Pe măsură ce ne apropiem de startul oficial (28 august) al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, strategia Kremlinului pentru a obține o majoritate pro-rusă în legislativul de la Chișinău se conturează tot mai clar.
Aceasta constă în propulsarea în viitorul parlament a două blocuri electorale, unul „patriotic”, „pro-neutralitate” și pro-rus în fapt, mai puțin în declarații, iar altul „de alternativă”, pretins pro-european, dar păpușat din umbră tot de ruși.
Primul îl are ca figură centrală pe fostul președinte Igor Dodon, al doilea – pe Ivan Ceban, primarul Chișinăului. Miza este ca aceste două blocuri electorale să obțină împreună minim 51 de mandate (din 101), adică majoritatea simplă.
Liderii celor două formațiuni își flexează deja mușchii electorali, arătând încrezuți în victoria lor.
De exemplu, Igor Dodon spune că blocul „patriotic”, din care mai fac parte încă trei partide în afară de socialiștii săi, va obține peste 40% din voturi și poate reuși să guverneze pe cont propriu. Atât Dodon, cât și Irina Vlah (fosta bașcană a UTA Găgăuzia) și Vasile Tarlev (fost premier și candidat la prezidențiale) încearcă să se prezinte ca lideri ai unui proiect politic nou, proaspăt, care-i va „salva” pe moldoveni de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și președinta Maia Sandu, încercând să creeze un val de protest care să aibă efectul celui din 2021, când PAS a acumulat majoritatea din prezent.
În realitate, toți acești oameni sunt complet altceva decât ceea ce se declară.
Aceiași politicieni, altfel împachetați
Moscova pornește în această campanie electorală cu vulnerabilități majore la capitolul garniturii liderilor politici pe care-i aruncă în lupta împotriva PAS.
De fapt, rușii nu au reușit să inventeze nimic nou, nimic cu care să uimească societatea, chiar și electoratul pro-rus – 7 din 8 lideri ai celor două blocuri, Igor Dodon, Irina Vlah, Vasile Tarlev, Vladimir Voronin, Ivan Ceban, Mark Tkaciuc, Ion Chicu, fie au făcut parte din Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în varianta anilor 2001-2009, fie au ocupat înalte demnități publice în guvernarea acestuia.
Aleksandr Stoianoglo (fost Procuror General și candidat la prezidențiale) este mai curând excepția care confirmă regula – rușii reîncălzesc o ciorbă politică în condiții noi, cu metode noi, într-o luptă politică mult mai meschină și fără scrupule, dar cu aceiași oameni.
Acest „PCRM +” este propus astăzi alegătorilor din Republica Moldova ca o „alternativă” la PAS, când, în fapt, este vorba despre o revenire la perioada eminamente post-sovietică a primului deceniu al acestui secol.
Dar să le luăm pe rând.
Cea mai mare vulnerabilitate a noului bloc „patriotic” este chiar Igor Dodon, liderul acestuia. Acesta se află în politică din anii 2000, când ocupa funcția de ministru al economiei în guvernele Tarlev și Greceanîi, pe durata mandatelor lui (fostului președinte comunist Vladimir) Voronin, iar în 2009 a ajuns în Parlament pe listele PCRM.
În 2011 a ieșit din partid și a preluat o formațiune înființată în anii 1990, însă insignifiant din punct de vedere politic – Partidul Socialiștilor.
Singura victorie politică majoră a lui Dodon este obținerea mandatului de președinte în 2016, însă nu a fost o realizare pe cont propriu – oligarhul Vladimir Plahotniuc i-a „facilitat” victoria deoarece avea nevoie de un președinte de buzunar, care să nu-l încurce să-și facă mendrele după bunul plac. Și Dodon a livrat exact ce se aștepta de la el, iar atunci când a trebuit, de dragul relației speciale cu Moscova, să mai respingă câte o lege trimisă la promulgare sau să pună piciorul în prag în alte feluri, a fost „deconectat” de Curtea Constituțională pe câte 5 minute, timp în care președintele parlamentului semna decretele prezidențiale. În timpul mandatului său, instituția prezidențială de la Chișinău a fost cea mai izolată pe plan internațional din toți anii de independență ai Republicii Moldova.
Nici ca lider politic Dodon nu a excelat, pe fondul așteptărilor.
În 2011-2012, atunci când își lansa și consolida noul partid, așteptarea era că acesta va prelua integral sau aproape integral electoratul Partidului Comuniștilor al lui Voronin – care după 2001, când PCRM și-a asigurat 50,07% din sufragii, s-a menținut la minim 40% din intențiile de vot până în 2014, câștigând toate cele 6 scrutine parlamentare care au avut loc într-o perioadă de 16 ani (1998, 2001, 2005, 5 aprilie și 29 iulie 2009, 2010).
În 2009 a fost nevoie de o largă coaliție a forțelor pro-europene, continuată într-o formă sau alta până în 2015-2016, ca să țină colosul politic care era PCRM în opoziție.
Este adevărat că „trădarea” lui Igor Dodon și reorientarea Moscovei către Partidul Socialiștilor, cuplate cu eforturile lui Plahotniuc, au plasat PCRM, cu 17% din voturi, abia pe locul trei la alegerile din 2014 – însă PSRM nu a excelat electoral, „câștigând” alegerile cu abia 20,51% din voturi și fiind lăsat în opoziție, în timp ce PLDM condus de Vladimir Filat acumula 20,16%.
Dodon nu a reușit nici mai târziu să-și impună decisiv și pe termen lung partidul ca forță politică dominantă în R. Moldova într-o manieră similară cu Voronin și comuniștii săi. Cel mai înalt scor electoral, de 31% la parlamentarele din 2019, au fost o excepție, și s-au datorat atât pactului nescris cu Plahotniuc, cât și sistemului de vot mixt implementat în premieră (la care s-a renunțat în 2021, revenindu-se la reprezentarea proporțională).
Popularitatea reală a PSRM, măsurată în mai toate sondajele, a oscilat aproape întotdeauna, din 2014 încoace, în jurul valorii de 20%, iar în 2024-2025 se plasează și mai jos, la 16-17%. Motiv pentru care cu ocazia alegerilor parlamentare anticipate din 2021, simțind și Moscova pericolul eșecului, i-a adus împreună pe Dodon și Voronin, împiedicându-l pe bătrânul general de miliție sovietică să-și mănânce liniștit pensia și dividendele și cauzându-i neplăcerea de a se afla din nou în aceeași barcă politică cu vechiul său trădător cu care era la cuțite, adică Dodon.
PCRM, cu toate că în 2019 ratase pragul electoral (acumulând doar 3,75%), încă mai păstra o oarecare bază electorală mai ales în rândurile pensionarilor rusofoni urbani cu nostalgii sovietice, iar Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a reușit „performanța” de a acumula 27,17% din voturi și 32 de mandate parlamentare.
În Parlament, Voronin și oamenii lui s-au distanțat adesea de socialiștii lui Dodon și cu toate că grupul parlamentar a rămas, de ochii lumii, unit, relațiile dintre cei doi nu au fost niciodată altfel decât reci, lucru sesizabil cu ușurință de toți observatorii vieții politice moldovenești.
În fapt, Dodon nu a reușit niciodată să depășească cu partidul blestemul lui 20+%, a eșuat în a prelua tot electoratul potențial pro-rus, de 40%+, pe care-l capta Voronin și PCRM în „vremurile bune”. Iar Moscova nu avea cum să nu observe asta.
Curatorii lui Dodon nu aveau cum să nu vadă că acesta nu reușește să obțină respect din partea nucleului dur al electoratului pro-rus, populația vorbitoare de limbă rusă, în special urbană (Chișinău, Bălți), din simplul motiv că nu e ca ei: e etnic român, vorbește o rusă aproximativă și cu accent puternic, e necarismatic, nu-i reușesc artificiile verbale, glumele – este opusul lui Voronin, care putea trece și drept rus, și drept moldovean la nevoie, și care, cu umorul lui de cazarmă, dar și cu utilizarea abilă în discurs a elementelor de identitate sovietică avea lipici la vorbitorii de rusă și era președintele „lor”.
Așa se explică faptul că Ilan Șor (oligarhul fugit la Moscova) a reușit, cu partidul său, să atragă o parte din electoratul vorbitor de rusă, și să-l concureze cu succes pe Dodon pentru „grațiile” Kremlinului.
Însă Șor, condamnat definitiv la 15 ani cu executare, nu-și poate realiza ambițiile politice din motive obiective, toate partidele aflate sub controlul său direct fiind interzise/suspendate sau pe cale de a fi dizolvate, așa că rolul său este altul – de a susține cu voturi cumpărate, prin rețeaua sa de influență, partidele Irinei Vlah și al lui Vasile Tarlev, pe care Moscova le-a adus împreună cu Dodon, în cadrul „blocului patriotic”.
Într-un final, blocului i s-a alăturat și Voronin cu partidul său, după o serie de ezitări (gurile rele spun – neînțelegeri din cauza împărțirii listei electorale comune). Măsura dezgustului lui Voronin față de construcția electorală în care Kremlinul îl obligă să figureze a fost dată de ieșirea sa în sandale la conferința de presă la care s-a anunțat crearea blocului, dar și de discursul său mai curând pesimist și oarecum zeflemitor la adresa celorlalți lideri, din postura „bătrânului înțelept” care în orice moment se poate transforma în văcarul supărat pe sat.
De ramarcat însă că în toate cele câteva apariții publice ale liderilor blocului din ultima săptămână, Dodon a fost însoțit doar de Vlah și Tarlev, fără Voronin. Dacă lucrurile vor sta la fel și în timpul campaniei electorale, este o vulnerabilitate de exploatat pentru adversarii politici.
Alte vulnerabilități majore ale lui Dodon sunt scandalurile de corupție în care a fost implicat, dintre care „perla coroanei” o reprezintă celebra afacere „sacoșa” (kuliok), dar și multiplele gafe în aparițiile publice care l-au transformat mai curând într-un soi de personaj folcloric decât într-un lider urmat de mase – „ghicitul în ouă” de la Etulia și alte asemenea performanțe stau mărturie.
Electoratul moldovenesc nu este foarte volatil, există clivaje identitar-geopolitice, lingvistice, regionale destul de solide. Desigur, pot exista uneori condiții propice pentru o înclinare decisivă a balanței într-o direcție sau alta, cum a fost revanșa comunistă din 2001 sau victoria detașată a PAS în 2021, dar, în general, tendințele de vot pe segmente ale populației se păstrează – nordul votează într-un anumit fel, municipiul Chișinău și zona centrală de asemenea.
În acest tablou, PSRM-ul lui Dodon n-a reușit niciodată să se autodepășească – 350.000 de alegători, cât pot acumula socialiștii, înseamnă mai puțin de jumătate din cât are nevoie un partid ca să-și asigure guvernarea pe cont propriu. De aceea, Moscova i-a impus lui Dodon acest mariaj politic destul de tardiv, încropit în grabă și cu gafele amintite.
Practic, s-a procedat ca în 2021, doar că mai e și Vlah împreună cu Tarlev în peisaj.
30%, un potențial dezamăgitor pentru Kremlin
Strict matematic vorbind, șansele celorlalte trei formațiuni să-l ajute semnificativ pe Dodon par destul de subțiri – Irina Vlah a acumulat 5,38% din voturi la prezidențialele din 2024, iar Vasile Tarlev 3,19%, însă voturile prezidențiale pe persoană fizică nu se traduc în același număr de voturi pentru partidele politice la parlamentare, mai ales în R. Moldova – Renato Usatîi o poate confirma cu vârf și îndesat din anii 2020-2021.
În realitate, majoritatea sondajelor arată că Vlah și Tarlev au împreună maxim 3% din intențiile reale de vot, iar comuniștii lui Voronin ceva similar. Prin urmare, „blocul patriotic” pare abonat, din nou, la un rezultat sub 30%, total dezamăgitor pentru Kremlin.
Aici intervine în scenă Ilan Șor, a cărui misiune este să „umfle” rezultatele repetând „performanța” din 2024, atunci când rețeaua lui a canalizat șuvoiul de voturi cumpărate către Vlah, Tarlev și extremista Victoria Furtună (4,45%).
Sumând rezultatele acestora, obținem 13%, sau un pic peste 200.000 de voturi. Amintesc aici că autoritățile moldovenești au anunțat că Șor a încercat să cumpere 300.000 de voturi la alegerile prezidențiale și referendumul (privind direcția pro-europeană a R. Moldova) din 2024. Însă vedem eforturile pe care le depune în prezent Chișinăul pentru a minimiza pe cât posibil capacitatea rețelei Șor de a mai corupe alegătorii, și e de așteptat ca posibilitățile acesteia pentru alegerile din 28 septembrie să fie mult mai mici.
Celălalt bloc electoral, „de alternativă”, mizează în calitate de principal motor electoral pe bazinul electoral al lui Ivan Ceban din municipiul Chișinău, cu o contribuție mai modestă din partea lui Ion Chicu (fost premier, președintele Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei) și aproape nesemnificativă de la Mark Tkaciuk ( liderul Partidului Acțiunii Comune – Congresul Civic).
Interdicția impusă lui Ceban de a călători în spațiul Schengen, derivată din interdicția de a intra în România, îl erodează inclusiv electoral.
Înainte de impunerea acestei sancțiuni, partidul lui Ceban, „Mișcarea Alternativa Națională” se putea baza pe maxim 100.000 de voturi, altele maxim 60-70.000 putând fi mobilizate de ceilalți parteneri.
Astfel, blocul „de alternativă” ar putea acumula cam 10-12% din sufragii, însă rămâne de văzut dacă va mai scădea și cu cât.
Liderii blocului sunt însă și ei vechi comuniști ai lui Voronin, cu excepția lui Stoianoglo.
Ivan Ceban a deținut funcții de vice ministru în guvern pe timpul mandatelor lui Voronin, Ion Chicu a fost vice ministru de Finanțe și consilier în domeniul economiei al prim-ministrului comunist Zinaida Greceanîi, iar Mark Tkaciuk a fost „eminența cenușie” a partidului Comuniștilor condus de Voronin pe toată durat guvernării comuniste din 2001-2009 și unul din autorii „planului Kozak” de federalizare (subjugare față de Kremlin) a Republicii Moldova în 2003.
De aici și nesinceritatea acestora în demersurile lor declarative „pro-europene”, care nu-i ajută prea mult să se detașeze electoral și îi aruncă mai curând într-o confruntare pentru voturi cu celălalt bloc pro-rus.
Pe 29 septembrie la Kremlin vor exista motive de jubilare doar dacă se va descoperi că „PCRM+”, reprezentat de cele două blocuri, a reușit să repete, cumulat, performanțele electorale istorice ale comuniștilor anilor 2001-2009, adică să se ridice la mult peste 40% și să obțină minim 51 de mandate în noul parlament. Nu este imposibil.
Având în vedere contraperformanțele minionilor politici ai Rusiei, criza de idei și eforturile statului de a contracara furtul de voturi, confruntarea electorală rămâne deschisă. Oricine vrea să evite victoria forțelor pro-ruse trebuie să nu cadă în capcana acestora, aceea de a-și pierde optimismul și de a renunța la luptă.
În realitate, moldovenii pro-europeni se confruntă cu niște oameni slabi, șantajabili și care pot fi învinși – pentru că au mai fost bătuți de multe ori, nu s-au învățat minte și știu că pot câștiga alegerile doar cumpărând voturi, adică încălcând legea.
Citește și: Rusia ad portas: Cum încearcă Kremlinul să cucerească Moldova fără tancuri?
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
