Nicușor Dan anunță candidatura fostului premier Dacian Cioloș pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei

Data:

Dacian Cioloş, fost premier și fost comisar european, este candidatul României pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, a anunțat luni preşedintele Nicuşor Dan, la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Francofoniei, informează TVR Info.

Nicușor Dan a declarat că, pentru România, francofonia este “o alegere asumată de mult timp” şi “o adevărată plusvaloare care se reflectă şi din punct de vedere economic” și că țara noastră este “unul dintre principalii susţinători ai francofoniei instituţionale”.

„Cel de-al doilea mandat al doamnei Louise Mushikiwabo, care are în prezent funcția de secretar general (n.red. al Organizație Internaționale a Francofoniei) se apropie de final, însă a contribuit semnificativ la modernizarea, la eficientizarea organizației și la creșterea relevanței acesteia pe scena internațională. Efortul său constant și activitatea sa susținută merită întreaga apreciere. Îi suntem recunoscători pentru sprijinul acordat în mod constant regiunii Europei Centrale și Orientale și în mod special României, a cărei contribuție distinctă în cadrul francofoniei a fost mereu valorificată. În prezent, pentru funcția de secretar general al Francofoniei există doi candidați care provin din aceeași regiune geografică, Africa Centrală. Faptul că avem o competiție e un semn bun, semn de democrație, vitalitate, un semn de interes al statelor și guvernelor membre pentru viitorul francofoniei. În acest context, credem că apariția unei noi candidaturi poate aduce o opțiune suplimentară și, mai ales, poate stimula o dezbatere necesară despre viitorul organizației. (…) Avem în vedere implicarea României în această competiție prin lansarea oficială a unei candidaturi, cea a lui Dacian Cioloș, fost prim-ministru și fost comisar european pentru agricultură. Este o opțiune care vine dintr-o regiune care nu a mai dat până acum un secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei. Este o opțiune cu vocația de a reuni, constructivă și orientată spre viitor. Este momentul ca România să se profileze mai puternic ca națiune decisă să ia parte prin contribuții tot mai consistente la marile proiecte internaționale”, a declarat Nicușor Dan, citat de TVR Info.

(FOTO: Inquam Photos / Gyozo Baghiu)

Citește și: Decizie de urgență: Guvernul Bolojan intervine pe piața carburanților după scumpiri rapide

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

945 de zile în camera preliminară: cum a fost întors la DNA un dosar de 17 milioane de lei

Pe 29 august 2025, Tribunalul București excludea, aparent fără...

Cine controlează ECRIS? Întrebările incomode ale unei judecătoare

O judecătoare de la Curtea de Apel București, sancționată...