Președintele Nicușor Dan a declarat, în cadrul unui interviu acordat luni, 20 octombrie, la Antena 1, că s-a consultat cu persoane din domeniu și urmează să diagnosticheze sistemul justiției din România.
Președintele a atins problema incapacității procurorilor de a dovedi faptele de corupție.
„Adică noi vedem corupție în jurul nostru și nu vedem corupți care să fie pedepsiți de statul român.” a declarat Nicușor Dan. După care a adăugat că a început „un proces de reflexie” și că, în urma consultării cu oamenii din domeniu, va identifica principalele proleme din justiție și cauzele din spatele acestora.
„M-am întâlnit cu mulți oameni din zona de justiție și cred că voi ieși într-un interval de timp rezonabil cu un diagnostic al sistemului românesc de justiție”
Corupția
Discuția despre corupție a venit pe fundalul unui subiectului neîncrederii electoratului român în politicieni. Nicușor Dan a prezentat corupția drept principala cauză a acestei neîncrederi, pe care a caracterizat-o drept o „chestiune de securitate națională.
„Eu cred că corupția este o chestiune de securitate națională. Încrederea pe care oamenii nu o au în momentul de față în clasa politică, în instituțiile statului, vine din faptul că ei percep corupția care există”
Vorbind despre combaterea corupției, președintele a reiterat ideea implicării serviciilor. Dar a ținut să sublinieze că acestea vor avea strict rolul de colectare a informațiilor, iar responsabilitățiile și atribuțiile serviciilor și instituților statului vor fi cclar delimitate.
„Documentul care, cumva, dă competențe SRI-ului este Strategia de securitate națională. Eu cred și sper ca CSAT și Parlamentul să-mi împărtășească opinia, în momentul în care o să propunem această strategie[…]Rolul ofițerului de informații este să colecteze informații – așa cum colectează despre rețele, despre sabotaje.
Ei, fiind în teritoriu și discutând și analizând relații sociale, pot să vadă fenomene de corupție. Totul este ca, în momentul în care ei au informația despre fenomenul de corupție și în momentul în care precizează, sesizează acest presupus fapt de corupție către Parchet, ei să nu mai aibă nicio interferență cu dosarul.
Și Parchetul, cu eventual mandat de judecător pentru ascultare sau ce pot ei să facă cu mijloacele legale, constituționale ale Parchetului să se ocupe de această sesizare. Vreau ca lucrurile să fie foarte clar împărțite între ce face Serviciul de Informații și ce face Parchetul”
Legătura dintre servicii și instituțiile civile
Conform șefului statului, cazurile de interferență ale ofițerului de informații în procesul decizional al procurorilor sau judecătorilor au reprezentat încălcări flagrante ale legi.
„Ce s-a întâmplat atunci este că nu s-a respectat legea. Ãsta este răspunsul foarte simplu.”
Președintele Nicușor Dan a precizat că va exista zero toleranță față de orice astfel de intervenție a serviciilor în justiție.
„În niciun caz, prezența corupției în Strategia de securitate nu implica o interferență între procuror și ofițer de informații sau, mai rău, între ofițer de informații și judecător. ”
Nicușor Dan a subliniat, de asemenea, faptul că judecătorii au putere de decizie privind validarea mandatelor pentru interceptări.
„În momentul de față, și lucrurile sunt bine definite de lege, există două tipuri de interceptări, ambele fiind validate de judecători. Unele pe siguranță națională, în momentul în care SRI-ul se duce la judecător și spune:«Trebuie să fac niște interceptări pentru că mi se pare că se afectează securitatea națională ». Și unele pe care le face Parchetul, din nou, solicitând aprobarea de la judecător, pe chestiuni de infracțiuni.”
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan