Mister privind reînhumarea la Iași a rămășițelor pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica

Data:

La mai bine de o lună de la aducerea la Iași a rămășițelor pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica, reînhumarea acestora rămâne incertă, în condițiile în care autoritățile discută încă asupra amplasamentului mormântului și asupra înfățișării monumentului funerar, scrie Ziarul de Iași.

Deși inițial a fost anunțată o reînhumare în apropierea Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” din fața Palatului Culturii, reprezentanții Bisericii neagă această variantă, iar data ceremoniei ar putea fi amânată pentru una dintre marile zile simbolice ale istoriei României.

Rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica, una din figurile emblematice ale Moldovei secolului al XIX-lea, au ajuns pe 12 noiembrie în Piața Unirii din Iași, într-un moment cu puternică încărcătură istorică și simbolică. Sicriul a fost purtat pe traseul pietonalului Lăpușneanu, fiind însoțit de reprezentanți ai autorităților locale și naționale, ai Jandarmeriei Române, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și de alte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Anterior, președintele României, Nicușor Dan, a decis ca, în semn de profund respect și considerație pentru memoria ultimului domn al Moldovei, sicriul cu rămășițele pământești ale lui Grigore Alexandru Ghica să fie depus și în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

Deși inițial reprezentanții Primăriei Iași anunțau că publicul poate aduce un omagiu fostului domnitor la Palatul Culturii timp de 30 de zile, perioadă în care sicriul urma să fie depus spre vizitare, iar ulterior osemintele să fie reînhumate în apropierea Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, astăzi autoritățile par să se fi abătut de la planul inițial. Locul exact al reînhumării nu este încă stabilit.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Transparență selectivă la CAB. Instanța livrează documente în 24 de ore unui politician, în timp ce ignoră cererile presei

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related