Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat, vineri, că procesul de negociere pentru formarea noului Executiv ar putea fi finalizat într-un interval de două până la patru săptămâni. Acesta a anunțat că discuțiile oficiale cu partidele parlamentare vor începe luni sau marți. De asemenea, președintele a exclus orice majorare a cotelor reduse de TVA.
Potrivit președintelui Nicușor Dan, negocierile pentru formarea unui Executiv ar putea dura între două și patru săptămâni.
„Două, trei, patru săptămâni”, a răspuns Nicușor Dan, întrebat cât ar putea dura până ce noul Guvern va fi instalat la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Consultările cu partidele parlamentare vor începe luni după-amiază sau marți, iar în privința componenței noului Cabinet, președintele a subliniat că societatea așteaptă o reînnoire a clasei politice. „De la caz la caz. De principiu, cred că societatea își dorește oameni noi”, a precizat el.
Totodată, Nicușor Dan a exclus o posibilă majorare a cotelor reduse de TVA, de 5% și 9%.
„Orice creștere de taxe de consum, cum este TVA, pe de o parte generează evaziune, pe de altă parte generează o limitare a consumului. Deci, niciodată nu sunt niște calcule absolute. (…) Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Noi avem 5% pentru energie și încă niște lucruri. Avem 9% pentru alimentele de bază și încă niște categorii. Și 19% taxa generală. Nu se pune problema să crești de la 5 la 19 sau de la 9 la 19. Asta e ceva ce este exclus”, a spus Nicușor Dan, citat de Agerpres.
Referitor la deficitul bugetar, președintele Nicușor Dan a confirmat că a identificat soluții, dar că acestea vor fi prezentate doar după consultările cu partidele politice.
„Trebuie să fie o asumare cu care să ne ducem cu toții în Parlament și nu vreau eu să avansez ceva ce poate ei nu vor fi de acord. Eu am identificat niște lucruri pe care le susțin. O să avem discuții”, a precizat Nicușor Dan.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)