Ministrul Transporturilor, după dezvăluirile Europa Liberă: Am acceptat un flagrant pentru a proba infracțiunile comise de reprezentanții Ocolului Silvic

Data:

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban (PSD), a venit cu precizări, după apariția înregistrărilor publicate de Europa Liberă, dintr-un dosar de corupție, care arată că acesta ar fi dat mită de 6 ori reprezentanților unui ocol silvic din județul Iași. Ministrul susține că a acceptat flagrantul, pentru a sprijini organele de anchetă să probeze infracţiunile comise în cadrul acestui ocol silvic.

„În derularea unui contract comercial, în anul 2012, am lucrat cu muncitori zilieri, pe care, conform legii, îi treceam în Registrul pentru Zilieri și pe care îi plăteam zilnic, evidențiind aceste plăți în contabilitatea societății. Am observat, la un moment dat, însă, că reprezentanții Ocolului Silvic, cei care coordonau una dintre echipele de zilieri, rețineau sume de bani care nu se justificau, nici în cheltuielile organizării de șantier și nici în plata zilierilor, dând de înțeles că sunt comisioane, fără să explice destinația și justificarea lor, motiv pentru care am considerat că sunt plăți nelegale şi am sesizat imediat autoritățile. Pentru a avea dovezi și a ajuta organele de anchetă, toate aceste discuții cu reprezentanții Ocolului Silvic au fost înregistrate de un reprezentant al firmei. Am sesizat, inclusiv Direcția Silvică despre aceste plăți și am depus o plângere la autoritățile în drept, atașând și aceste înregistrări”, a transmis Ciprian Șerban pe pagina sa de Facebook.

Ministrul susține că, în timpul cercetării, sub supravegherea autorității competente, au fost derulate mai multe acte în dosar, care au dovedit temeinicia celor sesizate, „inclusiv un flagrant pe care am acceptat să-l fac, tocmai pentru a proba infracțiunile comise de reprezentanții Ocolului Silvic”.

Ciprian Șerban mai spune că ulterior a observat în presă că și alți demnitari sau oameni politici au sesizat autoritățile în astfel de situații. „Primul exemplu care îmi vine în minte este domnul Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor la acea vreme”, spune acesta. Social-democratul mai spune că îi încurajează pe toți cei care se confruntă cu „astfel de situații”, să le demaște „pentru că doar astfel putem scăpa de acest flagel”.

Citește și: Secretarul general al Guvernului, executat silit pentru un împrumut de 1,6 milioane de euro. Banca cere partajul averii

Europa Liberă: Ciprian Șerban a dat mită de șase ori până să denunțe fapta

Europa Liberă a intrat în posesia unor înregistrări video și audio incluse într-un dosar de corupție. Dosarul demonstrează că actualul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban (PSD), a oferit în trecut mită reprezentanților unui ocol silvic din județul Iași. Apoi a devenit denunțător.

În 2012, tânăr afacerist la acel moment, Ciprian Șerban a dat mită de cel puțin șase ori înainte să reclame fapta la Direcția Națională Anticorupție. A făcut-o abia după ce el însuși a fost amenințat că va fi denunțat pentru că nu a respectat un contract câștigat printr-un interpus.

Cel care ar fi primit mita de la Șerban, în prezent pensionar, spune astăzi că a fost tras pe sfoară de actualul ministru al Transporturilor.

Șerban este al doilea ministru din Guvernul Bolojan care a scăpat de acuzații de dare de mită după ce a denunțat fapta. Precedentul – fostul vicepremier Dragoș Anastasiu – a demisionat.

Europa Liberă scrie că, în martie 2012, Ciprian Constantin Șerban, pe atunci un tânăr de 26 de ani, intra pentru prima dată în biroul șefului de la Ocolul Silvic Răducăneni – o localitate de frontieră din județul Iași.

Șerban i s-a prezentat funcționarului Vasile Baran ca fiind reprezentantul unei firme care tocmai câștigase licitația pentru lucrările anuale de plantare și îngrijire a câtorva zeci de hectare de pădure din subordinea ocolului.

Valoarea contractului, care fusese atribuit de Direcția Silvică Iași, era de peste 650.000 de lei (aprox. 150.000 de euro la curs de schimb de la acel moment). Lucrările trebuiau finalizate în zece luni.

Potrivit Europa Liberă, firma câștigătoare era Eden Star Forest SRL și era condusă în acte de un anume Claudiu Ioan H., un bărbat din județul Neamț.

De facto, societatea era însă controlată de Ciprian Șerban, actualul ministru PSD al Transporturilor. Acesta avea și ștampila, și cardul firmei, iar adresa societății este și astăzi într-o locuință a fostului socru al ministrului – Mircia Gorghiu, fost director tehnic la Romsilva.

Citește articolul integral în Europa Liberă România

Citește și: Reacție după dezvăluirile Europa Liberă. Ministrul Transporturilor mută atenția acuzațiilor de mită înspre abuzurile asupra zilierilor

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related