O problemă de încredere: Statele Unite, alături de Rusia, sunt numite de serviciile de informații daneze drept posibili actori, interesați să influențeze alegerile generale din martie

Data:

Pe fundalul tensiunilor cu administrația Trump legate de controlul asupra insulei arctice Groenlanda, regiune autonomă din Regatul Danemarca, premierul social-democrat Mette Frederiksen a anunțat alegeri generale anticipate pentru 24 martie. Cu o șansă foarte bună de a la câștiga. Nu pentru că danezii ar fi mai mulțumiți cu politica ei, după ce social-democrații au reușit contraperformanța de a pierde alegerile locale la Copenhaga, pentru prima dată în decenii, dar pentru modul hotărât și tăios în care a răspuns președintelui american Donald Trump, care își dorește controlul asupra Groenlandei: „Insula nu este de vânzare”.

Declarațiile lui Trump privind controlul Groenlandei, faptul ca la un moment dat a refuzat chiar să excludă mijloace militare pentru a obține insula, care aparține unuia din cei mai vechi și loiali aliați din NATO, au subminat încrederea europenilor, în special a danezilor, în relația specială transatlantică.

Dovada vine acum, la începutul oficial al campaniei electorale: serviciile daneze de informații, civile și militare, avertizează că state străine ar puntea încerca să influențeze votul. Și numesc Statele Unite, alături de Rusia și China.

Citește și: Mizând pe „agentul electoral Trump/Groenlanda”, premierul Danemarcei anunță alegeri generale anticipate

PET și serviciile militare: state străine ar putea încerca să influențeze alegerile

Într-un comunicat comun, serviciile daneze de informații Politiets Efterretningstjeneste (PET), Forsvarets Efterretningstjeneste și Styrelsen for Samfundssikkerhed declară că: „Activitățile de influență pot avea ca scop crearea de dezbinare, manipularea dezbaterii publice sau pot viza anumiți candidați, partide ori teme politice”,

Potrivit serviciilor civile de informații, PET, dorința exprimată de SUA de a prelua Groenlanda a alimentat dezinformarea și confuzia în jurul Regatului Danemarcei, relatează televiziunea publică daneză DR.

Mai mult, situația ar fi generat noi tensiuni internaționale, pe care China și Rusia le-ar putea exploata.

Autoritățile spun că monitorizează îndeaproape evoluțiile.

Posibile încercări americane de „influențare a dezbaterii”

Statele Unite sunt menționate explicit în evaluarea serviciilor daneze.

În mai multe rânduri este invocată dorința americană de a prelua Groenlanda, iar PET consideră că tocmai acest subiect a determinat Rusia să își intensifice atenția asupra Danemarcei.

De asemenea, în document se arată că SUA ar putea încerca să intervină în dezbaterea publică din Europa.

Potrivit strategiei americane de securitate din noiembrie 2025, Washingtonul ar dori să sprijine mișcări care contestă direcția politică actuală din Europa, se arată în evaluarea privind riscurile de influență asupra alegerilor.

Eventualele încercări americane de a influența dezbaterea publică ar putea veni din partea unor actori diverși, inclusiv din afara administrației oficiale de la Washington, mai precizează serviciile.

Citește și: Israelul și SUA au lansat atacuri împotriva Iranului. Trump confirmă implicarea Statelor Unite. Iranul a lansat rachete spre Israel

Premierul Mette Frederiksen, favorită în sondaje

Potrivit unui sondaj comandat de televiziunea publică daneză în ajunul lansării oficiale a campaniei electorale, 22% dintre alegători o preferă pe lidera social-democraților, Mette Frederiksen, în funcția de premier după alegeri, în timp ce doar 8% l-ar vedea în fruntea guvernului pe liderul liberalilor, Troels Lund Poulsen, actualul ministru al Apărării.

Actualul prim-ministru are aproape de trei ori mai multă susținere decât rivalul său.

Trebuie însă precizat că sondajul a fost realizat după convocarea alegerilor, dar cu doar câteva ore înainte ca Troels Lund Poulsen să-și anunțe oficial candidatura pentru funcția de premier.

PS: Dacă cineva se întreabă de ce cităm mereu mediile de informații publice daneze, răspunsul este simplu: sunt cele care se bucură de cea mai mare încredere între danezi (peste 75%), sursa lor principala de știri.

Potrivit unui sondaj European Broadcasting Union, acesta este topul de încredere în mediile publice, în țările nordice: Finlanda: 84% dintre respondenți au încredere în Yle (media publică), Suedia: 75% încredere în SVT/Radio și Danemarca: 77% încredere în media publică.

(Sursa foto: Parlamentul Danemarcei / Facebook)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Trump, mesaj către iranieni: „Preluați controlul asupra guvernului vostru”

Trump și-a încheiat discursul de opt minute pe Truth...

Trump: „Ne vom asigura că Iranul nu va obține arme nucleare”

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat sâmbătă într-un clip...

Opoziția rusă în exil. În căutarea unei misiuni și a păcii

Războiul din Ucraina, provocat de invazia la scară largă...