Ministrul Justiției, despre vârsta de pensionare a magistraților : „La o vârstă de 50 și ceva de ani ești în deplinătatea intelectuală, a forței, a cunoașterii profesionale”

Data:

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Prima TV, că un magistrat este în deplinătatea capacității intelectuale și a cunoașterii profesionale la vârsta de 50 și ceva de ani.

Declarația a venit un urma unei întrebări în cadrul emisiunii, prin care i se cerea să lămurească cum este posibil ca liderul venezuelean Nicolas Maduro – capturat de americani – să fie judecat de un judecător de 92 de ani, iar în România judecătorii se pot pensiona și la 48 de ani.

Citește și: Magistrați protejați și magistrați vizați. Cum aplică Inspecția Judiciară regulile în funcție de interes

„Această întrebare ar fi mai potrivit să fie pusă celor care au redus vârsta de pensionare, decât celor care se luptă, în momentul de față, să corecteze această chestiune. Asta nu înseamnă că ne derogăm de la a face aceste lucruri. În programul de guvernare am stabilit faptul că vârsta de pensionare trebuie să atingă – în sectorul public – vârsta standard: 65 de ani. Consider și eu, ca o opinie personală, că, la o vârstă de 50 și ceva de ani, ești în deplinătatea intelectuală, a forței, a cunoașterii profesionale. Poți să fii util societății și chiar îți face plăcere să lucrezi. Și, spre cinstea lor, sunt mulți magistrați care continuă activitatea și după ce, potrivit actualei legi, au îndeplinit condițiile de pensionare. În ceea ce privește cuantumul, a fost o decizie politică care a fost convertită în cifre, în procentul respectiv. Acum așteptăm să ne spună Curtea Constituțională dacă, din perspectiva jurisprudenței sale anterioare, a unor valori constituționale, a unor valori care derivă din jurisprudența europeană, această lege este sau nu constituțională”, a explicat Ministrul Justiției Marinescu.

Citește și: Mărturia unei avocate despre dezechilibrele de putere din Justiție

Radu Marinescu a precizat că judecătorii CCR trebuie să fie obiectivi și imparțiali, să nu fie contaminați politic. Sunt obligați prin lege.

„Justiția nu trebuie niciodată să fie grăbită. După cum justiția nu trebuie să fie niciodată întârziată. Ea trebuie să își ia timpul necesar ca să dea o dezlegare corectă. Mi-e foarte greu să judec din afară lucrurile, văzând doar faptul că s-a dat un termen într-o duminică și nu s-a putut judeca în duminica respectivă. Că s-a dat termen a doua zi – foarte scurt – și nu s-a putut judeca atunci. Sunt lucruri care pot fi analizate pe bucăți și se poate stabili dacă ceva a fost greșit acolo sau nu. Asta ține de rolul Curții Constituționale, care are mecanismele interne pentru a-și face reglajele respective. Dar mă interesează și pe mine ca, la final, soluția care se dă să fie una foarte bine argumentată, foarte solidă, care să reprezinte un adevăr constituțional. Dacă este nevoie de patru termene pentru a avea un adevăr corect stabilit, să fie patru termene. Dacă e nevoie de două termene, să fie două termene. Dar finalitatea să fie una corectă”, a mai declarat ministrul Radu Marinescu în cadrul emisiunii.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: INQUAM Photos Codrin Unici)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Cu o experiență de peste 25 de ani în presa locală și națională, a condus mai multe redacții de ziare și televiziuni locale. A câștigat mai multe premii ca regizor de documentar și două burse de jurnalism în SUA – Marshall Memorial Fellowship (2010) și Rosalynn Carter Fellowships for Mental Health Journalism (2010 - 2011). A fost inclusă în Enciclopedia Personalităților din România “Who is Who in Romania”, Ediția a IV-a, 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related