Președinta Republicii Molodva, Maia Sandu, s-a adresat, printr-o transmisiune live pe Facebook, cetățenilor. Aceasta a vorbit despre intervențiile ruse în procesul electoral din Republica Moldova. Discursul, cu evidente implicații electorale, s-a vrut în primul rând un avertisment legat de amestecul masiv al Rusiei în actuala campanie electorală și implicațiile geostrategice de securitate pentru R. Moldova și întreaga regiune.
Șefa de stat și-a început discursul vorbind despre viitorul european al țării și felul în care Rusia amenință acest parcurs. Ea a deplâns influențele ruse care au ca scop influențarea procesului electoral.
„Kremlinul aruncă sute de milioane de euro pentru a cumpăra sute de mii de voturi pe ambele maluri ale Nistrului, dar și în afara țării. Oamenii sunt intoxicați zilnic cu zeci de minciuni. Sute de persoane sunt plătite pentru ca să provoace dezordini, violență și să sperie lumea. Mă adresez tuturor cetățenilor: să nu admitem predarea țării intereselor străine ”
Interese și consecințe
Președinta a susținut, apoi, că interesele țării sunt „pacea”, „dezvoltarea economică”; „continuarea luptei împotriva corupției”; „integrarea europeană” și „dezvoltarea localităților și a țării ”. Totodată, Maia Sandu a avertizat că, în cazul unei victorii a forțelor pro-ruse, impactul va fi de amploare și resimțit de întreaga națiune.
„Toți cetățenii vor avea de suferit, indiferent cu cine au votat. Europa se va termina la hotar cu Moldova. Fondurile europene se vor opri la Prut. Libertatea de circulație s-ar putea încheia. Pământul nostru ar putea devenii rampă de infiltrare în regiunea Odessa.Regiunea transnistreană ar fi destabilizată.”
Aliații politici ai Rusiei
Președinta a vorbit, apoi, despre politicienii pro-ruși din Republica Moldova, pe care i-a numit „complici”. Maia Sandu a subliniat că aceștia nu ar fi conduși de vreo orientare ideologică sau de principii, ci de interese cinice personale.
„[Ei sunt] oameni care au demonstrat de multe ori în trecut că, pentru bani, își vând și țara. Ei nu au țară, ei au doar stăpâni. Ei nu cred în Rusia sau în Europa. Ei cred doar în bani. Ei vor o Moldovă slabă, o justiție coruptă care să nu le ceară socoteală nici pentru corupție, nici pentru trădare de patrie.”
Șefa de stat – fără să numească oameni, formațiuni sau alinațe politice – a făcut o trimitere clară la figuri ale opoziției care au deținut funcții de conducere. Foștii președinți, Vladimir Voronin și Igor Dodon se află amândoi în alianța „Blocul Electoral Patriotic”. De asemenea, de numele lor este legată și perioada de distanțare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și diferite scandaluri de corupție.
„Noi cu dumneavoastră am trăit deja timpuri când cei care cumpără azi voturi au fost la cârma țării. Să ne amintim cât de mult rău au făcut Moldovei și cu cât greu i-am alungat de la putere. După atâtea eforturi, după atâtea generații sacrificate, nu avem dreptul să dăm țara pe mâna corupților și a trădătorilor.”
Concluzia discursului
Președinta Maia Snadu și-a finalizat discursul cerând sprijinul cetățenilor:
„ Înaintașii noștri au plătit uneori cu viața pentru a apăra Moldova. Astăzi, noi trebuie să o apărăm prin votul cinstit, cu mintea limpede. Eu am datoria să protejez Molodva și pacea. Dar fără voi nu voi reuși. Puterea mea stă în voi. ”
După care a adăugat că „pericolul este mare, însă puterea noastră trebuie să fie și mai mare” .
Contextul politic
Președinta a câștigat anul trecut, cu votul masiv al diasporei, un nou mandat dar capacitatea ei de a ține țara pe cursul integrării europene si de a continua reformele promise poate si torpilată, dacă partidul de guvernământ, Acțiune și Solidaritate – partid pe care l-a creat – nu-și asigură din nou o majoritate parlamentară.
O înfrângere parlamentară a PAS-ului la alegerile de pe 28 ar fi un mare impediment al forțelor pro-europene în republica semi-prezidențială.
Turbulențe interne
Discursul vine într-un moment de mare tensiune internă. Astăzi, au fost demarate peste 250 de percheziții, iar 100 de persoane sunt acuzate că destabilizează statul și încearcă să vicieze procesul electoral, cu sprijinul Rusiei.
Planul Rusiei de sabotare a procesului de integrarea europeană a Chișinăului a fost confirmat de BBC și Bloomberg. Strategia ar fi fost realizată în primăvară și ar include mai multe tactici, precum: recrutarea moldovenilor din Federația Rusă pentru vot, susținerea și coordonarea rețelelor propagandistice, proteste perturbatoare, etc.
Citește și: Rețea de fake-news din Moldova, finanțată de Rusia
Rusia nu a răspuns încă ultimelor acuzații. Trebuie spus, însă, că animozitatea dintre Kremlin și administrația PAS este cunoscută .
Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse, Dimitri Peskov a catalogat alegerile prezidențiale din 2024 „nedemocratice” susținând, că accesul la cabinele de vot din Rusia a fost blocat pentru mii de cetățeni moldoveni, relatează The Moscow Times.
„ Ea nu este președinta țării sale, pentru că majoritatea populației nu a votat-o.” a declarat Peskov.
O acuzație asemănătoare a fost lansată,la sfârșitul lui august 2025, și de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Fedrației Ruse, că PAS va încerca să fraudeze alegerile din 28 septembrie.
„Prin urmare, regimul de la Chișinău s-a concentrat pe pregătirea unor scheme de fraudare a votului în străinătate, pe care le-a testat în campania electorală de anul trecut. Am remarcat în repetate rânduri cât de disproporționat, sau chiar, să spunem lucrurilor pe nume, fraudulos este numărul secțiilor de votare deschise în afara Moldovei” a declarat, pentru TASS, Maria Zaharova.
Citește și: Sute de percheziții în Republica Moldova, în ultima săptămână de dinaintea alegerilor
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!