Locuitorii din Broşteni au din nou apă curentă, după zece zile de la inundaţii

Data:

Locuitorii din oraşul Broşteni au, începând de marţi, din nou apă curentă, după aproape zece zile de la inundaţiile puternice care au distrus sistemul de alimentare, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Şoldan.

Acesta susţine că lucrările au fost efectuate în regim de urgenţă de societatea care construise iniţial sistemul de apă şi canalizare din Broşteni.

„Firma care a făcut apa şi canalizarea acolo a început lucrările foarte rapid, pe situaţii de urgenţă, şi au dat drumul la apă. Au fost câţiva kilometri de reţea de apă cu ţeavă pe care au reparat-o şi au dat drumul la staţia de pompare”, a afirmat Şoldan.

Preşedintele CJ susţine că, deocamdată, reţeaua de apă nu a fost reparată şi în localitatea Neagra, acolo unde s-au produs cele mai mari pagube în urma viiturilor de pe 27 iulie.

Citește și: Revista care a supraviețuit într-o cutie. 2000+ renaște la o școală de vară transilvăneană

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Saul Pop)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related