Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba Iulia a fost modernizată şi extinsă la o suprafaţă de aproape 1.700 mp, investiţia totală fiind de 2,5 milioane de euro, majoritatea din fonduri europene. Noua secţie a fost inaugurată sâmbătă, în prezenţa şefului DSU, Raed Arafat, şi a altor oficiali, potrivit Agerpres.
În urma acestui proiect, UPU Alba Iulia s-a extins de la o suprafaţă de 823 de metri pătraţi la 1.679 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă şi creşterea numărului de pacienţi, de la 16 la 25, care pot fi preluaţi concomitent în spaţiile de lucru, pentru evaluare, supraveghere, investigaţii, diagnosticare şi tratament.
Extinderea a presupus conectarea vechiului corp de clădire cu o nouă clădire, prin crearea unui culoar de legătură.
În subsolul clădirii au fost amenajate, printre altele, un adăpost de apărare civilă şi o zonă de decontaminare pentru persoane care au fost expuse la radiaţii sau care au fost contaminate cu materiale radioactive.
Secţia a fost dotată cu sistem vacuum, pentru transportul probelor la laborator, sistem de sonorizare, pentru chemarea personalului medical din diferite zone, sisteme de aerisire şi tratare a aerului.
Valoarea totală a investiţiei este de peste 12,1 milioane de lei, dintre care 6,8 milioane reprezintă cheltuieli eligibile, de la bugetul Uniunii Europene
Noua UPU e formată din spaţii pentru triaj adulţi şi copii, săli de aşteptare, saloane pentru urgenţe minore, urgenţe majore şi pediatrice, salon pentru resuscitare, cabinete pentru consultaţii specifice, cabinete pentru medici şi asistente, spaţiu de prelevare probe pentru analize de laborator, saloane de izolare şi alte spaţii pentru buna desfăşurare a activităţii.
Secţia dispune acum şi de saloane pentru pacienţi cu boli infecţioase, dotate cu sisteme cu presiune negativă, unde aerul circulă doar din hol înspre salon, nu şi în sens invers.
Valoarea totală a investiţiei este de peste 12,1 milioane de lei, dintre care 6,8 milioane reprezintă cheltuieli eligibile, de la bugetul Uniunii Europene – Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat şi cofinanţare Consiliul Judeţean Alba, respectiv peste 5,2 milioane de lei cheltuieli neeligibile.
La evenimentul de inaugurare au participat şeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, conducerea Consiliului Judeţean Alba – preşedintele Ion Dumitrel şi vicepreşedinţii Marius Haţegan şi George Rotar, prefectul Nicolae Albu, primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, deputatul PNL Florin Roman, alţi oficiali şi reprezentanţi ai unor instituţii care s-au implicat pentru implementarea proiectului.
Aceştia au vizitat şi alte secţii ale spitalului, respectiv secţia psihiatrie acuţi, care va fi finalizată în viitorul apropiat, lucrările fiind finanţate prin Compania Naţională de Investiţii şi cofinanţate de către Consiliul Judeţean Alba, şi şantierul noului corp de spital, unde vor funcţiona secţiile de oncologie, radioterapie, cu specialităţile de hematologie şi îngrijiri paliative, respectiv secţia de cardiologie intervenţională.
Citește și: Ilan Șor vrea să scoată Republica Moldova la mezat pe blockchain
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video – Alba24)