Maia Sandu, președinte al României. Ce șanse are repetarea scenariului „Cuza” și al unirii

Data:

Victoria partidului pro-european și anticorupție controlat de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a stârnit un mare entuziasm în România. A apărut inclusiv un scenariu extraordinar.

Acela ca Maia Sandu să devină și președinte al României, pentru a se realiza unirea celor două țări.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), al Maiei Sandu, a reușit să învingă în alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova cu un scor zdrobitor. PAS a obținut 52,80% din voturi, la mare distanță de Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 27,17%, și Partidul Politic Șor – 5,74%.

Victoria spectaculoasă a formațiunii pro-europene și anticorupție controlată de Maia Sandu vine la scurt timp după ce tânăra politiciană l-a învins, în toamna anului trecut, pe fostul președinte pro rus Igor Dodon, devenind astfel președintele Republicii Moldova. 

Succesul Maiei Sandu în lupta politică cu oligarhii și oamenii susținuți de Moscova a stârnit un mare entuziasm în România. Până într-acolo încât au fost voci care au propus scenariul ca președinta Republicii Moldova să candideze și la președinția României, în 2024. 

Citește articolul complet în Newsweek România

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Galațiul solicită guvernului să ia acțiune urgentă în legătură cu Priza Dunării

Primăria Galațiului, alături de operatorul Apă Canal au cerut...

Aktual24|ANALIZĂ: Se poate face un guvern fără PSD?

Tensiunile din coaliția de guvernare au adus în discuție...

România și Austria dau uitării episodul Schengen și se concentrează pe reconstrucția Ucrainei

După întâlnirea avută pe Arena Națională, la meciul unde...

Franța recunoaște oficial statul Palestina și propune o forță internațională de stabilizare în Gaza

Președintele Emmanuel Macron a anunțat recunoașterea oficială de către...