România trece printr-o perioada economică dificilă care cere reforme extrem de nepopulare, dar un studiu realizat de economiștii de la Școala de Economie din Varșovia arată că cele 11 state din Europa Centrală și de Est care au aderat la Uniunea Europeană după 2004 — inclusiv România — au valorificat exemplar oportunitățile oferite de integrarea europeană. Ritmul de dezvoltare ar putea încetini semnificativ în următorul deceniu, relatează Euronews.
În perioada 2004–2024, aceste țări (CEE-11) au avut o creștere economică medie de 3,2%, de aproape două ori mai rapidă decât cea a statelor din „vechea Uniune” (EU-15). În termeni de convergență reală, țările estice au recuperat în medie aproape 30 de puncte procentuale din decalajul de dezvoltare față de Vest, măsurat prin PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare.
România se numără printre cazurile de succes ale regiunii: deși nu a avut cel mai mare ritm de creștere economică, este statul care a redus cel mai rapid diferența de dezvoltare față de media UE-15, potrivit coordonatorului studiului, dr. Piotr Maszczyk. Economiștii explică performanța printr-o combinație între creșterea PIB-ului și evoluțiile demografice favorabile.
În contrast, Ungaria este dată ca exemplu negativ, cu o creștere medie de doar 2% în ultimele două decenii — sub media regională — iar perspectivele sale economice pentru următorii zece ani sunt considerate modeste.
În ansamblu, analiza descrie ultimii 20 de ani drept „un miracol economic” pentru Europa Centrală și de Est, dar avertizează că perioada 2025–2035 ar putea aduce o răcire a ritmului de convergență, pe fondul scăderii investițiilor, al îmbătrânirii populației și al contextului geopolitic tot mai incert.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!