Licitaţie pentru un parc fotovoltaic care va acoperi două treimi din consumul iluminatului public al Timişoarei

Data:

Două treimi din consumul necesar iluminatului public din Timişoara vor fi acoperite din energia furnizată de viitorul parc fotovoltaic care se va construi pe 20 de hectare de teren din sudul oraşului, informează Agerpres.

Primăria Timişoara a lansat procedura de licitaţie pentru serviciile de proiectare tehnică şi execuţie a obiectivului, investiţia de 32 de milioane de lei urmând să fie finanţată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, şi va produce aproape 8 GWh de energie verde regenerabilă, în fiecare an.

„În această perioadă complicată, este important să investim în energie verde şi în dezvoltarea propriilor capacităţi de producere a energiei. Este primul parc fotovoltaic al municipiului, care ne va ajuta să producem bună parte din energia electrice folosită pentru iluminatul public”, a anunţat luni, într-o informare de presă, primarul Dominic Fritz.

Citește și: Activistul de mediu Tiberiu Boșutar, devenit ulterior deputat AUR, a fost trimis în judecată pentru instigare publică

Noul parc fotovoltaic va avea o capacitate instalată de 5,6 MW şi va produce anual, în medie, aproape 7.800 MWh de energie verde. Panourile solare vor fi instalate pe un teren de circa 20 de hectare, situat în apropierea staţiei de epurare din Freidorf. Energia generată va acoperi aproximativ două treimi din consumul necesar pentru iluminatul public din Timişoara, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor lunare, în prezent estimate la peste 1,2 milioane de lei.

Pe lângă economiile financiare, proiectul Primăriei Timişoara va contribui şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 4.800 echivalent tone de bioxid de carbon‚ anual.

Valoarea estimată a contractului este de peste 32 de milioane de lei (TVA inclus), iar finanţarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei. Firmele interesate să participe la licitaţia municipiului Timişoara se pot înscrie prin platforma electronică de achiziţii.

(FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Micsik)

Citește și: Remaniere în instituția cheie anti-spălare de bani. Bolojan a schimbat conducerea ONPCSB

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

România, între porci, câini și oi. De ce George Orwell este mai actual ca niciodată

În preajma Sărbătorii Învierii ar trebui să ne amintim...

Când n-ai parte de carte: la Cluj, cărțile „cresc” la rădăcina copacilor

În centrul Clujului, cărțile au coborât dintre rafturi direct...

Aktual24 | Cum s-ar putea implica România în Strâmtoarea Ormuz

Surse oficiale au detaliat pentru Aktual24 ce se discută...