Liderul PSD neagă mărirea TVA, dar acuză specularea prețurilor combustibilului: „S-a ajuns la o creştere nejustificată a preţului la combustibil ”

Data:

Președintele PSD, Sorin Grindeanu a declarat, marți, că, în interiorul coaliției, nu s-a discutat mărirea TVA-ului. Liderul Social-Democraților mai susține că scumpirile au scăpat de sub control, relatează News.ro.

Sorin Grindeanu susține că discuțiile de astăzi s-au axat doar pe rexaminarea legii de eficientizare, nu și pe alte creșteri ale TVA-ului.

„Aceste discuţii n-au fost în coaliţie, legate de măriri de TVA sau de alte lucruri de acest tip. Ceea ce am făcut noi astăzi a fost să punem în acord această lege cu deciziile Curţii Constituţionale, având în vedere că au fost articole declarate neconstituţionale”.

Vorbind despre prețul carburantului și cum ar putea să fie afectat de sancțiunile aduse Lukoil, liderul PSD susține că prețurile par să fie exagerate, pe fondul contextului incert.

„Eu sper să fie depăşit acest moment. Ceea ce nu mi se pare normal legat de acest subiect este cel legat de faptul că pare că se speculează acest moment şi s-a ajuns la o creştere nejustificată a preţului la combustibil.”

La final, președintele Social-Democraților a declarat că instituțiile precum ANAF și Consiliul Concurenței ar trebui să intervină pentru a asigura combaterea oricărui tip de speculă.

„Iar aici, instituţiile abilitate, Consiliul Concurenţei şi ANAF-ul pot să vadă de ce este această creştere.”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto: Facebook/ captura video

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related