Moldova rupe definitiv legăturile cu CSI: Parlamentul de la Chișinău votează ieșirea, reacții pro și contra

Data:

Parlamentul Republicii Moldova a votat ieșirea definitivă din Comunitatea Statelor Independente (CSI), denunțând acordurile fondatoare ale organizației într-o decizie considerată un pas strategic spre integrarea europeană. Votul majorității a fost salutat de eurodeputatul Siegfried Mureșan drept „un moment istoric”, în timp ce fostul președinte Vladimir Voronin a calificat decizia drept „o tragedie” pentru țară, reflectând diviziunile politice profunde de la Chișinău, scrie corespondenta RFI.România la Chișinău, Valeria Vițu.

Denunțarea acordurilor Comunității Statelor Independente a fost inițiată de Ministerul Afacerilor Externe, care a argumentat că valorile și principiile fundamentale ale CSI nu sunt respectate, în special prevederea potrivit căreia statele membre recunosc și respectă reciproc integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor existente.

Acest principiu, care a stat la baza constituirii CSI, este încălcat de Federația Rusă, care desfășoară un război împotriva Ucrainei, a comis acte de agresiune împotriva Georgiei și menține ilegal trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova. Denunțarea acordului este o acțiune firească și inevitabilă în realizarea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană. Relațiile cu statele membre CSI vor continua după denunțare pe platforme bilaterale și multilaterale, iar R. Moldova va rămâne parte la mai multe tratate ale CSI, în special în domeniul comercial-economic și social, dau asigurări autoritățile.

Trebuie spus că, Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente și Protocolul la acest acord au fost semnate în decembrie 1991 de 11 state ex-sovietice, inclusiv Republica Moldova. Scopul principal al acordului și protocolului a fost consemnarea încetării existenței URSS și formarea CSI. La rândul său, StatutulCSI, semnat în 1993, stabilește principiile de bază pe care se constituie organizația.

În urma denunțării acordurilor, bugetul de stat va economisi circa 3,1 milioane de lei, plata anuală către bugetul CSI.

Citește și: Soluția ar putea fi la Bruxelles? Din nou despre o schiță de proiect de plan pentru reîntregirea R. Moldova

Președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu R.Moldova, Siegfried Mureșan, a felicitat Parlamentul de la Chișinău, după denunțarea acordurilor CSI. 

Un moment istoric pentru Republica Moldova. Parlamentul de la Chișinău a votat retragerea definitivă din Comunitatea Statelor Independente. CSI a făcut bine doar Federației Ruse și mult rău celorlalte state membre. CSI a fost folosită doar ca Rusia a vrut să poată să aibă influență și să controleze mai bine celelalte state membre, continuând modelul URSS. CSI nu a împiedicat Rusia să șantajeze, să invadeze sau să anexeze teritorii ale celorlalte state membre. Felicitări Parlamentului Republicii Moldova pentru acest vot, a scris eurodeputatul român, Siegried Mureșan, pe rețelele de socializare. 

Pe de altă parte, opoziția pro-rusă a criticat votul majorității parlamentare privind retragerea definitivă a R.Moldova din CSI. Liderul Partidului Comuniștilor din R.Moldova, Vladimir Voronin, susține că în Legislativ a avut loc ”o tragedie împotriva întregului popor, împotriva economiei, dar și a cetățenilor aflați în Rusia”.

 A fost votat în a doua lectură definitiv proiectul de retragere a Republicii Moldova din CSI. Aceasta este într-adevăr o tragedie și aceștia care au votat, care se numesc deputați, slujitori ai Moldovei, în campania electorală, n-au vorbit despre aceasta – idiotism, prostie, trădare, fascism adevărat împotriva țării, nu au vorbit despre aceasta. Și acum ei nici nu-și dau seama ce o să urmeze, nici nu conștientizează, spune Voronin. 

Până în prezent, R.Moldova a denunțat în jur de 70 de acorduri cu CSI, în cadrul unui proces continuu de aliniere a politicilor naționale și de modernizare a cadrului legislativ și economic al țării la standardele și normele UE. 

(Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova / Facebook)

Citește și: Informal, Ucraina și R. Moldova deschid ultimele capitole ale negocierilor de aderare la UE

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related