Nicușor Dan a promulgat „Legea Nordis”: reguli stricte pentru vânzarea locuințelor în construcție

Data:

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat, vineri, pe Facebook, promulgarea legii care reglementează cosntrucțiile și tranzacțiile imobiliare. Supranumită „Legea Nordis”, aceasta are scopul de a proteja cetățenii care achiziționează imobile încă aflate în construcție.

Președintele a declarat că această lege are ca obiectiv repararea încrederii cetățenilor în piața imobiliară.

Reguli mai ferme pentru dezvoltatori

Prin această nouă lege, conform președintelui se clarifică regulile deja existente și, totodată, se aplică reglementări solide pentru dezvoltatorii imobiliari. Astfel, aceștia nu vor mai putea vinde o locuință fără înregistrarea autorizației de construcție în cartea funciară. De asemenea, acest proces nu se poate realiza mai devreme de finalizarea preapartamentării.

„Noua lege modifică cadrul legal privind calitatea în construcții și sistemul de cadastru, introducând reguli mai ferme pentru dezvoltatori, care vor putea promite vânzarea unei locuințe viitoare doar după ce autorizația de construire este notată în cartea funciară și după realizarea procedurii de preapartamentare.”

Limitări ale avansurilor acordate

Președintele a mai declarat, de asemenea, că avansurile depuse vor fi limitate, între 5 și 25%, în funcție de utilitățile acestora.

„Totodată, se limitează avansurile la maximum 5% pentru rezervări, maximum 25% pentru structura de rezistență și 20% pentru instalații, în cazul promisiunilor de vânzare-cumpărare”

Utilizarea sumelor de către vânzători

O ultimă prevedere enunțată de președinte interzice utilizarea sumelor achitate pentru alte scopuri decât cele legale. Încălcarea legii va atrage o sancțiune de 1% din cifra de afaceri.

„Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, iar nerespectarea se sancționează cu amendă în cuantum de 1% din cifra de afaceri.”

Legea va fi publicată în decursul săptămânii viitoare în Monitorul Oficial.

Citește și: Bolojan nu o demite pe ministra Mediului: cere raport urgent despre criza apei din Prahova

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Nicușor Dan/ Facebook

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Cazan Laurențiu Nicolae a devenit noul șef Nuclearelectrica

Fostul deputat PNL Vâlcea, Cazan Laurențiu Nicolae, a fost...

Bruxelles sancționează X și obține concesii de la TikTok: primele decizii majore sub noul DSA 

Comisia Europeană a emis primele decizii majore în baza...