Lovitură pentru mafia lemnului: Ministrul Mediului a închis „portița” din SUMAL. Cum funcționa metoda „Offline” prin care se furau pădurile

Data:

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat o modificare crucială în aplicația SUMAL (Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos), menită să blocheze una dintre cele mai răspândite metode de furt de lemn: transportul cu aviz generat, dar neîncărcat în sistem. Decizia vine în urma consultărilor cu societatea civilă, în speță, activistul civic Daniel Bodnar, cunoscut pentru lupta sa împotriva mafiei lemnului din România, și Asociația Străjerii Pădurii și vizează eliminarea șiretlicului prin care transportatorii fentau legea folosind simpla oprire a datelor mobile.

Oficialul a explicat că vulnerabilitatea a fost exploatată masiv de agenții economici de rea-credință, statisticile indicând mii de cazuri suspecte în doar șase luni.

Cum funcționa „Metoda Mod Avion”

Până la această actualizare, hoții de lemne foloseau o metodă ingenioasă pentru a reutiliza documentele de transport sau pentru a circula ilegal, având totuși o „plasă de siguranță”. Concret, transportatorii încărcau camionul și emiteau avizul în aplicație, dar opreau imediat internetul pe telefon. Astfel, avizul rămânea stocat local în telefon, dar nu ajungea în serverul central al Gărzii Forestiere.

Ce se întâmpla în cele două cazuri, dacă erau opriți sau nu la control:

  • Dacă nu erau opriți de nimeni: Ajungeau la destinație, nu activau niciodată avizul și puteau face un nou transport pe baza acelorași documente sau pur și simplu „economiseau” avizul.
  • Dacă erau opriți la control: Șoferii activau rapid datele mobile. Avizul se încărca instantaneu pe server, iar ei susțineau că sunt perfect legali și că „abia acum s-a făcut sincronizarea”.

„La momentul în care am făcut analiza, în ultimele 6 luni analizate, fuseseră aproape 7.000 de avize pentru care a fost o diferență de mai mult de jumătate de oră de la momentul emiterii avizului și momentul încărcării pe server. Această vulnerabilitate a SUMAL a fost exploatată de agenții economici de rea-credință”, a precizat Ministrul Mediului.

Schimbarea majoră: Avizul se activează doar la sursă

Noua versiune a aplicației, dezvoltată în regim de urgență cu ajutorul STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), introduce o restricție geografică. De acum, încărcarea avizului în server este permisă doar în perimetrul depozitului.

Practic, dacă un șofer pleacă din depozit fără ca avizul să fie confirmat online (sincronizat), el nu îl mai poate activa ulterior pe drum, „la control”. Orice aviz neîncărcat la locul de plecare devine nul, iar transportul este considerat ilegal și marfa poate fi confiscată.

Colaborare cu activiștii de mediu

Ministrul a ținut să mulțumească activistului Daniel Bodnar și Asociației „Străjerii Pădurilor”, care au semnalat această portiță legislativă și tehnică în cadrul unei întâlniri la minister. „Fix pe această metodă de furt am avut o discuție la minister cu Bodnar Daniel și colegii acestuia […], cărora le mulțumesc pentru informații și pentru pasiunea pe care o pun în a opri infractorii”, a transmis demnitarul.

Viitorul: SUMAL 3.0 și Inteligența Artificială

Măsurile nu se opresc aici. Ministerul Mediului a anunțat că lucrează deja la legislația pentru SUMAL 3.0, un sistem revoluționar care va folosi Inteligența Artificială (AI). Noul sistem nu va mai aștepta intervenția umană pentru a depista fraudele, ci va monitoriza automat tiparele de transport. „Sistemul va emite alerte în timp real, va analiza tipare și va emite alerte acolo unde sunt identificate riscuri. Vom putea interveni din timp”, a concluzionat ministrul.

Citește și: 73 de percheziții și 96 de suspecți: cum era falsificată cetățenia română în județul Botoșani

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ștefan Lupu
Ștefan Lupu
Absolvent de Științe Politice, masterand în Politică Românească în Context European. Expert în educație și pasionat de istorie, filosofie și politică românească

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related