Pe străzile marilor orașe din România, livratorii cu rucsacuri grele, înfruntând ploaia sau caniculă, au devenit parte din peisaj. Mulți dintre ei vin din Nepal, India sau Sri Lanka, atrași de promisiunea unor salarii mai mari decât acasă. În realitate, acești muncitori migranți descoperă rapid că România este mai degrabă un loc al compromisurilor, unde munca e grea, legislația e complicată, iar recunoașterea socială rămâne un vis îndepărtat.
Cercetarea realizată sub coordonarea Cezarei Băceanu arată că, deși statul român a crescut cotele pentru permisele de muncă – de patru ori între 2021 și 2025 – condițiile de viață și de muncă ale imigranților nu s-au îmbunătățit în aceeași măsură. Mulți dintre cei intervievați povestesc că, la sosire, documentele le-au fost reținute de angajatori, iar libertatea lor de mișcare a fost restricționată. Schimbarea locului de muncă în primul an este aproape imposibilă, ceea ce îi transformă pe oameni în captivi ai contractelor semnate în necunoștință de cauză.
Poveștile lor sunt asemănătoare: zile de muncă de 10-12 ore, salarii mai mici decât cele promise și locuințe împărțite cu zeci de colegi, în condiții adesea insalubre. „Lucrez șase zile pe săptămână, câte 12 ore. Îmi este greu, dar trebuie să trimit bani acasă. Familia mea depinde de mine”, spune unul dintre muncitorii intervievați în cadrul cercetării. Viața de zi cu zi nu înseamnă doar efort fizic, ci și izolarea într-o societate unde barierele lingvistice și lipsa programelor de integrare amplifică sentimentul de singurătate.
Contribuții vizibile, migranți invizibili
În ciuda contribuției lor vizibile – pe șantiere, în restaurante, în livrările de mâncare pe care aproape jumătate dintre români le folosesc – migranții rămân invizibili din punct de vedere social.
Un sondaj citat în raport arată că unul din patru români îi percepe ca pe o amenințare. Politicienii alimentează deseori aceste temeri, iar presa recurge la clișee, vorbind despre „valuri” de migranți sau „colonizare”. Această retorică face ca, în loc să fie priviți ca oameni care susțin economia, migranții să fie adesea transformați în țapi ispășitori ai frustrărilor colective.
Autorii cercetării subliniază că situația lor precarizată nu este o întâmplare, ci rezultatul unui cadru legislativ care îi plasează pe ultimul loc pe piața muncii, după cetățenii români și europeni. România, deși are nevoie acută de forță de muncă, nu a reușit să construiască un sistem coerent de protecție și integrare. „România a devenit casă pentru muncitorii migranți, dar o casă unde nu sunt niciodată invitați în sufragerie, ci ținuți pe hol”, sintetizează unul dintre experții citați.
Cercetarea a fost realizată de Centrul de Resurse Juridice în cadrul proiectului „O zi din viața unui muncitor migrant”, coordonat de Cezara Băceanu și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Citește și: Cine creează haosul? AUR, nepalezii sau rasismul de stat?
Recomandările autorilor documentului:
- Traducerea contractelor de muncă în limbile de origine ale muncitorilor migranți.
- Crearea unor centre de sprijin comunitar și programe de integrare culturală și lingvistică.
- Întărirea controalelor Inspecției Muncii pentru prevenirea abuzurilor.
- Simplificarea procedurilor de schimbare a angajatorului, pentru a evita situațiile de „dependență forțată”.
- Colaborarea mai strânsă între stat, ONG-uri și companii pentru a construi un cadru real de protecție a drepturilor muncitorilor străini.
Migrația pe Glob
Statistici recente despre migrație reflectă o creștere semnificativă față de deceniile anterioare: în 2020 existau aproximativ 280,6 milioane de migranți internaționali. O astfel de tendință ascendentă subliniază impactul globalizării, al inegalităților economice și al crizelor regionale asupra fluxurilor umane. Conform ultimului raport de migrație OIM 2024, numărul total estimat de 281 de milioane de persoane care trăiesc într-o altă țară decât cea în care s-au născut în 2020 este cu 128 de milioane mai mare decât în 1990 și de peste trei ori mai mare decât numărul estimat în 1970.
Migrația pentru muncă aduce beneficii atât țărilor de destinație (prin umplerea deficitelor de forță de muncă), cât și celor de origine (prin remitențe și transferul de cunoștințe), dar adesea este însoțită de provocări legate de integrare, drepturile omului și exploatarea lucrătorilor (văzuți de cele mai multe ori drept subiecți cu beneficiu economic). În acest context, trebuie înțeles că migrația nu este un fenomen izolat, ci este strâns legată de transformările structurale ale ordinii globale.
Citește și: Organizațiile civice au strategie pentru diaspora. Cine le aude?
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)
