Ministrul Daniel David, la întrunirea Uniunii Studenţilor din România: Căutăm fonduri europene pentru burse

Data:

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis joi, online, la Adunarea Generală a Uniunii Studenţilor din România (USR), că, în privinţa burselor, a început discuţiile cu ministrul Fondurilor Europene pentru a transfera sume către Programul de prevenire a abandonului universitar şi că va avea o soluţie în câteva săptămâni.

„Pe termen scurt, am început discuţiile cu ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, să vedem dacă nu putem aduce din fondurile europene pe care le avem pentru educaţie, în Programul Educaţie şi Ocupare, să aducem nişte fonduri pentru Programul de prevenire a abandonului universitar. Pentru a crea un mecanism complementar. Acesta este un plan pe termen scurt şi sper ca în câteva săptămâni să avem o soluţie şi un mesaj în acest sens”, a declarat ministrul David.

Pe termen mediu, ministrul Educaţiei a vorbit despre bugetul pe anul viitor, în care să fie prinsă finanţare şi pentru Programul de prevenire a abandonului universitar.

„Trebuie să observăm că fondul de burse este mai mare decât în anul 2022-2023. (…) Am lăsat libertate universităţilor, care-şi permit şi dacă doresc, să completeze fondul de burse şi nu sunt legate de ideea de zece luni, pot să fie şi 12 luni, pot să acopere cât doresc”, a precizat ministrul.

Citește și: Premierul Bolojan a numit șefi noi la Autoritatea Vamală Română

Peste 300 de studenţi din toată ţara participă, în perioada 18 – 21 septembrie 2025, la cea de-a 69-a Adunare Generală a Uniunii Studenţilor din România (USR), găzduită, în premieră, de Universitatea din Oradea.

La deschiderea lucrărilor au participat, online, ministrul Educaţiei, Daniel David, rectorul Universităţii din Oradea, preşedintele USR, Cristian-Alexandru Ghiurcă şi preşedinta US Oradea, Raluca Lezeu.

Rectorul Constantin Bungău i-a îndemnat pe reprezentanţii studenţilor din toată ţara, lideri ai acestora, să dezvolte cât mai mult partea de mobilităţi Erasmus, pentru dezvoltare şi performanţă, punând accent pe digitalizare, internaţionalizare şi sustenabilitate.

„Vreau să vă felicit pe fiecare în parte. Voi sunteţi liderii de mâine, pentru că aveţi ceva în plus faţă de studenţii obişnuiţi care doar se interesează să înveţe şi să-şi obţină credite. Cei care vă implicaţi în astfel de activităţi sigur veţi avea un succes mult mai mare în viaţă”, a spus rectorul Bungău.

Citește și: Zonă de interdicție aeriană. Definiție, antecedente și riscurile sale

În ce priveşte manifestările de protest anunţate pentru debutul anului universitar, Cristian Ghiurcă a precizat, pentru Agerpres, că protestele studenţilor au început încă din luna iulie, deoarece fondul de burse este scăzut cu 40% pentru toate universităţile din România.

„Ne dăm seama că nu putem să rezolvăm lucrurile doar pe cale diplomatică şi trebuie să avem şi acţiuni de protest în semn de solidaritate pentru studenţii care nu beneficiază de burse. Astăzi, am dorit puţină clarificare din partea ministrul pentru reprezentanţii studenţilor, pentru că suntem peste 300 de studenţi din cele mai mari centre universitare din ţară”, a declarat, pentru Agerpres, Cristian-Alexandru Ghiurcă.

Problemele abordate în cadrul întâlnirii naţionale a studenţilor se referă, în primul rând, la bursele studenţilor, precum şi la strategia pe următoarea perioadă, până la finele anului şi pregătirea Festivalului Unifest.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related