Naționalism + legionarism + comunism = AUR

Data:

Născut dintr-un tată român și o mamă franțuzoiacă, Eugen Ionesco și-a împărțit copilăria și adolescența între Franța și România. Peste ani, își amintea cum, într-o școală franceză fiind, învăța că francezii sunt poporul cel mai viteaz, cel mai înzestrat cu daruri de la Dumnezeu, ilustrându-se și printr-o istorie glorioasă. Când a intrat  într-o școală din România, a aflat că românii sunt poporul cel mai viteaz, cel mai înzestrat cu daruri de la Dumnezeu, ilustrându-se și printr-o istorie glorioasă.

Ionesco surprinde aici trecerea de la patriotism la naționalism, de la sentimentul – firesc – al iubirii de țară la exaltarea calităților atribuite neamului din care faci parte, calități care le sunt refuzate altora. Istoria noastră cunoaște mai multe perioade de inflamare a sentimentului patriotic, unele facilitate  de contextul istoric, altele izvorând dintr-o derivă ideologică ale cărei consecințe au fost, nu de puțin ori, dramatice.

Citește și: Care sunt firmele de recrutare acuzate de ministrul Economiei, Radu Miruță, că nu recrutează manageri profesioniști la stat

Citește și: Un mini-documentar secret din 1989, realizat cu o cameră ascunsă în București, a fost pus la dispoziția publicului român în premieră după 35 de ani

Legionarismul a reprezentat o astfel de ideologie care miza pe cultul valorilor autohtone, pe glorificarea unui trecut eroic, pe ortodoxie și pe xenofobie. Fanatismul legionarilor a dus la săvârșirea unor crime odioase, de la pogromuri la asasinarea unor oameni politici sau intelectuali (despre unul din cele mai teribile și mai respingătoare asasinate, cel al lui Nicolae Iorga, a scris ieri, în ziarul nostru, un articol excelent domnul Codrin Liviu Cuțitaru). Nu-i lipsea legionarismului nici cultul personalității, incarnat în persoana Căpitanului.

E foarte îngrijorător că miturile legionare găsesc și astăzi ecou. O vină importantă o are biserica, prin canonizarea unor preoți care au fost legionari de frunte. Și să nu uităm că fenomenul vine pe fondul unei recrudescențe a naționalismului.

Și tot naționalismul exacerbat explică, fie și în parte, admirația pentru Ceaușescu și nostalgia pentru regimul comunist. După ce, sub Gheorghiu-Dej, prima doctrina internaționalismului proletar, Ceașescu a trecut la un naționalism frenetic, menit – între altele – să pună în valoare propria-i persoană. Propaganda naționalistă a exploatat figurile istorice – ciclul de filme din „epopeea națională”, filme care sunt programate astăzi practic non-stop, la toate televiziunile (și nu numai ele dar și filmele care prezentau eroismul constructorilor socialismului, în frunte cu secretarii de partid). 

Continuarea în Ziarul de Iași

Citește și: De ce l-am dat în judecată pe Cornel Nistorescu. Și am câștigat inclusiv daune morale

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related