Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat pentru Europa Liberă, citat de Epoch Times, că a solicitat Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei (IŞE) elaborarea unui nou studiu care să răspundă întrebărilor formulate de edupedu, în urma acuzaţiilor publicaţiei conform cărora ministerul ar fi cenzurat răspunsul iniţial transmis de IŞE.
Pe 19 iulie, Edupedu.ro a cerut Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei un punct de vedere privind măsurile anunţate de Guvern pentru reforma educaţiei, inclusiv întrebări legate de consultarea cercetătorilor in procesul decizional, furnizarea de analize ştiinţifice, precum şi efectul unor măsuri precum majorarea normei didactice, restructurarea burselor şcolare, creşterea numărului de elevi la clasă sau comasarea şcolilor mici.
Toate aceste măsuri au fost lansate de premierul Ilie Bolojan şi ministrul Daniel David ca parte a unui plan de reducere a cheltuielilor bugetare, asumat de Guvern prin răspunderea în Parlament pe 23 iunie. Legea a fost promulgată pe 25 iulie de preşedintele Dan.
Când edupedu a primit răspunsul oficial din partea ministerului, publicaţia a semnalat că documentul nu reflecta analiza completă elaborată de IŞE, ci era unul ajustat, cuprinzând doar două pagini din cele 23 scrise iniţial de institut şi obţinute ulterior de edupedu pe surse.
Jurnaliştii susţin că din varianta transmisă au fost eliminate aproape toate informaţiile critice şi analiza aprofundată prezentate iniţial de IŞE şi care contraziceau poziţiile publice ale ministrului Daniel David. Printre datele lipsă se numără comparaţii la nivel european, argumente privind modificarea sistemului de burse, comasarea şcolilor mici, concedierea unor directori şi creşterea numărului de elevi per clasă.
Continuarea în The Epoch Times
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)