Pentru a doua oară în acest an, la Opera din Viena, am avut norocul să fiu martora unei interpretări de excepție a sopranei Adela Zaharia în rolul Donna Anna , din opera Don Giovanni de W.A. Mozart.
Mozart pentru austrieci este un nume sacru, mai mult, aceasta este opera cu care s-a inaugurat, în 1869, superba clădire a operei vieneze. Aici, unde, după revoluția noastră din 1989, toți operaticii români au invadat-o.
Anul acesta, spectacolele seriei de toamnă Don Giovanni au fost complet vândute, practic, nu puteai spera decât la un bilet în plus. O distribuție A-List. Producția este semnată de Barrie Kosky, și în cazul său era o reîntâlnire după Hotel Metamorphosis de anul acesta de la Salzburg (citiți aici ). Este unul din acei regizori controversați pe care îl iubești sau nu, dar sigur nu te lasă indiferent. Pentru setul de la Viena, acesta a mizat pe abstractismul total, atemporal. Odată cu ridicarea cortinei vezi o structură negru cenușie, ca o limbă de lavă stinsă și pe care, pe parcurs, mai apar structuri verticale definit cristaline, care mi-au adus aminte de imaginile cu otolite din urechea internă, cele care asigură echilibrul, și, pornind de aici, se putea folosi și o masă gelatinoasă care să sugereze mocirla morală, a fost apă, până la urmă, sau flori cu tulpini gigantice care aminteau cumva de seturi pentru Visul unei nopți de vară, de Shakespeare. Ai spune că totul era lăsat la libera imaginație. Cred că dorința lui Kosky chiar asta a fost. Să te elibereze de propriile prejudecăți, de formele în care ți-a intrat gândirea. Să te scoată din confortul montărilor de epocă sau chiar moderne, dar cu forme bine definite. Mi s-a părut extraordinar, chiar m-am gândit că dorește să sugereze și conexiuni cu zeități, mitologia greacă (recurent, văzând și montarea de la Salzburg, deși, cronologic e invers), Dionisos aka Giovanni, în plus, această goliciune a scenei devine apăsătoare, te încarcă pentru ceva aproape mistic, ca reînvierea Comandorului. În același stil au fost gândite regia de lumini și costumele. A fost aleasă lumina rece, albă, cu un joc misterios de umbre și lumini. Costumele sunt petele de culoare. Pentru personajele feminine sunt rochii cu motive florale, pentru că sunt niște flori, culori pastel, bărbații sunt în costume clasice, Leporello este chiar hipster, iar cele trei ansambluri instrumentale invitate la petreceri parcă sunt niște vișine cu luciu mătăsos.
În mijlocul acestui peisaj, mai degrabă, selenar, tronează o groapă cu apă. Este locul unde, pe rând, Don Giovanni și servantul său alunecă, pare că s-ar lepăda de păcate, dar, în final, ajung de unde au plecat. Don Giovanni rămâne același seducător impulsiv și plin de energie. Dar seducătorul care eliberează(sic!) Un excelent dozaj între umor și grotesc, în care muzica, fie arii, duete, ansambluri, e pusă pe primul loc. Singurul semn de întrebare l-am avut vizavi de uvertură pe care a lăsat-o să curgă blind. Doar cortina neagră, sigur, muzica e senzațională și, posibil, a dorit să respecte acest lucru.
Există, însă, și un dezavantaj al acestei montări deschise, uneori, vocile se pierd puțin, noroc cu fosa care a lucrat foarte bine cu scena.
Christoph Koncz, la pupitrul fabuloasei Orchestrei Operei de Stat din Viena, a fost, pentru mine, l-am urmărit prima dată, o revelație. Încă de la primul acord se simțea că totul va curge frumos, că totul este în control. Interpretarea a avut profunzime și nuanțări pe fiecare personaj, arii, recitative. Solo-urile sau aranjamentele orchestrale s-au făcut clar auzite, au avut sevă și un sound plăcut. Și, cum am precizat, a fost foarte atent să nu urce peste voci.
Distribuția a fost de primă mărime. Baritonul Mattia Olivieri, în rolul lui Don Giovanni, are forță vocală, e capabil de nuanțări de finețe. Cu un fizic care lucrează pentru el și înțelegere a fațetelor pe care și le dorea Kosky să le dea personajului, Olivieri a fost Don Juan-ul arogant, imaginea libertinului.
Leporello a fost interpretat Philippe Sly. S-a văzut că simte și stăpânește personajul și dramatic, și muzical. O frazare clară, iar „Madamina, il catalogo è questo” un adevărat succes instant.
Tara Erraught a adus personajului Elvira exact caracteristicile de care avea nevoie. Tonul, interpretarea impetuoasă au creionat foarte bine pasiunea, vulnerabilitatea și resentimentul- izbăvire al Elvirei.
O altă descoperire a serii a fost mezzo-soprano Anita Monserrat, Zerlina din cuplul mirilor. O voce proaspătă și o interpretare dezinvoltă. Andrei Maksimov a fost Masetto. Energia și siguranța scenică au completat momentele comice ale cuplului.
În rolul Comandorului, Tareq Nazmi a fost impunător nu numai prin prezență ci și prin vocea sa profundă, timbral întunecoasă care a dat finalului greutate și gravitate.
Don Ottavio a fost interpretat de tenorul Bogdan Volkov, tenor care are o muzicalitate aparte, construind personajul cu eleganță, practic ca un corp străin într-o lume plină de imoralitate.
Adela Zaharia în Donna Anna a dominat scena. Asta au confirmat și aplauzele de final. Ușurința, așa cum vedem noi, cu care vocea sa domină publicul „trădează” o tehnică vocală impecabilă. „Or sai chi l’onore” și „Non mi dir bell’idol mio” ariile care au sfredelit auditoriul. Zaharia are atâta încărcătură că îți taie respirația. La final, nu că ar fi fost prima dată, auzeai „Uau!” din rândurile spectatorilor. Coloratura și tonalitatea aceea solidă dau momentele în care te transbordezi într-o altă dimensiune. Unicitatea hertziană a vocii sale face încă și mai excepționale duetele până la septetele geniale mozartiene. Nu te mai saturi.
Mă voi întoarce pentru Adela Zaharia, tot în această lună, în capitala austriacă pentru seria Lucia di Lammermoor de Donizetti.
Oricum, în continuare, Opera din Viena este aceeași instituție ofertantă. Acte artistice de calibru ce pot fi văzute cel mai aproape de casă. Voi reveni cu relatări. City break-urile pot fi asezonate cu seri de operă și balet de clasă.
01.11.2025- Wiener Staatsoper. Mozart: Don Giovanni. Mattia Olivieri (Don Giovanni). Philippe Sly (Leporello). Adela Zaharia (Donna Anna). Tara Erraught (Donna Elvira). Bogdan Volkov (Don Ottavio). Anita Monserrat (Zerlina). Andrei Maksimov (Masetto), Tareq Nazmi (Comadorul) Christoph Koncz, dirijor. Barrie Kosky, regia de scenă.
Credite foto © Wiener Staatsoper / Michael Pöhn
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
