Medvedev: „Nu suntem interesați de un conflict global. Nu suntem nebuni”- continuă negocierile de pace trilaterale pentru Ucraina 

Data:

Negocierile de pace privind războiul din Ucraina continuă cu o nouă rundă de discuții programată la Abu Dhabi, în format trilateral – Ucraina, Rusia și Statele Unite. În timp ce Kievul spune că este pregătit pentru „o conversație pe fond” care să ducă la un final „real și demn” al conflictului, Moscova rămâne pe pozițiile sale „maximaliste”, iar vocile dure din jurul Kremlinului avertizează că lumea se apropie de un punct periculos. 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că următoarea rundă de negocieri de pace trilaterale dintre reprezentanții Ucrainei, Rusiei și Statelor Unite va avea loc în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi, pe 4 și 5 februarie.

„Tocmai am primit raportul echipei noastre de negociere. Datele următoarelor întâlniri în format trilateral au fost stabilite: 4 și 5 februarie, la Abu Dhabi. Ucraina este pregătită pentru o discuție pe fond și ne interesează un rezultat care să ne apropie de un final real și demn al războiului. Mulțumesc tuturor celor care ajută!”, a scris Zelenski pe rețelele sociale.

Anterior fusese anunțat că discuțiile de la Abu Dhabi ar urma să aibă loc chiar astăzi. Totuși, președintele rus Vladimir Putin nu dă semne că ar renunța la cererile sale maximaliste privind concesii teritoriale în estul Ucrainei, notează Bloomberg.

Potrivit unor surse citate de publicație, Moscova vede șanse mici pentru un progres real în negocierile de pace. Cu toate acestea, delegațiile militare rusă și ucraineană discută detalii tehnice legate de punerea în aplicare a unei eventuale încetări a focului.

Sursele Bloomberg mai spun că disputele teritoriale țin de decizii politice la cel mai înalt nivel. Cu o zi înainte, într-un interviu acordat Radio Prague International, Zelenski a declarat: „Trebuie să existe un format, într-un fel sau altul, de contact cu șeful statului rus. Fără un astfel de format, echipele noastre nu vor putea ajunge la un acord pe chestiunile teritoriale.”

Kremlinul avetizează și așteaptă 

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, una din vocile cele mai agresive din cercul apropiat Kremlinului, a avertizat luni că lumea a devenit „extrem de periculoasă”, dar că Rusia nu își dorește un conflict global.

Invazia Rusiei în Ucraina, declanșată în 2022, a dus la cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de la Războiul Rece încoace.

Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei – un fel de politburo modern al celor mai puternici oameni din sistem – l-a lăudat pe Trump și a spus că reluarea contactelor cu Washingtonul este un semn încurajator, relatează Reuters.

„Situația este extrem de periculoasă”, a declarat Medvedev pentru Reuters, TASS și bloggerul militar rus WarGonzo, într-un interviu acordat la reședința sa de lângă Moscova. „Pragul durerii pare să scadă.”

„Nu suntem interesați de un conflict global. Nu suntem nebuni”, a mai spus Medvedev, care a fost președinte al Rusiei între 2008 și 2012. „Dar un conflict global nu poate fi exclus.”

Deși Vladimir Putin rămâne vocea finală în politica Rusiei, Medvedev este considerat între timp „vocea” aripii dure de la Kremlin, spun diplomați străini.

Citește și: De la gazul rusesc la gazul american: Europa de Nord se decuplează prin eolian. În Marea Neagră, România face pași timizi

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related