Prof. univ. dr. Marian Țuțui, cercetător la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, va participa la Festivalul de film „Ecranul Memoriei – Ultimele capitole care lipsesc din cartea de istorie”, organizat de Freedom House România, între 19 și 21 noiembrie 2025, la Cinema Muzeul Țăranului din București.
Țuțui va fi prezent la dezbaterea de după proiecția documentarului „Fotografii însângerate”, regizat de Copel Moscu, un film care reconstituie pogromul de la Iași din 1941 prin intermediul unor mărturii ale supraviețuitorilor, analize istorice și fotografii-document inedite, pe 21 noiembrie la Cinema Muzuelui Țăranului Român.
„Reconstituie pogromul de la Iași, 1941, cu ajutorul unor mărturii ale supraviețuitorilor, istoricilor, dar mai ales prin utilizarea ingenioasă a unor fotografii care au înregistrat acest episod, în care 13.000 de evrei au căzut victime propagandei rasiste. Trebuie să învățăm din istorie pentru a nu o repeta.
Copel Moscu este unul dintre marii regizori care reușește să capteze spectatorii fără a da lecții de morală, ci emoționându-ne prin intermediul unui film documentar care dovedește că nu doar regizorii de filme de ficțiune sunt artiști.”
Cunoscut pentru studiile sale despre cinematografia românească și pentru felul în care filmul poate traduce experiența istorică într-un limbaj vizual accesibil, Marian Țuțui consideră că documentarul lui Copel Moscu este o lucrare care „transformă imaginea de arhivă în instrument de reflecție și empatie istorică”.
Prezența sa la festival completează dialogul dintre istorie și cinema, oferind publicului o perspectivă critică asupra felului în care arta vizuală poate contribui la păstrarea memoriei Holocaustului și la combaterea extremismului contemporan.
Despre festival
„Ecranul Memoriei – Ultimele capitole care lipsesc din cartea de istorie” este un proiect al Freedom House România, realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Evenimentul își propune să folosească filmul ca instrument de înțelegere a istoriei recente și de reflecție asupra valorilor democratice, oferind un cadru de dialog între generații.
Timp de trei zile, publicul este invitat la proiecții de filme românești urmate de dezbateri cu istorici, regizori și jurnaliști.
Programul proiecțiilor:
- 19 noiembrie – Metronom, regia Alexandru Belc – adolescența și libertatea sub comunism;
- 20 noiembrie – Libertate, regia Tudor Giurgiu – reconstituirea Revoluției din 1989;
- 21 noiembrie – Fotografii însângerate, regia Copel Moscu – memoria Holocaustului și pogromul de la Iași.
După proiecții, vor avea loc discuții moderate de Adina Popescu (revista Dilema) și Corina Negrea (Radio România Cultural), la care vor participa Adrian Cioflâncă, Marian Țuțui, Șerban Lazarovici și Copel Moscu.
Temele abordate includ:
🔹 Memoria comunismului și impactul asupra tinerilor;
🔹 Revoluția din 1989 și sensul libertății;
🔹 Holocaustul și responsabilitatea memoriei;
🔹 Filmul ca instrument civic și educațional.
Accesul la proiecții este gratuit, în limita locurilor disponibile, prin înscriere la: https://forms.gle/bajkWgRiCF8vsMrf7. Proiecțiile încep zilnic la ora 14:00.
Prin combinarea filmului cu dezbateri și reflecție publică, „Ecranul Memoriei” își propune să recupereze teme esențiale din istoria recentă, adesea absente din manuale sau din dezbaterea publică, și să ofere tinerilor un cadru de înțelegere critică a trecutului.
Proiectul continuă demersurile Freedom House România de a promova valorile democratice, cultura dialogului și responsabilitatea memoriei colective, într-un context în care discursurile radicale și intoleranța revin tot mai des în spațiul public.



