Nicu Ștefănuță: Pride-ul de la Budapesta, o uriașă lecție pentru guvern

Data:

Nicu Ștefănuță descrie Pride-ul de la Budapesta din acest an ca „o uriașă lecție pentru guvern”, a transmis vicepreședintele Parlamentului European, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Aflat la cea de-a 30-a ediție, Budapest Pride 2025 a depășit toate așteptările organizatorilor, înregistrând o prezență de aproximativ 200.000 de persoane, potrivit PRESShub.

Citește și: Artista ilustratoare Mădălina Andronic: „Nu avem prea mult loc pentru frumos în viețile noastre. Nu zic că nu îl recunoaștem, dar nu este o prioritate, ni se pare că e un privilegiu pentru elite”

Citește și: Suveranitate pe buze, servilism față de Moscova în fapte. Cui îi este frică de o Republica Moldova suverană?

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată, participanții riscând amenzi ca urmare a interzicerii marșului în luna martie, de către FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, aflat la guvernare. 

În aceste condiții, Nicu Ștefănuță a cerut autorităților din Ungaria respectarea drepturilor cetățenilor: „În calitate de Vicepreşedinte al Parlamentului European, susţin fără echivoc lupta pentru egalitate, libertate şi drepturile omului. Acolo unde guvernele ridică ziduri de ură, noi vom construi punţi de solidaritate. Europa este acasă pentru toţi, indiferent de cine sunt sau pe cine iubesc”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European, citat de PRESShub.

În urma evenimentului, Nicu Ștefănută a revenit cu un mesaj prin care transmite câteva impresii de la Budapest Pride 2025.

Mai jos, redăm mesajul vicepreședintelui Parlamentului European:

„Acum că am plecat de la Budapesta, să vă spun câteva lucruri reale, dincolo de imaginile frumoase. Toată săptămâna dinainte organizatorii, dar și delegații internaționali și simpli participanți au stat într-o tensiune maximă.

De ce?

Pentru că guvernul maghiar ne-a amenințat în fiecare zi. Cu amenzi. Cu rețineri. Cu violențe. Cu amenințări aduse ambasadelor în caz că participă.

Cu ce violențe?

Păi nu doar au interzis prideul, dar au și autorizat 4 contramanifestații ale extremei drepte. Toate erau pe ruta prideului, una chiar viza blocarea unui pod peste Dunăre. Blocare care s-a și întâmplat, dar care a fost irelevantă în fața puhoiului și schimbării de rută.

A fost autorizată chiar și asta, deși o minimă regulă de securitate spune că nu este în regulă să pui mulțimi opuse PE ACELAȘI TRASEU.

Singurul motiv pentru care nu a fost rău: Pentru că s-au prezentat la pride peste 200.000 de oameni și în fața acestui puhoi nu poți să faci nimic. A fost o uriașă lecție pentru guvern. Pentru că în mod obișnuit veneau la pride 30.000 de oameni.

Care au mai fost implicațiile?

Păi, de exemplu bravele companii care ar fi trebuit să sprijine evenimentul și-au retras finanțarea, lăsând niște copii practic să se descurce cu tot. Nu apreciez lașitatea unor corporații care nu îndrăznesc nicicând să ia partea oamenilor. Ori faci CSR pe bune, ori ne lași în pace.

Iar dacă nu era un om extrem de curajos, primarul Budapestei, Gergely Karácsony, care a transformat evenimentul într-unul local asumat de primărie, gangsterii cu picioare de lut ar fi câștigat prin intimidare.

Dar pentru toate de mai sus, maghiarii i-au arătat cu toată inima obrazul lui Orbán Viktor. Nu a fost o victorie a nimănui, decât a maghiarilor care s-au prezentat. Strașnică lecție!

Ca om politic mai știu un lucru: când o iei pe ulei, te retragi. Și dacă iubești țara cu adevărat și nu doar puterea, ar trebui să o lași unei noi generații.”

Citește și: Reformarea PNL prin marginalizarea femeilor?

Citește și: Mironosițele față-n față cu bugetul culturii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Nicu Ștefănuță/ Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related