Ministerul Culturii a susținut cu 300.000 de euro festivalul Rock Posada, organizat de Bogdan Trîmbaciu, director în același minister

Data:

  • Numai din 2021 și până în 2025, Ministerul Culturii a finanțat un festival rock derulat la Câmpulung Muscel de Asociația „Rock Culture” cu 300.000 de euro. 
  • Din partea asociației, statul de organizator îl are Bogdan Trîmbaciu. Asociația este pe numele a doi subalterni ai lui Trâmbaciu, în cadrul Unității de Management a Proiectului, departamentul care împarte finanțările pentru proiecte culturale.
  • Mai mult, soția sa a lucrat pentru firma asociației Rock Posada, asociație care primește bani de la Ministerul Culturii pentru organizarea acestui festival.
  • Bogdan Trîmbaciu ne-a asigurat că nu are nicio implicare în ajutorul financiar dat de Ministerul Culturii festivalului unde este organizator. Finanțarea este aprobată de un alt departament din ministerul de resort, ne-a transmis acesta.
  • Mai mult, ne-a precizat că implicarea sa în organizarea festivalului este gratuită și chiar împrumută cu bani organizarea evenimentului. Numai că aceste credite nu ar putea fi returnate, dacă festivalul nu ar fi organizat cu finanțarea Ministerului Culturii.
  • Până acum, nici ministerul de resort și nici Agenția Națională de Integritate nu au considerat o situație de incompatibilitate. Un fost reprezentant al agenției crede că situația ar trebuie verificată totuși de un inspector de integritate.

Festivalul Posada Rock 2025, organizat de Asociația „Rock Culture”, se va desfășura anul acesta în perioada 29-31 august pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Evenimentul a ajuns la ediția a 14-a și este organizat de Asociația „Rock Culture”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.

Directorul, organizatorul și promoterul festivalului, așa cum se prezintă chiar el, este Bogdan Ștefan Trîmbaciu.

Citește și: Primarul Chișinăului, Ion Ceban, are interdicție să intre în România și în tot spațiul Schengen. MAE: Decizie „din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

Organizator sau/și promoter

Înaintea ediției de anul trecut, a 13-a ca număr, Bogdan Trîmbaciu a vorbit în direct la „Rock Driver cu Cristian Hrubaru”, despre „Posada Rock Festival 2024”. El a fost prezentat în emisiune și pe site-ul radio-ului ca „organizatorul festivalului Posada Rock”.

„Organizatorul festivalului Posada Rock, Bogdan Trîmbaciu, a venit în după-amiaza asta în studioul Rock FM pentru a vorbi cu Cristi Hrubaru, în cadrul emisiunii Rock Driver”, este titlul unei știri de pe site-ul radioului.

Și presa locală din Câmpulung Muscel îl numește pe Bogdan Trîmbaciu unul dintre organizatorii festivalului. În alte apariții media, ca și pe profilul său de Facebook, Trîmbaciu s-a prezentat ca promoter al evenimentului.

Bogdan Trîmbaciu, sursa foto: Facebook/Bogdan Trîmbaciu

Într-o descuție purtată prin mesaje, acesta ne-a asigurat că este doar promoter al festivalului și nu se implică în organizarea și administrarea evenimentului.

Promoterul este și director al Ministerului Culturii

Numai că locul său de muncă real este la Ministerul Culturii, minister care sprijină financiar chiar evenimentul organizat de Trîmbaciu.

Ștefan Trîmbaciu este din 2010 director al Unității de Management a Proiectului din Ministerul Culturii. Această unitate împarte fondurile către asociații și nu numai, care depun proiecte pentru finanțare prin minister, fie că e vorba de finanțări externe, fie ale ministerului.

De fapt, festivalul de la Posada este organizat de Asociația Rock Culture. Membrii organizației sunt Constantin Răzvan Brăileanu, Denis Iulian Uță și Bogdan Aurelian Prundeanu.

Asociaţia „Rock Culture” din România are ca scop „promovarea muzicii rock în vederea creşterii popularităţii acestui gen muzical la nivel național si internațional, integrarea culturală a acestui gen muzical la nivel naţional si internaţional si promovarea talentelor aferente acestui gen muzical”, se precizează în statului organizației.

Citește și: La Praid, se sistează lucrările de deviere a pârâului Corund, din cauza condiţiilor meteo

Banii primiți de la Ministerul Culturii sunt administrați de subordonații lui Trîmbaciu

Dar să revenim la membri organizației care primesc banii, prin Asociația „Rock Culture”, de la ministerul de resort: Constantin Răzvan Brăileanu, Denis Iulian Uță și Bogdan Aurelian Prundeanu.

Constantin Răzvan Brăileanu este și președintele asociației care primește finanțare de la Ministerul Culturii pentru festivalul rock din Câmpulung.

Dar, la locul de muncă, Constantin Răzvan Brăileanu se prezintă tot la Ministerul Culturii. Ba chiar, este consilier la Unitatea de Management a Proiectului (UMP) condusă de Trâmbaciu care îi este superior direct.

Denis Iulian Uță, și el membru al asociației care primește bani de la Ministerul Culturii, este și el angajat al Ministerului Culturii, și subaltern al lui Trîmbaciu. El este analist IT conform ultimei declarații de avere la UMP.

Bogdan Aurelian Prundeanu lucrează și el în sistemul public, dar de aceasta dată nu la Ministerul Culturii. Acesta este angajat la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Pe scurt, Bogdan Trîmbaciu deține o funcție de conducere în ministerul care sprijină financiar festivalul rock organizat/promovat tot de el, iar subalternii săi de la UMP primesc Finanțări de la Ministerul Culturii, unde lucrează cu toții.

Citește și: CCR schimbă direcția. Pe cine ajută?

Ministerul Culturii nu vede nicio problemă în această situație

Ministerul Culturii chiar susține că acordă cu drag bani pentru festivalul directorului din minister pentru că acesta este un proiect prioritar.

„Festivalul Posada este unul dintre proiectele prioritare ale Ministerului Culturii și a beneficiat de finanțări nerambursabile”, ne-au transmis reprezentanții ministerului. Același lucru ne-a fost subliniat și în conversația cu Bogdan Trîmbaciu.

Din răspunsul scris al Ministerului Culturii reiese că alocările bugetare pentru asociația directorului din minister au fost următoarele în ultimii patru ani:

  • În anul 2021 – 240.000 lei
  • În anul 2022 – 395.000 lei
  • În anul 2023 – 390.000 lei
  • În anul 2024 – 250.000 lei

În total, sumele acordate au fost de 1,25 milioane de lei sau 250.000 de euro. Suma crește cu încă 50.000 de euro, alocările bugetare din acest an.

„Nu câștig niciun ban, împrumut cu bani”

Bogdan Trîmbaciu ne-a transmis că el s-a implicat în organizarea acestui festival pro bono, fără să aibă câștiguri financiare.

A făcut acest lucru din dragoste pentru Câmpulung Muscel, de unde este ca origini, și pentru muzica rock.

„Sunt campulungean, promovez festivalul și ajut la organizarea lui. Pro bono. Posada trebuie să existe in continuare”, ne-a scris acesta.

După care completează: „În plus, festivalul este proiect prioritar al Ministerului Culturii iar departamentele din minister și cei care se ocupă de programele prioritare nu au nici o legătură cu activitatea UMP care este un compartiment complet separat si care se ocupă doar de finanțările din fonduri externe nerambursabile”.  

„Concluzionând, n-am avut nici un beneficiu de pe urma festivalului, din contră l-am ajutat și voi ajuta in continuare pentru a exista”, ne-a mai răspuns directorul UMP din cadrul Ministerului Culturii.

Schema ralațională.

Citește și: Reconstrucție, reformă, unitate: ce poate învăța România de la Germania postbelică

Și soția implicată

Asociația Rock Culture este acționară la rândul său într-o firmă, Rock Culture SRL. La această firmă a lucrat până în 2023 și Elena Trîmbaciu, soția lui Bogdan Trîmbaciu. Sumele câștigate nu au fost mari, undeva la 22.000 de lei între 2021 și 2022. Elena Trîmbaciu a fost și administrator al firmei.

O altă firmă de unde Elena Trîmbaciu a avut venituri a fost Posada Booking SRL, pe care o și deține în totalitate. Și această societate este implicată în organizarea festivalului de la Câmpulung. Sumele câștigate de la această firmă de soția directorului de la Cultură au fost de 20.000 de lei între 2022–2023.

Directorul împrumută asociația și firmele organizatoare cu bani proprii

Parcă pentru ca acest circuit al banilor care pleacă de la Ministerul Culturii să aibă o nouă legătură cu Bogdan Trîmbaciu, conform declarațiilor sale de avere, acesta a și împrumutat cu bani personali pe organizatorii festivalului.

Trîmbaciu a împrumutat, în 2022, Rock Culture SRL (firma asociației sale) cu 62.280 de lei și firma Posada Booking cu 55.277 de lei.

Peste un an, Posada Booking, implicată în festival, îi plătise 25.000 de lei din datoria de 55.000.

Trîmbaciu recunoaște aceste împrumuturi, dar nu a comentat direct dacă aceste credite sunt achitate de organizatori din banii primiți de la ministerul unde lucrează. 

„După cum ați observat chiar i-am împrumutat cu bani pe cei care se ocupă de organizarea festivalului. Probabil o să o mai fac dacă o să am posibilitatea”, ne-a transmis acesta.

Citește și: Justiția franceză a respins cererea autorităților române de extrădare a prințului Paul de România

Posibilă situație de incompatibilitate

Reprezentanții Ministerului Culturii nu s-au arătat deranjați de poziția lui Bogdan Trîmbaciu și ca director al ministerului care finanțează un festival organizat de același director.

Ne-au transmis că acesta a trecut mereu cu bine peste evaluările anuale.

Nici Agenția Națională de Integritate nu s-a sesizat până acum în legătură cu această situație de posibilă incompatibilitate. Ne-au transmis că se vor verifica.

Un fost reprezentant al conducerii ANI ne-a transmis că, din punctul său de vedere, este vorba despre o incompatibilitate.

„În primul rând, nu este vorba de sume câștigate direct, este vorba că el este organizator într-un eveniment finanțat de instituția funcționarului. Este însă, în situația descrisă de dumneavoastră, un caz simplu de incompatibilitate ca poziție, nu știu dacă și financiară. Acest lucru se poate stabili într-un final într-o instanță. Chiar dacă personal funcționarul nu a luat el decizia de a finanța festivalul, faptul că el e director acolo, soția sa este, a fost angajată, iar el și împrumută bani, e un caz simplu de posibilă incompatibilitate”, ne-a declarat fostul reprezentant al ANI.

Pentru Trîmbaciu situația este foarte clară, nu se vede în niciun fel de situația de incompatibilitate.

„Nu sunt in nici un fel de incompatibilitate, nefiind in nici un fel legat de activitatea entităților care se ocupă cu organizarea. Eu sunt legat sufletește doar de festival in sine. Cam atât”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.
1 COMENTARIU
  1. Posada e un festival de traditie si unul care promoveaza in mod activ tinere talente. Foarte bine face ministerul ca sprijina acest festival. haideti sa nu criticam statul si cand face ceva bun.
    Ma indoiesc ca s-au obtinut foloase materiale din asta. Hai s anu fim mai catolici decat papa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related