Omul de afaceri Fănel Bogos, administratorul unei societăţi din domeniul creşterii păsărilor, a fost reţinut de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, fiind acuzat de instigare la şantaj în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată, informează Agerpres.
În acelaşi dosar, alte trei persoane au fost reţinute trafic de influenţă, dare de mită şi şantaj şi două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj, respectiv complicitate la trafic de influenţă.
„Inculpatul B.F. administrează în fapt, prin intermediul unei societăţi comerciale, mai multe ferme avicole pe raza judeţului Vaslui, unde s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare, ceea ce ar fi favorizat manifestarea unor agenţi patogeni şi boli în rândul efectivelor de păsări. În acest context, în luna septembrie 2024, la nivelul unei ferme ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză, pentru care inculpatul B.F. ar fi întocmit şi depus la DSVSA Vaslui un dosar de despăgubire pentru compensarea pierderilor cauzate de contaminarea păsărilor fără culpa societăţii, estimând că i se cuvine o sumă de aproximativ 13 milioane de lei. În contextul neregulilor identificate în fermă, DSVSA Vaslui ar fi dispus monitorizarea strictă a activităţilor de neutralizare a exemplarelor afectate (aproximativ 230.000 de păsări) şi ar fi refuzat să aprobe dosarul de despăgubire. Astfel, fiindu-i afectate interesele financiare, inculpatul B.F. ar fi întreprins, cu sprijinul mai multor persoane şi cercuri relaţionale de influenţă, demersuri pentru a-l schimba din funcţie pe directorul executiv al DSVSA Vaslu”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DNA.
Potrivit sursei citate, în perioada martie – august 2025, inculpatul B.F. ar fi promis şi ar fi remis numitului P.U.S. suma de 200.000 de lei, în schimbul căreia acesta ar fi promis că, împreună cu alte persoane, vor apela la persoane din cercul lor relaţional de influenţă, în vederea determinării conducerii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, să promoveze în mod ilegal interesele financiare ale societăţii comerciale respective.
În concret, conducerea ANSVSA ar fi trebuit ca, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să anuleze măsurile legale dispuse de către funcţionarii DSVSA Vaslui, privind neregulile constatate în cadrul fermelor controlate de către societatea administrată în fapt de inculpatul B.F, să îl demită pe directorul executiv al DSVSA Vaslui şi să numească o persoană în conducerea DSVSA Vaslui care să aprobe dosarele de despăgubire în valoare totală de aproximativ 3.000.000 de euro depuse de societatea respectivă.
„Primirea sumei de bani menţionate anterior ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de consultanţă încheiat cu o societate comercială controlată de inculpatul P.U.S. În acelaşi context şi în aceeaşi perioadă, inculpatul P.U.S. ar fi pretins şi ar fi primit de la inculpatul B.F. suma de 15.000 lei lunar, fiind angajat în mod fictiv ca director al societăţii comerciale, promiţând în schimb că îl va ajuta pe inculpatul B.F. să formuleze plângeri cu acuzaţii fictive pe care să le depună la DIICOT şi DNA împotriva directorului DSVSA Vaslui, cu scopul destituirii acestuia din funcţia deţinută. În perioada iunie – septembrie 2025, inculpatul B.F. ar fi promis suma de 300.000 de euro inculpaţilor I.L.M. şi C.R.M., pentru ca aceştia să intervină pe lângă persoane din conducerea ANSVSA, în vederea favorizării societăţii comerciale deţinute de inculpat în sensul menţionat anterior. În acest context, la data de 10.06.2025 inculpatul B.F. ar fi remis mai mult de jumătate din această sumă, respectiv suma de 200.000 de euro, prin încheierea unui contract de consultanţă / management între societatea sa şi o altă societate controlată de ceilalţi doi inculpaţi”, mai susţin procurorii DNA.
Totodată, în cursul lunii iulie 2025, inculpatul Fănel Bogos ar fi promis şi oferit în acelaşi scop sume de bani necuantificate până în prezent inculpatei I.L.M. Începând cu luna septembrie 2025 până în prezent, inculpatul ar fi promis sume de bani în cuantum de aproximativ 250.000 de euro inculpatului A.M. care ar fi afirmat că are influenţă asupra unor înalţi funcţionari ai statului şi asupra unor lideri politici şi că va determina conducerea ANSVSA să favorizeze societatea comercială deţinută de inculpatul B.F., în scopul menţionat anterior.
„În acest context, la data de 06.10.2025, inculpatul A.M. i-ar fi promis directorului executiv al DSVSA Vaslui funcţia de preşedinte al ANSVSA, dacă acesta va da curs solicitărilor inculpatului B.F. În perioada septembrie-octombrie 2025, inculpata M.V.O., în contextul influenţei pe care ar avea-o faţă de inculpatul A.M., i-ar fi pretins inculpatului B.F. suma de aproximativ 100.000 de euro a cărei remitere să fie disimulată prin angajarea în mod fictiv, ca manager general al societăţii comerciale respective. Totodată, în perioadele respective, persoanele menţionate anterior ar fi exercitat acte de constrângere asupra directorului executiv al DSVSA Vaslui pentru a-l determina pe acesta să anuleze măsurile luate privind neregulile constatate în cadrul fermelor respective şi să aprobe dosarele de despăgubire depuse de inculpatul B.F”, se arată în comunicatul DNA.
Atât Fănel Bogos, cât şi celelalte persoane reţinute în cauză urmează fie prezentate Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă.
În trecut, Fănel Bogos, de profesie medic veterinar, a fost anchetat în mai multe dosare penale, în cursul lunii octombrie el fiind reţinut de poliţişti pentru uciderea animalelor cu intenţie şi fără drept.
Conform datelor furnizate de DSVSA Vaslui, în perioada 2023 – 2025, reprezentanţii instituţiei au efectuat un număr de 144 controale oficiale şi au aplicat operatorului economic SC Vanbet SRL, firmă deţinută de Fănel Bogos, un număr de 64 de sancţiuni contravenţionale, dintre care cu amendă în valoare totală de 876.800 lei. S-au emis un număr de şapte ordonanţe de suspendare a activităţii şi o ordonanţă de interzicere a activităţii.
În prezent se află sub sechestru oficial o cantitate de 55,43 tone de carne de pasăre.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



