O revenire la normalitate: dispare limba moldovenească din Republica Moldova

Data:

Un proiect de lege înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova de deputații fracțiunii PAS ar putea corecta o nedreptate istorică. Documentul prevede modificarea articolului din Constituție cu privire la limba de stat, informează Deschide.md.

Mai concret, în legea supremă a R. Moldova ar urma să apară sintagma „limba română”. Proiectul de lege urmează să implementeze decizia din 2013 a Curții Constituționale, care a decis că textul Declarației de Independență primează în fața Constituției. În Declarația de Independență limba de stat este cea română.

„Având în vedere că interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice, iar actele Curții Constituționale prin care se interpretează un text constituţional au putere de lege şi sunt obligatorii, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova, precum și fiind dată obligația de a implementa considerentele exprimate în Hotărârea Curții Constituționale nr. 36/2013 privind interpretarea articolului 13 alineatul (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova”, menționează autorii proiectului de lege.

Potrivit sursei citate, sintagmele „limba moldovenească, limba de stat, sau limba oficială”, la orice formă gramaticală din actele legislative vor fi substituite cu noțiunea „limba română” la forma gramaticală corespunzătoare. De asemenea, se constată drept desuet textul „funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alineatul (1) din Constituţia R. Moldova.

Citește și: Reduceri, doar pentru fraieri. 100 de posturi noi și măriri de salariu, de la buget, pentru inspectorii ISCTR

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

PAS își anunță susținerea pentru Nicușor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidențiale

La Chișinău, partidul de guvernământ PAS anunță susținerea candidatului...

DEUTSCHE WELLE | Putin vrea să înghită Moldova, intrând prin România

Ce s-ar întâmpla cu Republica Moldova dacă România ar...