De curând, elita culturală românească a fost „zguduită” de postarea unui membru al comunității, oripilat de faptul că nu i s-a mai reînnoit contractul, din oficiu, ca plata abonamentului la Netflix, la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Deși, sincer, recunoaște că a lipsit la o repetiție, nu ne a spus în câte prezențe pe scena aceea publicul a avut onoarea să-l vadă în această stagiune. Dar asta nu contează. În rest, din ce am văzut eu, spectacolele fără dumnealui au adus aplauze oricum.
Ba, paradoxal, dintr-un comunicat al instituției aflăm că numai anul acesta, în doar 6 luni, veniturile din bilete sunt cu 10% mai mari decât toate veniturile anului trecut, pam-pam! În fine, e foarte greu de înțeles, ce nu e clar? Un contract e un contract care dacă se termină se poate prelungi doar cu acordul părților. Ambele.
E curios că toată presa a înțeles că e concediat. Parcă degeaba stă dex-ul ăla gratuit online. Dar e problema TNOMID să-i dea în judecată pe cei care n-au noțiunea termenilor. Cum ar fi? Primul proces de analfabetism funcțional.
Deși, până la urmă, vorba Madonnei, pozitivă sau negativă, tot publicitate gratuită se numește.
De mult timp am tot subliniat că finanțarea instituțiilor publice se află în aceeași paradigmă organizațională ca pe vremea lui Ceaușescu. Subvențiile sunt stabilite ca atunci și se dau la fel. Nimeni n-are nici o explicație. Bine, nimeni nu vrea să schimbe nimic. Pentru că, deși aceste instituții au o specificitate, ele funcționează în cazul contractelor după generalitatea Codului Muncii. Asta înseamnă că mare lucru n-ai ce să faci, iar invers, aplicarea la litera legii nu se întâmplă. Explic mai jos.
Iată ce publica regizoarea Carmen Lidia Vidu, un extras din arhivele statului, acolo unde își petrece mult timp pentru că se ocupă cu asta, teatru documentar:
„Fragmente din procesul-verbal al ședinței Secretariatului C.C. al P.C.R. din ziua de 5 octombrie 1972
…..Tov. Andrei Ștefan
Există mulți oameni cărora, ani de zile, nu li se repartizează roluri, dar care, în schimb, încasează salarii. Repertoriile teatrelor sunt sărace, se prezintă un număr foarte redus de spectacole, în condițiile în care oamenii își încasează salariile în mod normal.”
Exact așa se întâmplă și astăzi.
Încă nu există: planificarea, adică, eficientizarea folosirii sălilor, și alocarea resurselor, mai exact, câți angajați (și nu numai) ai pentru ceea ce prestezi, de fapt. Organigramele, deși, încărcate să cadă pe jos, trădează, însă, organizații cvasi-nefuncționale. Nici măcar nu au cu cine să înlocuiască un actor, dacă s-a îmbolnăvit. Anulează spectacolele. Inadmisibil. Dar n-ai ce să le faci. Nu scrie nicăieri că sunt obligați să aibă backup, nu au, și îți dau banii înapoi. Nu e business-ul lor, nu au nicio durere de cap.
Întotdeauna am punctat ce lipsește ca lucrurile să fie ca afară.
- Pentru salariu, angajatul are între 0 și un maxim de 6 prestații pe lună. Poate 8?!!!
- Tot fără castinguri!
- Tot fără programe publice stagionale pentru spectatori!
- Tot……
- Nicio practică nu s-a schimbat.
Știți care e durata de viață a unei piese montate la Londra? 2-3 luni. Știți câte spectacole se dau în acest interval? 50-80. Știți care e durata de viață a unui musical mainstream la Londra? 3- 10 ani și peste.
Știți câte spectacole au întru-un an? Peste 365. Ați citit corect. Chiar dacă au o zi liberă pe săptămână, în cursul săptămânii se dau 2 matinee. Cum de rezistă? Cam la fiecare 3-5 luni se schimbă distribuția.
Ce învățăm noi de aici?
- Angajările artistice se fac pe proiecte (nu exista finanțări de la stat).
- Sălile sunt folosite cu eficiență de 100%. Adică, nu stau goale.
- În cazul producțiilor gigantice, totul este amortizat pentru că se schimbă periodic distribuția ceea ce pentru iubitorii de musical e esențial, să-i audă pe cât mai mulți. Nu e nimic nou, în operă se face schimbare de distribuție la fiecare stagiune. Așa s-au menținut în viață montări de peste 40 de ani.
- Creativitatea nu e lăsată la lâncezit. Ca să repui un titlu pe o scenă chiar trebuie să ai ceva de spus.
- Permanent noi talente ies la iveală ca firișoarele de aur scoase din albia râurilor.
Am fost mai devreme, anul acesta, să văd Pescărușul de Cehov la Londra. Cate Blanchette a avut contract circa 3 luni, 54 de reprezentații si repetiții, și gata, i s-a terminat contractul, adio și-un praz verde!
Credeți că londonezii nu vor mai vedea Pescărușul? Nici vorbă! E anunțată din septembrie, montarea Pescărușul adus de la La MaMa (Andrei Șerban știe de ce), în regia lui Molochnikov, cel care a trebuit să părăsească Rusia în 2022, fiind împotriva războiului și a lui Putin. Ai naibii, londonezi! Două montări de cel mai mare succes, într-un singur an. La noi, nu că agendele domniilor lor ar sta goale.
Artiștii nu stau degeaba. Lucrează pe persoană fizică. Nu, nu cer concediu fără plată. Există un dolce far niente, e adevărat, nu pentru toată lumea. Și, cumva, nimeni nu catadicsește să pună piciorul în prag. Managerii să nu-și urce în cap colectivul, angajații să nu-și pericliteze status-quo-ul.
Mandatele trec, nimeni nu cuantifică, nimeni nu are nicio țintă, viziune. După care, toată lumea se plânge de educație si cultură. Și aici apar paradoxurile. De fapt, vreau să subliniez că suntem sub un asediu total de analfabetizare și DEculturalizare.
Cu instrumente diferite, dar aceeași direcție. Cu aceeași inabilitate sau ignoranță la vârful piramidei. În comun sunt doar bugetele imense consumate pentru rezultatele de mai sus.
În educație, numărul burselor de merit a crescut exponențial, nici nu înțeleg de ce se mai plânge lumea de educație? N-are nici o logică.
Există instituții publice de cultură care au mărit prețul biletelor de parcă am fi ajuns bogații Europei. Excepțiile, ca de obicei, au ajuns postulatul regulii. Dar asta e singura idee care le-a trecut prin cap ca manageri. Nimic altceva. Au atacat direct buzunarul spectatorului. Dar se plâng de bugetul de la cultură.
Nu s-au gândit ca trebuie să umple sălile în fiecare seară. Sunt instituții publice de cultură care funcționează strict în weekend, dar sunt remunerați cu normă întreagă.
Am tot zis, în buclă, că, prin lege, aceste instituții au obligația de a asigura accesibilitatea publicului. Și tot pe tine te arată cu degetul. Una că ești incult, de aia nu mergi la teatru sau concerte, sau că ți-a trecut prin cap că trebuie să facă profit, chiar dacă nu le-a cerut nimeni, niciodată asta.
Am să explic.
Știți că armata de mercenari salvată pe banii noștri din Congo era alimentată chiar de MApN si MAI.
Cum e posibil?
Doar slăbiciunile legale. Oamenii plecau, pe cereri de concedii plătite/neplătite etc. Cum legea nu prevede specific că: Dacă ai x zile lipsă, ești eliberat din post, totul e legal. Dar, deja, MAI a introdus un OUG de corectare a acestor inconveniente, care, în fine, spre deosebire de artele spectacolului au consecințe din cele mai grave.
În instituțiile publice de cultură există exact aceeași speță, dar varianta caragialească. Adică, trai neneacu, pe banii statului!
Diferența este, însă, mai gravă. În sensul că, cei care lucrează pe persoană fizică nu o fac în cadru privat, independent, o fac, în mare parte, tot în instituții publice. Adică iau onorariile tot de la stat. Cum ar veni, din bugetele altor potențiali colegi, colaboratori etc.
Așa se creează o rețea, s-a creat, în care, dacă ești de-al meu, îți dau miere, nu, ghinion, fiere. Practic, resursele statului sunt împărțite într-o „famiglie”, deja. Nu mai precizez că în funcție de agendele personale se face agenda instituțiilor publice.
Au început să facă corp comun în cazul că vreun ministru ar vrea să facă ceva, atunci când nu îl constrâng.
Dar e legal.
Dacă ar avea contracte pe proiecte, ar fi corect pentru toată lumea. Dar nu, precum motăneii, se zbat să sugă de la cât mai multe țâțe.
Nu am prea multe informații despre noul nume de la Ministerul Culturii, dar dacă vrea să salveze cultura românească, partea cu artele spectacolului, trebuie, în regim de urgență, să rezolve problema angajamentelor în acest tip de instituții. Să elibereze organigramele. Nu mai spun de penibilul unor astfel de scandaluri.
Citește și: Bucharest Fashion Week a intrat în circuitul internațional al prezentărilor de modă
E de presupus că misiunea acestor instituții se consumă pe scene, nu-i așa? Și nu odată pe lună, ci în fiecare zi. Ar fi de urgență obligatorie și introducerea indicatorilor în rapoartele ridicole ale managerilor. Măcar vom ști cât aruncăm la coș din bugetul imens pentru cultură de la minister, primării, consilii județene. Ultima dată când am făcut socoteala era cam 70%. Mai puțin pe București.
N-am dat si nu voi pune aici numele persoanei cu „scandalul”, pentru că, fără să vrea, a pus oglinda în fața breslei. Ar fi invers, trebuie să-i mulțumim. Doar aș comenta că postarea e mai degrabă demnă de Piața Matache, decât de un membru al comunității culturale. Și chiar așa, ce înseamnă regizori „basiști”? O fi fost o greșeală de spelling!? În fine, dacă așa arată cultura, mai bine lipsă. Bugetul la cultură să fie 0 (zero).
Să nu mă acuze lumea ca pe alții că doar dau din gură, am trimis mai demult la MC o listă cu propuneri de bune practici și decizii legale ce ar trebui materializate pentru că, altfel, pragul de 2-3% (Barometrul cultural) de cei care merg odată pe lună la vreun spectacol de teatru/ opera/ clasic… nu va fi depășit niciodată.
Finanțarea se va consuma exact doar pentru acest procent mult timp de acum încolo. Și, atenție! El nu s-a schimbat în 10 ani (în cifre exacte are tendințe de scădere). Așadar, cel puțin de 10 ani, sutele de milioane de euro se duc pentru 3%! Oricum, sigur e că deși s-a constatat acest pericol, deculturalizarea populației, nu s-a făcut nimic. „Decât”! s-au mărit salarii, ai, n-ai treabă cu scena.
A apărut un nou tip de căpușare. Realitatea e crudă. Știu. Dar contribuabilii și spectatorii, ca mulțime inclusă, au drepturi.
Foto-explicație deschidere: Imagine din filmul ”The Dig”-Trailer oficial. R. Simone Stone, D: Carey Mulligan, Ralph Fiennes
Înainte de declanșarea WWII, englezii și-au dedicat o bună parte din resurse pentru a-și apăra cultura. Statuile pe care nu au reușit să le realoce au fost protejate cu saci de nisip. Cultura e cel mai serios lucru și trebuie apărată. Dar nu cu personaje glumă.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
