După ce șase copii au murit din cauza unei bacterii la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va solicita demiterea managerului spitalului și a conducerii DSP Iași, scrie Ziarul de Iași.
Ministrul Sănătății a precizat că reacția autorităților a întârziat excesiv. „S-a reacționat mult prea târziu, la o săptămână după apariția primelor cazuri. Voi demite fără nicio discuție conducerea DSP Iași”, a declarat Rogobete.
Doi copii sunt încă internați la Iași dintre cei confirmați cu bacteria periculoasă, ambii având analizele „curate”. Un al treilea copil, în vârstă de trei luni, a fost transferat la București, și acesta fără bacterie în prezent.
Ministrul a ajuns în această dimineață la spital, unde discuțiile cu conducerea unității medicale durează de mai bine de două ore, potrivit martorilor. Managerul spitalului, dr. Cătălina Ionescu, nu a părăsit instituția de ieri și a participat la întâlnire purtând aceleași haine.
Ministrul Rogobete a transmis că va solicita demiterea managerului și a întregii conduceri DSP Iași din cauza lipsei de măsuri eficiente pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. „Este inacceptabil ca într-un spital de copii să se piardă vieți din cauza neglijenței și a managementului defectuos. Vor exista consecințe clare”, a subliniat el.
Corpul de control al Ministerului Sănătății rămâne la Iași pentru verificarea documentelor și procedurilor spitalului, precum și a modului în care DSP a monitorizat situația. Ministrul a explicat că, în perioada 15–24 septembrie, „nu se poate face dovada, pentru că nu există niciun proces verbal și niciun document care să confirme cum și dacă au fost limitate și aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecțiilor nozocomiale. De asemenea, colegii mei vor rămâne aici cât iese nevoie pentru a verifica toate detaliile și toate datele, sigur, administrative și medicale, astfel încât să putem avea o imagine clară a situației”.
Citește și: Premierul polonez avertizează Europa: „Rusia are intenții rele către întreaga lume”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Facebook / Ministerul Sănătății)