Președintele PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru, a transmis că la următoarea ședință de plen a Consiliului Județean, va fi propusă desfășurarea unui audit economic și a unui audit medical la Spitalul de Copii ‘Sfânta Maria’, realizate de experți independenți, externi.
Cojocaru a precizat că responsabilitatea conducerii celui mai mare spital pediatric din zona de est a României, precum și a executivului Consiliului Județean, în subordinea căruia se află unitatea medicală, este una uriașă.
‘Cel mai mare spital pediatric din Moldova este în derivă. Zilele trecute, al doilea manager interimar a demisionat. Situația pare scăpată de sub control, șefii liberali ai Consiliului Județean Iași tot nu reușesc să stabilizeze situația. Perioada de criză durează din luna septembrie când, în urma unor infecții intraspitalicești, șapte copii au murit. Cauzele dramaticului caz nu au fost pe deplin elucidate nici până acum. Consilierii județeni ai PSD vor propune, la proxima ședință de plen, ca la Spitalul de Copii ‘Sf. Maria’ să fie efectuate un audit economic și unul medical, cu experți independenți, externi’, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, deputatul Bogdan Cojocaru.
Social – democratul afirmă că sunt necesare răspunsuri publice, clare, privind modul în care au fost remediate deficiențele sesizate până acum.
‘Sunt câteva mari întrebări la care conducerea PNL a Consiliului Județean Iași este obligată să ofere opiniei publice răspunsuri clare, lipsite de echivoc. Au fost remediate deficiențele legate de igienă? Cum este monitorizată implementarea acestora, astfel încât spitalul să nu mai treacă niciodată printr-un alt episod de infecții nosocomiale? Cum au fost realizate achizițiile de echipamente, aparatură și instrumentar medical? A fost respectată legea Achizițiilor publice? A existat un raport corect preț – calitate? Care este tabloul angajărilor din spital efectuate în ultimii 5 ani? Câte au fost realizate prin transfer, câte prin concurs? Completarea personalului a alterat calitatea actului medical?’, se menționează în comunicatul de presă.
În același comunicat, Cojocaru susține că ‘este necesar să cunoaștem tot adevărul, iar la Spitalul de Copii să fie corectate anomaliile pentru a reclădi încrederea în această unitate și în corpul medical, în mare parte specialiști de elită’.
‘Promovările clientelare sau pe afinități politice trebuie să dispară. Definitiv! Primul pas trebuie să fie organizarea unui concurs corect, transparent, deschis competiției reale, în urma căruia să fie selectată o echipă de top management pentru a conduce acest spital. Sănătatea copiilor noștri este mai presus decât orice!’, este citat în comunicatul de presă deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.
(FOTO: Ziarul de Iași)
Citește și: Ciucu îl acuză pe Daniel Băluță de preluarea „metodelor AUR” și critică pasivitatea BEM
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Ziarul de Iași)



