​Oana Țoiu, în vizită la Kiev. Prima vizită bilaterală a unui ministru de externe al României în capitala Ucrainei de la începutul războiului

Data:

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează o vizită la Kiev, unde va avea discuții cu oficiali ucraineni de rang înalt.

Oficialul român să ajungă și la Cernăuți, unde se va întâlni cu membri ai comunității de etnici români.

„Astăzi încep prima vizită bilaterală a unui ministru de externe al României la Kiev de la începutul invaziei nejustificate a Rusiei, în 2022. Sunt aici pentru a transmite un semnal puternic de solidaritate cu Ucraina. Nu rămânem indiferenți la suferință și barbarie – nu doar pentru că este corect, ci și pentru că este în interesul nostru național să oprim agresiunea rusă. În aceste zile voi avea discuții cu oficiali ucraineni de rang înalt pe toate temele de interes comun pentru România și Ucraina, iar la final voi vizita Cernăuțiul, acolo unde mă voi întâlni cu importanta comunitate de etnici români”, a anunțat Oana Țoiu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, programul a început cu o vizită la spitalul de copii Okhmatdyt din Kiev, la un an după ce acesta a fost bombardat de forțele ruse.

„A fost o crimă de război șocantă, care ne-a arătat încă o dată fața barbară a regimului de la Kremlin. Ca mamă, nu pot exprima în cuvinte ce sentimente puternice mi-au provocat aceste atacuri. Văzându-i pe acești copii nevinovați – unii dintre ei aflați sub tratament pentru afecțiuni grave – țintiți de bombele rușilor, mi s-a confirmat, încă o dată, că lupta ucrainenilor este mai mult decât justificată. Mă bucur să văd că spitalul a fost refăcut și continuă să funcționeze, pentru că acești copii au nevoie de îngrijire”, a transmis ministrul român de Externe.

Citește și: „Imnul Golanilor” se aude din nou. Ce ne spune asta despre moștenirea lui Ion Iliescu?

Oana Țoiu a vizitat și Școala Supereroilor, care funcționează în cadrul Institutului Național al Cancerului, și s-a declarat profund mișcată de hotărârea acestor copii de a-și continua studiile în timp ce urmează tratamente dificile.

„Fundația Primei Doamne Olena Zelenska, cu sprijinul partenerilor internaționali, depune eforturi cu mult suflet pentru a aduce o rază de lumină în viețile acestor copii. Mi-am exprimat întreaga admirație pentru acești ‘Supereroi’ care ne învață să nu renunțăm niciodată. Vizitele de astăzi mi-au arătat, o dată în plus, pentru ce luptă ucrainenii: pentru a îi apăra pe acești copii vulnerabili, pentru viitorul lor, dar și al nostru. România va rămâne în continuare alături de Ucraina, pentru că victoriile lor sunt și victoriile noastre”, a declarat ministrul.

Citește și: Trump ar putea avea o întâlnire cu Putin „chiar de săptămâna viitoare” pentru discuții privind războiul din Ucraina

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Oana Țoiu / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related