Un memoriu transmis pe adresa redacției de o avocată cu o experiență de 20 de ani în meserie relevă faptul că și această breaslă, parte esențială a sistemului judiciar, se confruntă cu diverse probleme, care ar trebui rezolvate de cei responsabili.
Atitudinea judecătorilor față de avocați în sala de judecată, magistrații proaspăt pensionați care devin peste noapte avocați, taxele impuse breslei, plata avocaților din oficiu sau presiunile la care sunt supuși din partea conducerilor barourilor pentru a nu intra în grevă sunt câteva dintre problemele enumerate de avocată.
Redăm câteva pasaje din memoriul transmis PressHUB de apărătoarea care a dorit să-și păstreze anonimatul, pentru a nu fi expusă presiunilor completurilor de judecată.
„Noi, avocații, nu facem parte din puterea judecătorească, așa sunt stabilite lucrurile constituțional, însă acea putere nu trebuie să fie atât de mare, încât avocatul să devină inutil sau chiar să fie tentat să se dea de partea puterii într-un fel sau altul, legal sau nelegal.
Avem nevoie de o Justiție liberă, în care profesionistul cel mai bun să câștige, în care argumentul să mai conteze, iar deciziile să nu fie deja luate, lucru atât de evident în experiența noastră. Puterea judecătorească este exercitată de magistrați, dar statul de drept există dacă există și apărare în caz de abuz al acestei puteri. Adică avocatul, dacă mai contează și mai există drept la apărare efectiv și nu doar formal. În prezent, în cele mai multe cauze, simt că acest drept fundamental este doar formal. Aici încape discuție și despre pregătirea avocaților, sigur, despre cât suntem de diferiți, ca motive subiective, dar mai ales, în opinia mea, este o problemă obiectivă. Că jocurile sunt deja făcute, calculele, politica, transpuse în practica instanțelor. Și astfel este slăbit statul de drept, prin slăbirea apărării de către puterea judecătorească, unica putere din sistemul juridic”, arată avocata.
Anchetată de colegi
Semnatara memoriului, care a lucrat atât în București, în provincie dar și într-o altă țară a Uniunii Europene mai arată că „am fost trimisă în comisia de disciplină a baroului de către un magistrat, adică la cererea acelei dne judecător, total nemotivată și neîntemeiată, ai noștri din conducere au dat curs, iar stresul a fost imens. A fost ca la Inchiziție din partea propriilor colegi, chiar dacă nu au luat vreo decizie de sancționare, pentru că nu aveau de ce. Respectiva judecătoare mă amendase în ședința de judecată de două ori, m-a dat și afară din sala de judecată, încălcând dreptul la apărare al clienților mei și amenințându-i cu <<sectoristul>> dacă nu își retrag acțiunea, iar pentru că i-am cerut să-mi dea temeiul legal și ce reprezintă aceast[ figură a <<sectoristului>> în legislația actuală, am primit amendă după amendă. Ulterior, mi-a făcut sesizare la barou, pentru aceleași motive din sala de judecată și pentru că aveam un număr prea mare de clienți străini, deși nu încălcam nicio lege”.
După ce i-a făcut plângere la Inspecția Judiciară judecătoarei pe motiv că își întreba colegii în câte dosare intră ca avocată, plângere clasată de Inspecția Judiciară, judecătoarea a fost detașată la o altă instanță. „Aflu acum că detașarea la ei înseamnă dublarea venitului, deci halal sancțiune (…) O judecătoare intrată în magistratură cu un interviu în care a spus câteva cuvinte. După doi ani s-a pensionat, la sub 50 de ani”.
O altă problemă a avocaților este reprezentată de magistrații pensionari care intră în avocatură. „Breasla avocaților este căpușată și sufocată de magistrații pensionați care vin și fac avocatură. Nu avem libertate de exprimare din această cauză, ei fiind pe grupurile noastre de discuții și intervenind mult mai autoritar în sprijinul magistraților, iar conducerea noastră nu doar că e obedientă, dar chiar avertizează pe cine îndrăznește să critice sau să ceară proteste împotriva magistraților că toate acele discuții vor ajunge la aceștia și să ne așteptăm la repercusiuni”.
„În 2019, s-a modificat legea astfel ca instanța să nu mai poată micșora onorariul avocaților din oficiu după bunul plac. Însă am reușit, în pofida opoziției conducerii baroului, care ne ținea pe loc, să nu protestăm, că rezolvă ei instituțional. (…) În problema oficiilor este o bătălie să fim descurajați, cu bătut obrazul, că la vechimea ta, ar trebui să ai clienți proprii și să nu mai iei oficii, dar ei, da, chiar cei mai mari și cunoscuți avocați au oficii, fraierii să renunțe. Dacă totuși nu renunți, prestația la oficii aduce și clienți cu angajamente ulteriore, este și sursă de venit în sine. (…) Deoarece legea prevede că după orele 20:00 și în zilele nelucrătoare onorariul pentru avocatul din oficiu se dublează, polițistul sau procurorul fac tot posibilul să nu-ți recunoască acele ore pe referatul pentru plata onorariului. Deși activitățile durează și se depășește ora 20:00, ei scriu în referat că a durat doar cât a durat declarația propriu-zisă a părții asistate”, se mai arată în memoriu.
Împăcarea părților
„Tot pentru a nu secătui bugetul statului, de unde se înfruptă alții, cu aceste onorarii pentru oficii, rămase oricum aproape derizorii în ziua de azi, singura apărare a celor ce nu au posibilități – polițiștii – au primit instrucțiuni să încerce să…împace părțile în cazurile de violență în familie – unde legea însăși nu mai permite împăcarea – doar pentru a nu mai chema avocat din oficiu pentru ei. Dar pretindem că luptăm cu femicidul și violența în general (…) descurajând victimele astfel și obligându-le să se întoarcă acasă cu agresorul doar ca să mai facem economie la buget de câteva sute de lei.
O altă problemă ridicată este așa numita „persecuție a avocaților din alte orașe pentru a nu face o concurență celor locali” care se practică prin amenzi date de către judecători. „Suntem amenințați cu amenda și dacă ne uităm pe telefonul personal în timpul ședinței și nu ascultăm cu mâinile la spate pe dl președinte, deși nu deranjăm ședința (…) Pe lângă teroarea amenzilor pentru orice nu le convine lor la atitudinea noastră, se merge până la sabotarea dosarelor clienților noștri, iar în acest fel, la încălcarea dreptului la apărare, doar pentru a ține avocații umili. Se caută orice motiv de suspendare sau anulare a acțiunilor pentru a se degreva de dosare și pentru tracasa anumiți avocați, problemele fiind ad hominem, adică pe simpatii sau antipatii, nu pe lege”, se mai arată în scrisoarea avocatei.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Onorariile din oficiu sunt „aproape derizorii”??
Tuamnă, luați sume până în 3400 de lei pentru un onorariu din oficiu, voi, avocații. Și foarte mulți nu fac efectiv NIMIC, nici măcar nu vorbesc cu partea pe care o reprezintă, nici cu arestații nu vorbesc. Doar vin in sala de judecată și mormăie o concluzie gen „solicit să respingeți acțiunea”, sau ce-o mai fi in interesul bietului om. Nu citesc dosarul, nu propun probațiune, nimic.
Desigur, există și excepții (mult prea puține).
În același timp, judecătorul care judecă respectiva cauză face tot în dosarul respectiv, și ia între 10 și 100 de lei pe acel dosar (raportat la media națională).
Dar înțeleg că pentru dumneavoastră asta nu contează. Contează că „alții” se „înfruptă” de la bugetul de stat (și nu dumneavoastră).
Lăudabilă mărturisirea dnei.avocat,toată considerația!Curajul dumneaiei ar trebui să le deie,de+adevaratelea mustrări de conștiință confraților de profesie și să spună Adevărul oamenilor despre racilele sistemului judiciar.Am ajuns că,aproape,în orice instituție, să găsești tenebre și caverne pline de putoare și scarnavii.Te și întrebi cum de mai rezistăm? Minunea lui Dumnezeu că n-a avut loc, Încă,o prăbușire a Statului.Inca,scriu,pt.ca se pare că oamenii nu mai rezistă,și vor protesta,și ce se va alege… Dumnezeu cu mila!
Domnule Flonte,nu exista onorariu din oficiu de 3400 lei. Poate exista rezultatul adunării mai multor onorarii ,pentru mai multi inculpați,în aceeași cauză. Problemele,sunt mult mai multe. De ex. : tăierea onorariului din oficiu,că nu îi ești pe placul completului, plafonarea contribuțiilor avocaților la casa lor,la incsarile de 21000 lei. Adică,cel care încasează 100.000 € sau 1.000.000 €,vor plăti 3000 lei ,fata de unul care încasează 10000 lei și plătește 1400,ori,daca nu încasează nimic, plătește 650 lei. mișto,nu? Aia cu judecătorii care zbiară că apucații la cate un nefericit ce are mai multe dosare cu un client că „ATI XADTIGAT DESTUL CU CLIENTUL ACESTA”,nu mai contează. Sa,era să uit chemarea nefericitului la barou,controalele de la casa de asigurări (fie daca ai suspect de mult,pentru un neica nimeni, fie că trebuie să donezi ceva),luarea unui consilier sau a decanului (de obicei,doctor,prof unic,asistent,…) in echipa ta,că să câștigi procesul,deservirea judecătorilor,in problemele personale cu justiția….etc.
Sunt avocați între avocați, unii care iau onorari nu fac nici o reprezentare în sala ,dar fac o hârtie care parchet prin care se anunță că și ei sunt parte în ecuație (mod de a se întâlni cu av.advers pentru ,,optimizare” ) .Apoi vin la declarație cu ofițerul anchetator cer 1000 lei deplasarea și motivează ca vrea sa vadă marea , apoi pleacă în Grecia . după care se lasă la fund motivând ca problema este prim-procurorul . Tu continui singur și când ii ceri chitanță pe banii dați acest ,,taie,,toata comunicarea . Dacă te adresezi la barou aceștia după circa o luna vin cu email si cer 400lei sa dea curs reclamației, dacă nu plătești clasează reclamația!??? Exista avocați care nu spun nimic (soții de magistrați) care câștigă spetele ,alta categorie sunt cei care se fac slugii unor magistrați corupți .DAR CEA MAI MARE PARTE A LOR SUNT OAMENI CINSTITI SI CORECTI . De aceia ultimi sunt linșați profesional și personal !!!
Stimata confortabil vorbeste prostii fara noima.
Probabil ca face parte din acea grupare a avocatilor recalcitranti care își impresionează clienții prin nesimțire. in 28 de ani de avocatura am știut camd sa tac si camd sa vorbesc si nu am fost niciodată amendat, amenințat sau furat in mod grosolan (cu 2 excepții).
Despre judecătorii deveniți avocati acestia nu au viata lunga in Barou ci poate doar un trafic mic de influența. Dupa 25 de ani de stat la birou si primit bani gârlă, e greu sa ajungi avocat si sa te zbați pentru câțiva bănuți.
Este evident ca distinsa colega e plina de frustrări si la vârsta ei ar trebui sa renunțe la oficii ca si asa da spagi la politie ca sa le ia .
Articolul din PressHUB discută responsabilitatea statului și a arhitecturii sistemului judiciar, în timp ce postarea lui X mută discuția de la nivel instituțional la nivel individual, justificând implicit status quo-ul prin stigmatizarea avocatului.
Realitatea este una mixtă, însă net mai apropiată de ceea ce descrie articolul, nu de postarea lui X.
Nu realitatea este aceea că „avocații nu fac nimic”, ci aceea că statul solicită o prestație esențială pentru funcționarea justiției la un cost minim, fără protecție socială adecvată și fără un tratament instituțional egal față de ceilalți actori ai sistemului. În acest context, critica din articol este legitimă; postarea lui X simplifică excesiv și denaturează problema.
Este adevărat și trebuie spus explicit:
există prestații slabe în oficii, așa cum există și situații în care apărarea poate fi pregătită mai bine sau mai slab, în funcție de factori obiectivi și conjuncturali: timpul efectiv disponibil, momentul procedural al desemnării, accesul real la dosar, complexitatea cauzei, urgența, starea de sănătate a avocatului, precum și lipsa unei imagini complete asupra întregului tablou procesual.
Aceste variații sunt inerente oricărei activități intelectuale reale, inclusiv celei judiciare, și nu constituie, prin ele însele, dovada lipsei de profesionalism. A le transforma într-un argument general pentru stigmatizarea avocaților sau pentru subfinanțarea apărării reprezintă o confuzie între realitatea umană a profesiei și o caricatură convenabilă sistemului.
Oficiul nu este un „moft”, nici o activitate facultativă și nici o dovadă a eșecului profesional, ci un mecanism legal prin care statul își îndeplinește obligația constituțională de a garanta dreptul la apărare. Problema reală nu este cine acceptă oficii, ci faptul că:
onorariile sunt, în medie, derizorii raportat la muncă și răspundere,
plățile sunt frecvent întârziate și erodate de inflație,
toate costurile operaționale și riscurile profesionale sunt suportate exclusiv de avocat.
Existența unor excepții — fie ele onorarii mai mari sau prestații slabe — nu poate justifica subfinanțarea structurală a apărării. A muta responsabilitatea de la sistem la avocat nu rezolvă problema, ci legitimează un dezechilibru real.
Avocații sunt, înainte de orice, oameni: au timp limitat, probleme de sănătate și responsabilități personale. Nu sunt roboți și nu pot fi tratați ca resurse inepuizabile ale sistemului, mai ales în condițiile unor onorarii scăzute și ale unei presiuni instituționale constante.
La fel de important este principiul tratamentului egal între profesii. Nu este coerent să pretinzi respectarea drepturilor, a timpului și a sănătății pentru unii actori ai justiției, iar pentru alții să consideri suprasolicitarea, subfinanțarea și desconsiderarea ca fiind „normale”. Fără un tratament comparabil, egalitatea rămâne pur declarativă.
Este de asemenea corect să se precizeze că nivelul financiar, singur, nu garantează automat calitatea, dar este o condiție necesară pentru ca performanța să poată fi cerută și evaluată onest. Un sistem de plată predictibil și decent ar permite o triere naturală a performanței:
profesioniștii slab pregătiți nu s-ar mai putea ascunde în precaritate,
cei competenți ar putea investi timp real în apărare,
competiția s-ar muta de la rezistența la subfinanțare la calitatea prestației.
În forma actuală, sistemul face exact contrariul: descurajează competența și tolerează minimalismul funcțional.
În fine, trebuie spus fără echivoc: statul nu este un arbitru neutru în proces, fiind parte prin organele de urmărire penală și acuzare. Aceasta nu înseamnă că judecătorul, ca individ, este lipsit de independență, ci că protecția efectivă a drepturilor nu este un reflex instituțional automat, ci rezultatul unui echilibru creat prin presiune externă: instanțe superioare, jurisprudență CEDO, avocați activi și independenți.
Fără o apărare puternică, funcțională și respectată instituțional, drepturile fundamentale riscă să existe mai degrabă formal decât efectiv.
În plus, accesul la infrastructură — birou, IT, baze de date, transport, arhivare, comunicare — este suportat integral de avocat, din fonduri proprii, spre deosebire de alte profesii din sistem care beneficiază de infrastructură publică.
În teorie, toate acestea derivă din caracterul liberal al profesiei. În practică, în România acest caracter este doar parțial real: avocatul este independent pe hârtie, dar dependent de stat prin oficii, proceduri, termene și sancțiuni, fără a beneficia de protecția socială corespunzătoare acestei dependențe.
Rezultatul este un hibrid dezechilibrat:
liberal la obligații, precar la drepturi.
Realitatea crudă este aceasta:
apărarea avocaturii nu aduce capital instituțional imediat, în timp ce acomodarea cu sistemul aduce stabilitate pentru conducere.
De aceea, fără presiune constantă din interiorul profesiei și fără expunere publică controlată, schimbarea nu vine spontan.