Ministerul Mediului a lansat platforma Inspectorul Balastierelor, prima hartă publică digitală a acestor exploatări

Data:

Ministerul Mediului a anunțat marți lansarea platformei Inspectorul Balastierelor, prima hartă publică digitală care permite vizualizarea și verificarea exploatărilor de agregate minerale autorizate la nivel național. Potrivit autorităților de mediu, lansarea platformei reprezintă un pas important în creșterea transparenței și întărirea controlului într-un domeniu cu impact major asupra mediului și a comunităților locale.

„Prin lansarea acestei hărți publice, facem un pas concret către transparență și responsabilitate într-un domeniu care a funcționat prea mult timp fără un control real. Orice cetățean poate verifica acum dacă o exploatare, o balastieră este legală sau nu și dacă se desfășoară în limitele autorizate. Ne dorim un echilibru clar între dezvoltarea economică și protecția resurselor de apă și a mediului”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Platforma oferă acces direct, public la informații oficiale privind balastierele din albiile râurilor, iazurile și stațiile de sortare.

Potrivit Ministerului Mediului, este o platformă ușor de utilizat atât de autorități, cât și de cetățeni, care va scoate la iveală ilegalitățile desfășurate în domeniu. Prin intermediul acesteia, utilizatorii pot identifica în timp real perimetrele autorizate, pot verifica valabilitatea avizelor, pot afla operatorul economic responsabil și pot utiliza funcția de geolocalizare pentru a compara situația din teren cu datele oficiale, ceea ce permite detectarea rapidă a eventualelor abateri.

Lansarea hărții publice vine în contextul în care activitatea de exploatare a agregatelor minerale a generat, în ultimii ani, efecte semnificative asupra mediului și siguranței comunităților, inclusiv scăderea nivelului apei în fântâni, afectarea cursurilor de apă, poluarea solului și a apelor, precum și apariția unor situații de risc în balastiere abandonate, unde au fost înregistrate accidente grave, susțin autoritățile de mediu.

La nivel național, platforma include 6.216 perimetre autorizate în ultimii 5 ani, dintre care 1.849 sunt active în prezent, toate fiind cartografiate și corelate cu informațiile de reglementare disponibile la nivelul Administrației Naționale „Apele Române”.

Citește și: Bodycam-uri obligatorii pentru comisarii Gărzii de Mediu: Ministerul Mediului propune reguli stricte pentru controale

În paralel cu dezvoltarea instrumentelor digitale, Ministerul Mediului a intensificat activitatea de control în teren, iar introducerea unor criterii de performanță pentru inspectori a condus la creșterea semnificativă a numărului de verificări, ajungând la aproximativ 750 de controale într-o singură lună, un nivel superior celui înregistrat în perioadele anterioare.

„Inspectorul Balastierelor este doar primul pas în transparentizarea și monitorizarea acestui domeniu. Este vorba de prima componentă din Radarul Balastierelor. În următoarele trei luni, vom lucra alături de experți, voluntari, operatori economici, specialiști de la Apele Române, astfel încât să fie lansată aplicația care înregistrează trasabilitatea, tot procesul de exploatare a agregatelor și toate informațiile din avize să fie corelate cu ce se pune pe piață” a precizat Diana Buzoianu.

Potrivit ministerului, Inspectorul Balastierelor reprezintă prima componentă a unui sistem mai amplu, denumit Radarul Balastierelor, aflat în curs de dezvoltare, care va integra funcționalități avansate de monitorizare, inclusiv trasabilitatea transporturilor de agregate minerale, corelarea cantităților autorizate cu cele exploatate și monitorizarea în timp real a activităților din teren.

„Lansarea hărții publice marchează trecerea de la un sistem închis și expus la infracționalitate, la un model digital orientat spre transparență, prevenție și control eficient, în beneficiul mediului și al comunităților din România”, a transmis Ministerul Mediului.

Platforma este disponibilă aici.

(Sursa foto: Ministerul Mediului)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Criza petrolului lovește prețurile aurului și argintului

Războiul din Iran a generat una dintre cele mai...

Percheziţii DNA la Spitalul de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Timişoara

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Timişoara au solicitat şi...