Ministrul Economiei anunță măsuri pentru eficientizarea administrării companiilor de stat: „Lucrurile care mi-au fost aduse la cunoștință prin acest raport al Corpului de Control sunt de o dimensiune penală”

Data:

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), Radu Miruță, susține că a descoperit, în urma verificării a șase companii de stat, nereguli grave în procedura de numire a conducerilor respective.

Într-o conferință de presă susținută astăzi, 21 august 2025, Radu Miruță a declarat că procedurile de numire a membrilor consililor de administrație au fost viciate. Această declarație vine în urma unui control care a vizat șase companii de stat: IOR; IAR; IPROCHIM; Șantierul Naval „2 MAI”, Avioane CRAIOVA și MINVEST.

Doi funcționari au fost sancționați disciplinar, iar ilegalitățile vor fi comunicate Parchetului: „ În urma raportului Corpului de Control pe care l-am primit aseară, pe care l-am aprobat, am dispus ca doi oameni din conducerea direcției responsabile cu coordonarea intereselor în companiile de stat să fie cercetați disciplinar. Lucrurile care mi-au fost aduse la cunoștință prin acest raport al Corpului de Control sunt de o dimensiune penală. Observând că șase [companii] verificate din șase au această problemă, am dispus extinderea la toate companiile de stat. Statistic, observând modul în care s-au desfășurat aceste lucruri, mă aștept să se găsească și acolo astfel de probleme și voi face un pachet final pe care îl voi trimite către parchet”, a declarat Radu Miruță.

Citește și: Prețuri exagerate la contractele pentru mobilierul școlar luat prin PNRR în județul Iași. Dulapurile de la firma lui Dan Șucu costă 2.000 de lei, iar la concurență sunt 500 de lei

Reformă pe trei planuri

Radu Miruță a adăugat, în cadrul aceleiași conferințe, un plan de reformă pe trei planuri: verificarea conducerilor companiilor de stat, sancționarea numirilor ilegale în companiile de stat și modificarea legislației în vigoare.

Astfel, ministerul a lansat o platformă online în care orice specialist își poate depune CV-ul pentru a se înscrie în concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere în companiile de stat.

„De ieri am pus pe prima pagină a site-ului Ministerului Economiei un buton prin care persoanele care sunt interesate să-și încarce CV-ul pentru a ajunge în conducerea companiilor de stat sau administratori speciali pentru companiile în insolvență. Oamenii buni trebuie să facă un pas în față. Îi încurajez pe juriști, economiști, auditori sau manageri cu experiență să aplice. Nu le promit salarii mari, dar le garantez independență și șansa de a demonstra că pot redresa companii ale statului român.”

Totodată, ministrul a creat un canal dedicat sesizărilor publice a neregulilor privind companiile de stat, avertizări@economie.gov.ro, prin care cetățenii pot transmite orice informație dețin în acest sens. Guvernul va realiza analize săptămânare.

În ceea ce privește planul legislativ, Radu Miruță a propus o serie de amendamente la OUG 109/2011, care reglementează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Acestea vizează:

  • Evaluări periodice și criterii de performanță
  • Reducerea numărului de posturi în funcțiile de conducere (de la 7 la 5, respectiv, de la 5 la 3), măsura intră în vigoare și pentru mandatele acordate, sau aflate în derulare
  • Formarea unei comisii independente care să evalueze companiile strategice, care își va prezenta rapoartele Parlamentului.
  • Clarificarea procedurii de anulare a selecțiilor viciate

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related