oameni. De ce? Că omul era ridicat, dus, ascuns, și autoritățile abia ulterior îl anchetau ca să afle dacă a făcut ceva sau n-a făcut. Adică prima dată îl claustrau, îl marginalizau, îi încălcau toate drepturile, și de-abia după aceea căutau să vadă dacă este și vinovat sau pot să și demonstreze vinovăția lor.
Așa au stat oamenii în penitenciare cu zecile, dacă nu cu sutele de mii. Corneliu Coposu a stat așa. A stat așa opt ani de zile fără să fie judecat.
Au stat așa șaizeci de mii din membrii vechilor elite. De ce? Pentru că e o justiție de tip sovietic, care prima dată te condamnă și te scoate din societate, te marginalizează și mai apoi pune în executare, din punct de vedere legal, lucrurile astea. Au făcut-o sistematic și pe felii, să spunem.
Au feliat salamul, cum zicea Mátyás Rákosi în Ungaria, de lângă noi. Adică au eliminat strat după strat din aceste elite de la cei mai înalți și până la cei mai mici. Adică au ajuns în 1952 ca la nivelul județelor, deși nu mai erau județe, că erau raioane, să funcționeze troici de tip sovietic, în care intra un șef al securității, un șef de la partid și un șef de la procuratură, procuratura având mandat să emită doar mandatele în alb, pentru a fi ridicați toți cei care apăreau în comitetele județene ale fostelor partide istorice. Cu asta au considerat ei că termină cu dușmanul de clasă.
PressHUB: Justiția făcea acest lucru. Dar, vă întreb, justiția a tăcut, a colaborat sau a opus rezistență? Cum a reacționat corpul magistraților?
Virgiliu Țârău: Există și în sistemul românesc mulți judecători care au încercat să reziste. Au rezistat încercând să se apere în temeiul dreptului. Dar nu te poți opune de o putere abuzivă apelând la tehnica dreptului pe care tu îl ai de servit. Nu doar judecători, sunt profesori universitari, sunt procurori, sunt juriști, sunt avocați care încearcă să se apere. Încearcă să nu se integreze în nouă ordine și să reziste.
Dar ei sunt cazuri individuale și sunt cazuri care au o spectaculozitate a lor pentru economia regimului nostru, pentru faptele de rezistență, să spunem, ale acestor oameni. Dar ei nu se pot opune tăvălugului.
PressHUB: De ce?
Virgiliu Țârău: Haideți să facem o distincție. M-am uitat, nu mai știu când, în urmă, cu vreo 2 ani de zile a apărut o cartă la Procuratura Generală a Republicii care consemna felul în care a evoluat instituția și numărul procurorilor. Și m-am uitat și am observat cu stupefacție că după 1948 am avut câțiva procurori generali care veneau din Partidul Comunist, toți erau ilegaliști, toți aveau studii de drept făcute mai mulți sau mai puțin pe colțul mesei sau nu aveau deloc.Ori, din punctul ăsta de vedere e de așteptat ca în momentul în care transformă instituția într-o oficină de natură politică, ea nu își mai îndeplinește mandatul și sarcina aceea de a pune în aplicare un act juridic corect.
PressHUB: Au schimbat oamenii, dar cum au schimbat legislația ca să funcționeze după bunul lor plac? Cum au reușit să facă legi care să-i condamne pe oameni ca Iuliu Maniu de exemplu?
Virgiliu Țârău: Da, pe lângă că au schimbat oamenii, au schimbat complet și legislația. Au restructurat complet sistemul juridic. Au rescris constituțional rolul justiției. Ea trebuia să fie un instrument de transformare socialistă. Era o justiție nouă, cum spuneau ei, o justiție populară.
Legea de reformă judecătorească, imaginată de Pătrășcanu și apropo de rolul lui Pătrășcanu, care e major în transformarea legislativă a justiției românești, prevedea extinderea sistemului de judecată cu asesor popular, nu cu juri. Nu au mai vrut sistemul ăsta cu juri în penal ci cu judecător popular.
Care, de fapt, să înlocuiască profesioniștii în actul juridic, adică judecătorul, avocatul și procurorul și să transforme asta într-o judecată de natură ideologică. Ăsta este, de fapt, lucrul cel mai rău care s-a petrecut. Cei care au rezistat, au rezistat în spatele zidurilor procedurale.
Au încercat să-și apere, prin proceduri, drepturile pe care le avuseseră anterior. Există mărturii nu suficient publicate de foști juriști din epocă cum a fost Alexandru Marinescu un judecător vechi, care își publică amintirile și care povestește cu multă tristețe despre cum au reușit, de fapt, să metamorfozeze întregul sistem.
Și cum au lucrat nu într-o manieră, hai să spunem, mecanică, ci au lucrat într-o manieră în care au fortificat și vulnerabilitățile sistemului. Slăbiciunile, rețelele, interesele și așa mai departe. Cam asta s-a întâmplat, de fapt, cu subordonarea justiției.
Ea s-a făcut atât pe o cale eratică, cât și pe o cale legislativă. Și din punctul ăsta de vedere, în mod firesc, ne punem întrebarea de multe ori și ce a mai fost în justiția comunistă. Și ăsta e unul dintre subiectele subcercetate în istoriografia noastră.
Prin Constituție, de fapt, separația puterilor în stat a devenit o ficțiune. Adică puterea ideologică monopolizată de către comuniști avea capacitatea de a interveni pe întregul șir decizional politic, legislativ, respectiv juridic. În punctul ăsta de vedere, în mod evident, organizațiile de tip juridic au urmat condiționările regimului.
Iar în cele trei Constituții comuniste, legalitatea socialistă înseamnă nu doar o ordine de tip revoluționar, ci deja după 1965 o ordine instituționalizată. Și asta a permis, mai apoi, că după 1965-1966, când se zicea: România n-a mai represat pe nimeni, dar să avem mii de persoane condamnate, în temeiul codului penal, pentru fapte împotriva ordinii sociale care erau definite ideologic.
Sunt mii de persoane. De la tineri care ascultau altă muzică decât cea care era acceptabilă, până la grupuri de persoane. În anii 60, cei care ascultau rock, considerată muzică decadentă, erau declarați periculoși și erau arestați.
Avem un caz la Bistrița, a unor tineri. Adică am putea să spunem, chiar viitorii proletari care voiau să asculte muzică pop, și să facă din muzica pop un curent – gândiți-vă că ne aflăm în 68-69, la apogeu – un curent care să fie împărtășit și de alți oameni din comunitatea lor. Și pentru asta fac un legământ. Legământul îl întăresc ca niște tineri de 17-18 ani și prin o crestătură de palmă și cu un pic de sânge. Și jurământul ăsta devine până la urmă un grup contrarevoluționar organizat, iar copiii ăștia au făcut între 1 și 5 ani de închisoare.
Ne aflăm în 1970, până 1974. Din punctul ăsta de vedere, legislația revoluționară se transformă într-o legislație normală, ordinară, pe care noi o moștenim până la sfârșitul anilor ‘80. Știți cine a fost ultimul ministru al Justiției din România? Soția celebrului Emil Bobu, Maria Bobu. Erau o familie. Totul era patrimonializat, un simptom al societăților nedemocratice.
PressHUB: Ce moștenim la Revoluție? Care este justiția cu care intrăm în noua epocă?
Virgiliu Țârău: Vorbim despre o justiție care era controlată complet politic. Asta e moștenirea din punctul ăsta de vedere. Care era calibrată din punct de vedere procedural, dar care mustea, din punctul ăsta de vedere, de legalitate revoluționară.
Asta am moștenit din sistemul vechi. Nu este vorba datorită felului în care erau educați judecătorii, în cele din urmă, facultățile juridice și-au căpătat o substanță și-a devenit una dintre facultățile foarte bune. În anii 70 și 80, era foarte greu să intri la Drept. Asta înseamnă că existau criterii. După anii 90 facultatea era altceva. Nu semăna cu nimic din ce fusese anterior.
Adică, din punctul ăsta de vedere, cursurile s-au înnoit de-ndată. De ce? Pentru că, în fapt, România a făcut acest salt, iar profesioniștii existau totuși în sistemul juridic. Au existat întotdeauna.
Iar un anumit tip de legislație socialistă devine caducă de-ndată, adică este abrogată. Iar în parcursul a unui an și jumătate trebuie să constatăm că, din punct de vedere al legislației, lucrurile au fost foarte ușor reversate. Dar, firește, că nu s-a putut schimba peste noapte corpul magistraților, pentru că asta se face cu multă greutate.
Cum ni se bagă comunismul sub piele: nostalgie, hipstereală și tehno-propagandă
PressHUB: Domnule profesor Virgiliu Țârău, ne aflăm într-un local din centrul orașului unde pereții sunt plini cu imagini, fotografii sau desene cu simbolurile propagandei sovietice. Este foarte frecventat de tineri. De ce? De unde plăcerea de a te distra sub pumnul sovietic?
Virgiliu Țârău: Pentru că acele artefacte ale propagandei de atunci reverberează în timp. Astăzi avem o grămadă de lucruri pe care le vedeți aici: avem televizoare, avem radio-uri, avem imagini, avem diverse artefacte din epocă, și care sunt privite cu nostalgie. Cu toții ne amintim că le-am văzut cândva în existența noastră. Sau în fotografiile, în poveștile părinților. Ni se par familiare. Acesta este cârligul, capcana.
Unul dintre lucrurile extrem de importante pentru ceea ce ni se întâmplă nouă astăzi este felul în care reverberează această zgură a comunismului și care este legat de felul în care artefactele lui supraviețuiesc în post-comunism.
Astăzi, noi nu avem un muzeu al comunismului decât la Sighetu Marmației. În schimb, avem zeci de muzee ale consumatorului comunist în care toată lumea vede ce vedem și noi aici.
Sticle, televizoare, radio-uri și diverse alte mici mașinării construite în comunism și care sunt utilizate cu tehnologiile de astăzi pentru a fi vândute, reîmpachetate, în termeni de tehno-nostalgie, populației.
Adică avem strategii de marketing cu nemiluita care sunt făcute pe mărci construite în comunism și care se rebrenduiesc în post-comunism. În momentul de față, cred că această zgură sau această dimensiune a comunismului, nocivă, este greu de îndepărtat.
Este greu de îndepărtat, pentru că s-au schimbat tehnologii. Și felul în care oamenii redescoperă acum trecutul, nu mai este doar unul plin de iubire și de durere că trecutul e acolo trecut și nu mai este prezent. Dintr-o dată el poate să fie reafirmat și retrăit.
Avem mecanisme prin care reinventăm acel trecut. Au apărut, spre exemplu, pe rețelele sociale aceste imagini mișcate care refac viața. Adică inteligența artificială astăzi joacă și comprimă existența atunci și acum.
Acest tip de joc face ca trecutul să devină prezent. Devenind prezent, prezentul reverberează de îndată în trecut și îl interpretează politic. De ce e periculos? E foarte periculos pentru că el nu poate să fie controlat.
Și nu poate să fie controlat dintr-un motiv foarte simplu, acela că el este consumerist din punct de vedere tehnologic și este greu de contracarat la nivelul educației clasice. Educația clasică presupune un efort, presupune o reziliență, adică o capacitate de a face acel fort de durată. Generațiile actuale sunt obișnuite să obțină informația la un clip.
Noi, ca să obținem informația ca generații, mergeam să căutăm în referințe, în enciclopedii și dicționare, de acolo să coborâm în tratate, de acolo în monografii. Era un alt proces. Astăzi informația e doar la un clip distanță. Și a venit împachetată în modalități pe care niște algoritmi le decid.
PressHUB: Când vin elevii din liceu la facultate, la cursurile dvs., ce știu despre comunism? Cum se raportează ei la comunism?
Virgiliu Țârău: Știu puțin. Aici trebuie să mai constatăm un lucru, anume că perioada cea mai recentă a istoriei e și cea mai dificil de predat. Multă vreme ea nici n-a fost considerată a fi istorică. A fost considerată a fi o perioadă foarte recentă care e treaba sociologilor sau politologilor, nu a istoricilor.
Comunismul din punctul ăsta de vedere a fost abordat cu sfială atât în programele școlare cât și în manualele școlare. Iar în momentul în care s-a încercat să se producă o departajare la sfârșitul primei decade postcomuniste, reacțiile au fost extrem de virulente. Chiar dacă nu au vizat perioada comunistă și s-au dus în alte zone, că ne lipsesc prea mult voievozii și că o avem pe Doina Cornea în manual.
De fapt, asta arăta tensiunea care exista în raport cu această perioadă și cu acest transfer de cunoaștere. Doar în urmă cu un an jumătate s-a aprobat programa de istoria comunismului. De-abia din acest an se predă istoria comunismului. Înainte era doar o parte din manual și partea asta venea la sfârșit, de obicei. Adică la sfârșitul anului școlar, atunci când în clasa a XII-a e necesar ca elevii noștri să se pregătească de facultate și așa mai departe.
Asta, însă, nu înseamnă că studenții care vin la istorie, vin fără cunoștințe. Noi suntem încă fericiții profesori ai unor generații care vin din pasiune la facultate și acești tineri chiar citesc și atunci e mult mai bine, adică nu citesc doar ceea ce este în manual. Altfel spus, e un loc în care ei se pot forma bine.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
