Mitingul organizat de eurodeputatul Claudiu Târziu (fost AUR) și susținut de AUR se desfășoară, în aceste ore, pe străzile din centrul Bucureștiului. Câteva mii de persoane s-au adunat în Piața Universității joi seara, pentru a protesta împotriva „legii Vexler” privind combaterea extremismului.
Protestatarii au plecat apoi în marș spre sediul Guvernului. „Avem nevoie de un stat al românilor, care să îi reprezinte pe români, nu interesele străine”, a declarat Târziu, pe scena manifestației. La un moment, când protestarii încă se aflau în Piața Universității, pe una dintre clădiri a fost proiectat mesajul „Marș la Moscova”.
La miting iau parte și șeful AUR, George Simion, și actorul Dan Puric – cunoscut deja pentru opiniile sale privind politica românească. Șef de trupe este George Simion, care organizează detașamentele, care unde să meargă. Un detașament este îndrumat către statuia lui Mihai Eminescu, să ducă coroane.
„Vă rog să înaintați în piață, să intre toți românii”, se aude, de mai multe ori, la megafon. Apoi, aceeași voce dă tonul la scandări: „Jos Guvernul!”, „Nu cedăm, nu cedăm”, „Să plece hoții, să vină patrioții”, „Trădătorii! Trădătorii”. Vuvuzelele asurzitoare țin loc de scandări, în perioadele de odihnă. „Bolojan, nu uita, România nu te vrea”, strigă iar omul de la megafon, în numele tuturor românilor. Apoi, cam fără rimă și „linie melodică” și despărțit greșit în silabe „U-ni-tate na-țio-nală”. În însuflețirea lor de români, manifestanții nu au uitat nici de ”președintele ales” și scandează „Călin Georgescu pre-șe-dinte!”. Președinte ales care tocmai a mai fost prins încă o dată cu mâța-n sac, plagiind, de această dată, dintr-un desen animat (după filme românești, seriale americane, legende și alții care i-au plăcut lui Georgescu și și-a însușit vorbele lor). Simion dă interviuri televiziunilor „prietene”, din mijlocul mulțimii, acompaniat de vuvuzele și claxoane, așa cum ii stă bine unui politician rasat. Georgescu e scandat din nou. ”Demisia! Demisia!” (nu spui cine, să se simtă. sic!). Nici Dumnezeu nu putea lipsi de la protestul AUR. ”Români, manifestați-vă și cereți-vă țara voastră înapoi! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, strigă George Simion în megafon. Lozincile se reiau de la capăt, atmosferă incendiară.
Citește și: Cum a pus Eminescu Securitatea în alertă
Mitingul de pe Internet
În tot acest răstimp, George Simion face și „live” pe Facebook, așa cum ne-a obișnuit. Comentariile de la cei care participă la miting din căldura apartamentului și din spatele telefonului curg cu miile. Like-urile și adorurile vin nonstop de la cei 2,6-2,8 mii de spectatori de pe net. Vom reda comentariile așa cum sunt scrise de românii care îl omagiază, azi, cu foc, pe marele poet Mihai Eminescu. Ne cerem scuze anticipat pentru vulgaritatea și trivialitatea din comentariile ce vor urma, dar și pentru violarea limbii române în chiar ziua în care s-a născut, acum 176 de ani, poetul Mihai Eminescu. ”Dați foc spargeți geamuri să vadă că ne ajuns cuțitul la os”, îndeamnă un comentator. „Or cum ie dejaba ar trebuie cand sunt la lucru toți sa se ducă la palatul puli peste iei si dat foc ca la șobolani”, scrie, trecând prin grele încercări ale gramaticii limbii române, un alt comentator. „Bravo titi ati place banane și blumig (probabil era vorba despre blugi, dar autocorectul s-a autosesizat, n.r.)”. ”Da dute in rasa Mati de jeg ti rusine cu Mata aia proastă Ca a facut un Prost Sau o proastă” , ii răspunde cu generozitate un fan al protestului unei persoane care spune că ii este rușine că e român când vede asemenea proteste și asemenea oameni – referindu-se și la cei de pe internet. ”Jos corupția să plece cu toți de la corupți și hoți” este un alt exemplu de comentariu de bun român, dar cu grave probleme când vine vorba despre minunata limbă română. Exemplele ar putea continua cu sutele, înjurăturile către cei care nu sunt de acord, la fel. Live-ul s-a terminat. Oamenii sunt încă în piață, dar publicul de pe internet se cam plictisise, scădea numărul de vizualizări și nu dă bine.
Citește și: Sistemul dezinformării pro-Georgescu atacă Recorder
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO)



