Ludovic Orban, care a fost revocat marți, 18 noiembrie, din funcția de consilier prezidențial, a dat o serie de declarații pentru Digi24 în care explică ce se află în spatele alegerii președintelui Nicușor Dan. Fostul consilier susține că, în spatele deciziei, ar fi fost o poziție publică pe care acesta a luat-o. Este vorba de opoziția sa față de utilizarea imaginii președintelui Dan în campania lectorală USR pentru Primăria Capitalei.
Fostul consilier a declarat că decizia de revocare a sa a venit chiar din partea președintelui Nicușor Dan.
„Astăzi am aflat că nu mai sunt în echipa domnului președinte Nicușor Dan. într-un fel, această decizie a președintelui, pentru că vreau să fac această precizare, despărțirea noastră vine din inițiativa președintelui, să nu încercăm să coafăm o realitate”.
Drept motivație: o declarație
Ludovic Orban a susținut că această decizie a fost luată în urma unui dialog dintre cei doi, purtat „în contradicție”. Subiectul dialogului ar fi fost opoziția lui Orban la utilizarea imaginii președintelui Dan de către USR.
„După o singură discuție pe care am avut-o [cu președintele] referitoare la o declarație pe care am dat-o la o emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii președintelui României în cadrul campaniei pentru Primăria Capitalei”
Totuși, el subliniază că poziția sa avea ca scop protejarea președintelui de eventuale atacuri politice ale adversarilor, nu de criticare a acestuia.
„Președintele Nicușor Dan mă cunoaște foarte bine și chiar în discuția pe care am avut-o i-am spus că această declarație pe care am dat-o am dat-o în sprijinul imaginii președintelui și pentru a asigura o eventuală defensivă în cazul în care este atacat de adversarii politice”.
Părerea lui Ludovic Orban
Ludovic Orban susține că nu își regretă declarația, pe care ar repeta-o facil. El, însă, deplânge faptul că președintele Nicușor Dan l-a concediat, în ciuda sprijinului pe care fostul consilier i l-a acordat încă de dinainte ca Dan să devină președinte.
„Am fost printre primii oameni din viața publică care i-au susținut candidatura la funcția de președinte al României. Nu eu am cerut să intru în echipa președintelui Nicușor Dan, ci a fost invitația domnului președinte Nicușor Dan de a face parte din echipa domniei sale […] Am dat dovadă de loialitate”
„Un fleac”
Omul politic a ținut, totodată, să sublinieze că el consideră motivul invocat de președintele Nicușor Dan drept superficial.
„Președintele României are dreptul să-și aleagă echipa, are dreptul să aducă în echipă consilier prezidențial sau să elibereze din funcție consilier prezidențial cu care consideră că nu poate să colaboreze.
Personal, înțeleg decizia președintelui. Sigur că m-aș fi bucurat să înțeleg poate alte motive care au stat la baza deciziei, pentru că, repet, mi se pare un fleac această declarație făcută încă o dată, reprezentând instituția prezidențială, în apărarea imaginii președintelui Nicușor Dan”
Totodată, acesta a ținut să sublinieze faptul că nu a mai avut discuții confruntaționale cu președintele și că simte că și-a făcut datoria bine față de acesta.
„ [Eu] nu am nicio datorie față de președintele României. Cred că mai degrabă președintele României ar fi avut o datorie față de mine. Să folosești ca motiv de despărțire o astfel de declarație mi se pare cam puțin”
Ce urmează?
În ciuda declarațiilor, Ludovic Orban susține că va continua să îl sprijine pe președintele Nicușor Dan, justificând că are „o obligație față de români”. A ținut și să indice faptul că nu are o atitudine ostilă față de președinte.
„Nu în ultimul rând, trebuie să spun un lucru că multă lume m-ar putea suspecta că o să-i port pică președintelui. Nu-i port pică președintelui.”
Pe de altă parte, acesta se declară mulțumit de funcția care, spune el, îi limita capacitatea de a face declarații publice, modul său favorit de comunicare.
„Într-un fel, trebuie să recunosc că mă simt eliberat. Sunt un om care nu m-am simțit foarte confortabil în croiala strâmtă a costumației prezidențiale pentru că sunt un om care am spus întotdeauna ce gândesc și de multe ori am spus lucruri incomode pentru puternicii zilei, asumându-mi riscuri personale atunci când am considerat că este necesar să spună lucrurile respective.”
De unde a pornit disputa?
Pe 2 noiembrie a fost lansată candidatura lui Cătălin Drulă (din partea USR) pentru scrutinul care va alege viitorul primar al Capitalei. Nicușor Dan a fost prezent și a ținut un discurs de susținere.
„Veți avea în mine un partener.” a spus acesta.
Ulterior, Ludovic Orban a criticat utilizarea excesivă a imaginii fostului primar general și actual președinte în campania USR.
„[Cei] de la USR îi folosesc imaginea preşedintelui, până la urmă o să ajungă să-i enerveze pe simpatizanţii lui Nicuşor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui Nicuşor Dan ” a declarat Ludovic Orban, citat de News.ro.
Ludovic Orban a fost numit Consilier Prezidențial pe Politica Internă în octombrie 2025, conform Administrației Prezidențiale.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News




